A fi sau a nu fi Generator

Generatorii. Minunatii oameni care formeaza aproximativ 70% din intreaga omenire si care, prin intermediul aurei lor, efectiv CREEAZA energia care sustine (sau otraveste) viata pe planeta.

Acest lucru este extrem de important de realizat, intrucat atat daca esti generator sau daca nu esti generator iti spune ceva care afecteaza direct viata ta.

Cu totii pe planeta ne hranim cu energie si suntem afectati de energie, atat de propria energie, cat si de energia altora. Insa nu toti oamenii produc energie. Exista oameni cu capacitatea de a INITIA, FOCALIZA si CONDENSA energia altora (Manifestatorii), oameni cu capacitatea de a CITI energia altora (Proiectorii), si oameni cu capacitatea de a REFLECTA energia altora (Reflectorii), dar un singur tip creeaza energia pe care toti ceilalti fie o condenseaza, o citesc sau o reflecta.

Iar acel tip este Generatorul, care in sistemul Human Design este identificat prin al doilea patrat de jos in sus (Centrul Sacral al fortei Vitale) fiind colorat in rosu. Cand acest centru este colorat in rosu, spunem ca exista Definitie in el, adica acest centru al Energiei Vitale formeaza o punte genetica (sau un canal) cu un alt centru, punte care activeaza ambele centre intr-un mod consistent de-a lungul intregii vieti.

Estre foarte important de tinut minte daca esti generator ca ENERGIA PE CARE TU O CREEZI II AFECTEAZA PE CEILALTI. Asta inseamna ca ai o responsabilitate sociala. Nimeni nu se poate afla in aura ta fara a fi afectat in mod direct de energia pe care o creezi. Daca energia pe care o creezi este armonioasa si pozitiva, ceilalti se vor simti vitalizati, tonifiati, regenerati gratie ei.

Daca in schimb energia ta este stresata, obosita, pesimista, dizarmonioasa, chiar daca persoanele de langa tine sunt intr-o dispozitie buna, incet incet energia lor va urma tiparul stresat si dizarmonios al energiei tale, iar tu te vei mira „Oare de ce se incordeaza si se streseaza persoanele astea pe langa mine?”.

Mai mult, daca ai un proiector langa tine, care poate absoarbi energia sacrala a unui generator daca se conecteaza la el, e posibil chiar sa experimenteze simptome foarte fizice de rau in cazul in care energia ta este haotica sau disonanta in acel moment.

Generatorul este asemanator unei Stele. El are propria energie pe care o radiaza in jur. Cel mai bun exemplu de Generator este chiar propriul nostru soare. El raspandeste caldura si lumina in jur si da viata. Dar daca s-ar trezi sa „aiba o zi rea” si fie sa se stinga, si sa nu mai genereze caldura, sau sa se enerveze si sa ne prajeasca, noi cei de pe Pamant am avea la randul nostru o zi tare proasta.

Exista trei moduri mari in care centrul sacral poate deveni definit.

E posibil, desi esti generator, sau cunosti un generator, ca modul in care centrul sacral este definit sa fie fie pe jumatate inconstient, fie complet inconstient.

In bodygraph-ul tau acest lucru se poate vedea dupa culoarea „canalului” care leaga centrul sacral de centrul care il defineste.

 

Varianta 1: Complet Rosu – Automat, Inconstient, Fizic

Cand un „canal” este complet rosu, spunem despre el ca este inconstient, sau automat. Aspectele cu rosu tin de biologia noastra, de partea atat de adanca din noi incat constienta personalitatii nu poate penetra pana acolo. Aceste aspecte totusi exista in noi si functioneaza permanent asemanator proceselor de background de la un computer, pe care nu le vezi ca ruleaza, insa ele sunt acolo.

Cei ce poarta astfel de definitii inconstiente nu vor simti mai nimic la nivel constient, decat poate dupa considerabila practica de contemplatie. Le va fi greu sa se identifice mental, constient cu ideea ca „Acesta este un aspect care ma descrie pe mine, nu pe altcineva”.

Si totusi, in ciuda lipsei constientei, acea definitie este acolo si conduce din inconstient viata persoanei, facand-o sa se comporte intr-un mod previzibil. El isi va da seama ca acel aspect exista in general atunci cand el este „declansat” de un eveniment exterior, sau de catre o persoana care tocmai „a trecut granita”.

Abia atunci automatismul iese la iveala si exista oportunitatea constientizarii ca „Ah, se pare ca exista un proces automat in mine care e mereu acolo si functioneaza la modul acesta, dar care se declanseaza si devine acut doar in anumite circumstante”.

Prin contemplatie, cunoscand care este aspectul inconstient purtat de propria persoana, subconstientul poate incepe sa trimita via intuitie „flash-uri” sau imagini intuitive holografice prin care sa comunice constientului miscarile subterane ce au loc in subconstient. Cu timpul, chiar daca nu va putea niciodata sa „vada direct” ce se intampla sub suprafata constiintei, totusi persoana va fi din ce in ce mai putin „la mila sortii”, devenind din ce in ce mai acomodata cu propriile automatisme.

Asta ii va permite sa-si observe propriile reactii automate, sa cunoasca circumstantele si stimulii care de obicei le declanseaza si sa realizeze ca reactiile sale nu sunt atat de mult despre exterior sau despre celelalte persoane, ci despre un tipar genetic automat si subconstient ce rezida in interiorul sau.

La randul ei, aceasta constientizare poate in unele cazuri sa opreasca generatorul de la a reactiona prin frustrare, agresiune sau frica in mod automat la mediul exterior, deoarece constientizarea tiparului pune puterea in mainile sale si ii da ocazia sa raspunda la intrebarea „Ce urmeaza sa faci este un raspuns automat din partea subconstientului tau care e pre-programat sa reactioneze astfel la ceea ce a filtrat perspectiva ta. Esti sigur ca vrei sa reactionezi astfel? Ar putea exista urmari negative, atat pentru tine cat si pentru cei din jurul tau. Daca in continuare simti sa o faci, e ok, poti continua cu actiunea. Dar daca simti ca nu astfel vrei sa te exprimi, ai oportunitatea de a alege altceva”.

Bineinteles nimeni nu-si va spune cuvintele astea, eu doar am extins si am explicat ceea ce in timp real ia doar o fractiune de secunda si se intampla visceral.

 

Varianta 2. Jumatate Rosu, Jumatate Negru

Daca definitia este jumatate rosu, jumatate negru, atunci generatorul va fi constient de o parte a raspunsului sau (partea cu negru), dar inconstient de partea automata (cea cu rosu). El va recunoaste ceea ce canalul respectiv spune despre sine, insa doar pe jumatate, fiind tentat poate sa spuna „Da, asta e adevarat despre mine, insa nu sunt de acord cu totul. Partea cealalta nu prea ma descrie, esti sigur ca e vorba despre mine?”

Personalitatea are acces constient la ce e cu negru si nu doar atat, dar se identifica si formeaza o imagine de sine in jurul temelor descrise de liniile cu negru. Insa din punctul de vedere al personalitatii (prin prisma careia vedem si percepem lumea), ce e cu rosu nu e despre „Mine”, ci despre altcineva.

De aceea, daca definitia este jumatate rosu jumatate negru, persoana e posibil sa fie partial disociata de la tema canalului, realizand o parte, dar parandu-i-se ca cealalta jumatate, cea cu rosu, nu e despre el sau ea.

 

Varianta 3 – Totul Negru – Voluntar, Constient, Psihic

Cand definitia este cu Negru complet, aceasta indica un aspect complet voluntar, complet constient pentru personalitatea cuiva. Nimic nu e 100%, dar cel mai adesea persoana va spune „Da, ma recunosc in asta, acesta sunt Eu!” sau „Bineinteles ca sunt asa, nu e nevoie sa-mi spuna nimeni ca sunt astfel, asta puteam sa ti-o spun si eu!”

E posibil ca un canal sa aibe atat aspecte constiente cat si subconstiente pornind din aceeasi „Cheie” sau „Poarta” reprezentata printr-o cifra in bodygraph.

Intr-o astfel de definitie vom intalni, asa cum probabil ai inteles pana acum, atat aspecte care sunt voluntare si constiente, cu care cel mai probabil persoana se identifica spunand „Acesta sau Aceasta sunt eu”, cat si aspecte automate, fizice, subconstiente, la care cel ce le poarta sa reactioneze cu „Asta nu prea suna ca si cand ar fi despre mine”.

Ce e de notat este ca Mintea Constienta (ce e cu negru) poate controla si supune ce este cu rosu, insa ea nu este proiectat pentru a face acest lucru, desi are puterea de a o face.

Partea cu Rosu, cea Subconstienta, descrie ceea ce in Human Design se cheama „Vehicolul”, care are o constiinta proprie si in ciuda faptului ca acea constiinta nu e constienta, ea este mult mai ancorata la lumea reala in care traim decat orice fel de reprezentare mentala constienta (cu negru) care apartine a ceea ce se cheama „Pasagerul”.

 

In esenta ce ni se spune este asta:

Tu esti o unitate, formata din 2 entitati diferite si nu intotdeauna cu aceeasi perspectiva si agenda. Ai un Corp, un Vehicul, care stie de ce ai nevoie in lumea asta reala si ai un Pasager, o Minte Constienta care se crede Conducatorul Vehiculului si care „fura volanul” conducatorului real crezand ca doar pentru ca e constienta si vede atat de multe, e clar ca „stie mai bine pe unde ar trebui s-o luam in viata, deci e normal sa tina ea volanul, nu Conducatorul care nici nu vede pe unde merge”.

 

E adevarat, conducatorul autentic al vehiculului, monopolul magnetic aflat in cheia 2 nu „vede” pe unde merge. El este pur si simplu ghidat prin viata de o forta superioara, de Sinele Superior, fara a stie exact incotro duce drumul sau daca sunt pericole pe el. Tot ce stie Conducatorul Vehiculului, care vine odata cu vehiculul, fie ca ai cheia 2 activata sau nu este ca intotdeauna ghidarea vine fix cand ai nevoie de ea, tot ce e nevoie sa faci e sa fii receptiv si odata ce directia ti-a fost data sa iti modifici cursul pentru a o urma.

Aceasta este minunea Raspunsului Sacral, care este Autoritatea Generatorilor. Pentru cei care au autoritate emotionala (triunghiul din dreapta colorat), inainte de a urma raspunsul Sacral, ei este nevoie sa astepte pana valul emotional declansat de mecanismul de raspuns a trecut, pentru a putea in perspectiva sa isi dea seama incotro ar trebui sa o ia cu raspunsul pe care Sacralul l-a dat.

Cum majoritatea dintre noi traim in lumea Mintii Constiente, Pasagerul este cel care ne conduce vehiculul si viata, fiind absolut constient si convins ca „Stiu eu ce e mai bine pentru mine”.

Fiind constienta si fiind atat de identificati cu acel „Eu Stiu”, ne va veni greu sa credem ca generatori ca avem in interiorul nostru un mecanism infinit mai inteligent de orientare in viata decat mintea noastra constienta.

In fond, sa fim seriosi, mintea noastra constienta, Pasagerul, e cu adevarat inteligenta, stim asta despre noi. Vede multe, intelege (mental, schematic) multe, cum ar putea sa nu stie mai bine decat orice alta voce pe unde s-o luam?

Ei bine, nu stie. Pasagerul nu stie drumul si nu e deloc Receptiv la vocea Sinelui Superior. El stie doar un lucru „Vreau pe acolo”, „Vreau pe dincolo”, „Am chef de asta sau de cealalta”. Si vazand ca prin puterea mintii si a vointei poate supune adevaratul conducator, isi face de cap si deturneaza raspunsul sacral pentru a face mintii pe plac.

 

Ei bine, nu asta inseamna sa fii Generator.

 

Not-Self-ul Generatorilor

Multi generatori isi traiesc astfel viata, creazand ca mintea constienta si analitica e autoritatea lor, locul de unde ar trebui sa ia decizii. Dar acesta este ce se numeste comportamentul de Not-Self, al Sinelui Fals, Inchipuit, Imaginat.

Da, forta mintii e considerabila. Da, ea poate prelua controlul asupra volanului in orice moment, in special cand considera ca soferul autentic nu se descurca sa ne „tina in siguranta” sau „sa aibe grija de dorintele si interesele noastre”.

Atunci mintea constienta chiar intra in loc si pana nu-si domoleste cinismul, scepticismul, paranoia, aproape ca nu exista nici o sansa sa aibe din nou incredere in ceilalti sau in viata, suficient cat sa lase conducatorul autentic sa se intoarca la volan.

Mintea noastra nu e preocupata cu prosperitatea sau bunastarea noastra. Ea stie un singur lucru. Am suferit, a durut, voi face orice pentru a nu mai suferi ceva similar niciodata. Ea e aici pentru a ne tine in siguranta, pentru a ne tine protejati si din punctul ei de vedere (extrem de limitat si limitativ), imperativul existential este SA NU SUFERI, chiar daca asta inseamna sa te separi de lume si sa traiesti de unul singur.

Din nefericire, Mintea Constienta si voluntara, care opereaza prin activarile cu negru, dar in special prin centrele ne colorate, deschise si programabile de catre exterior ne va tine mereu in alerta, mereu in stare de Cod Rosu de Pericol si mereu gata nu sa Raspundem Gratios, asa cum este natura Generatorului, ci sa Reactionam in forta pentru a ne tine in siguranta.

Desi subconstientul are o rezistenta innascuta la programare din partea constientului, cu timpul el poate fi si chiar este re-programat de catre constient. In timp, instinctele noastre care ar fi trebuit sa ne serveasca si sa lupte impotriva intruziunii mintii in treburi ce nu o privesc au fost suprimate, tocite, batute, pana au invatat sa taca si sa se dezactiveze.

Ele au fost inlocuite cu alte instincte, re-programate, care sa serveasca interesele programarii constiente pe care am primit-o de la Societate, Parinti si alte figuri de autoritate.

 

De-Programare si regasirea semnaturii de Generator – Satisfactia

 

Procesul de De-Programare a programarii ce ne-a fost facute este anevoios si indelung, dar recompensele lui justifica toate lacrimile, suferinta si zbuciumul ce vor fi pe drum. Nu e un drum usor si cu siguranta nu e pentru oricine.

Ne-ar fi util tuturor sa ne recuperam unicitatea din ghearele programarii? Cu siguranta!

Dar suntem pregatiti cu totii sa incepem drumul anevoios, dar si plin de bucurii?

Absolut nu!

 

Unii oameni pur si simplu nu sunt pregatiti pentru a renunta la dependentele lor, si nu ma refer aici la dependenta de alcool sau droguri, ci la ceva mult mai adictiv:

  • Dependenta de Minte
  • Dependenta de Propriile Credinte
  • Dependenta de propria identitate
  • Dependenta de propriile Automatisme
  • Dependenta de propriul sentiment al „Indreptatirii”
  • Dependenta de propriile frici, ingrijorari
  • Dependenta de propriul scepticism, cinism si despotism, etc.

 

Acestea nu sunt deloc dependente la care e usor sa renunti. Si totusi pentru ca un generator sa-si gaseasca propria identitate si sa inceapa sa se lase ghidat prin viata de vocea Sacrala a Sinelui sau Pur si Autentic, toate acele straturi de conditionare trebuie sa fie lepadate de bunavoie.

 

Nimeni nu le va lepada pe toate deodata, dar incetul cu incetul, intelegand ca Pasagerul, desi foarte inteligent, n-a fost niciodata proiectat pentru a fi in spatele volanului, Generatorii vor incepe sa slabeasca lanturile cu care Conditionarea Not-Self-ului ne are sugrumati si incet-incet, energia lor va deveni din ce in ce mai putin otravita, frustrata si haotica, ajungand pana la urma sa fie asemenea unui camp de energie vie care purifica, energizeaza si tonifica energia tuturor celor pe care ii atinge.

 

Daca esti generator, aura ta atinge si influenteaza energia oamenilor din jurul tau. Nu e nevoie sa vorbesti. Aura ta „vorbeste” pentru tine. Atata timp cat tu reusesti sa te mentii centrat, intr-o stare de coerenta, acceptare, iubire si intelegere vei reusi sa ai mintea suficient de linistita cat sa nu sara sa preia controlul volanului si sa genereze o aura care nu doar ca te va frustra pe tine, ci va modifica si energia celor din jur, frustrandu-i.

 

Ai vazut vreodata cum frustrarea „se ia”, asemeni focului? Asta pentru ca energia rezoneaza la energie, si e de ajuns sa fie un singur generator pe care mintea l-a pus intr-o defensiva Pasiv-Agresiva pentru a modifica energia oricui pe o raza de cateva zeci de metri sau chiar mai mult.

Daca insa reusesti sa iti pastrezi calmul, credinta si optimismul, mai devreme sau mai tarziu, energia haotica a celor din jurul tau se va acorda la vibratia armonioasa pe care tu o emani si astfel, fara sa misti un deget sau sa spui o vorba, doar prin energia ta, totul in jurul tau intra in armonie.

 

Sunt multi generatori pe lumea asta. Insa nu multi stiu sa foloseasca magia de a fi generator, puterea de a influenta altii si chiar viata insasi prin intermediul propriei aure.

Adu-ti aminte: Daca esti generator, aura ta E VIE. Ea da viata la orice atinge, fie el un pom cu fructe hranitoare sau buruieni otravite.

 

Iar Human Design este stiinta care te ajuta sa iti intelegi propria programare, pentru a putea sa te relaxezi suficient cat sa-ti lasi Soferul sa conduca Vehiculul, iar Pasagerul sa fie pasager, uitandu-se cu drag la Scenariul Mitic al vietii tale.

 

Daca iti doresti sa afli mai multe despre profilul tau de Human Design, lasa-mi un comentariu sau contacteaza-ma pe Facebook si putem programa o intalnire de interpretare practica a profilului tau.

 

Iti multumesc ca ai fost alaturi de mine si iti doresc ca intotdeauna

ZAMBESTE DIN INIMA!