Prin ochii Sufletului sau Cum sa nu te mai Certi Niciodata

sad_child_girl_window_rain_drops_hdDe fiecare data cand ranesc pe cineva, in special pe cineva drag, MA DOARE.

Cred ca e un lucru uman, normal si destul de frecvent, cand vezi ca ai facut ceva sau ai spus ceva si cineva drag tie sufera, sa suferi si tu.

Nu vreau sa fiu cauza suferintei celor dragi mie, sau sursa frustrarii lor. Nu vreau ca felul cum sunt, sau nu sunt sa fie SURSA la nimic dureros in ei.

Pentru ca daca sursa sunt eu, dar Durerea e a lor, singurul fel in care ei pot scapa de Durere (si cine nu vrea sa scape de durere) e sa scape de mine.

Si cum sa vreau ca oamenii dragi mie sa vrea sa scape de mine?

Sigur, amandoi stim ca nu de MINE vor sa scape, ci de durere. Dar daca eu sunt sursa durerii, oricat ar tine la mine, n-au de ales. Ori nu scapa de mine, dar atunci durerea ramane, ori daca vor sa fie din nou linistiti, odata cu durerea sufleteasca trebuie sa zbor si eu.

Pare atat de fara scapare, atat de imposibil.

Si ma mai gandesc si altfel.

De cate ori oare eu nu am crezut despre oamenii dragi mie ca sunt SURSA PROPRIEI MELE SUFERINTE.

De cate ori n-am rupt legatura si n-am scos din viata mea oameni care simteam ca imi cauzeaza starea de disconfort sau neplacere prin felul in care erau sau se comportau?

Oare ei n-au suferit ca m-am indepartat. Oare ei nu s-au intrebat “Cum il aduc pe Cata inapoi? Imi e dor de el. As vrea sa vrea sa vrea el sa vorbeasca cu mine, nu sa ma rog de el. Dar el nu vrea, pare ca il deranjez prin felul cum sunt”

Nimeni nu vrea sa simta ca deranjeaza pe cei dragi lui prin felul cum este. Nu noi am ales felul cum suntem. Fiecare cand se naste are o matrita a lui, o personalitate si o directie harazita lui.

Sigur, ea e flexibila, in anumite limite. Sigur, ea se transforma in anumite limite, dar nu se transforma in ALTCEVA, ci se transforma din ce in ce mai mult in ceea ce este.

Daca acel “Ceea ce este” nu e suficient de bun ca sa nu deranjeze pe cei dragi tie, ce poti face? Oricat ai vrea nu poti deveni altcineva decat cine esti. Nu poti deveni decat mai mult din ceea ce esti. Iar daca asta nu e de ajuns ca sa fii cautat si iubit, atunci chiar ca e trist.

De dragul intelegerii, a pastrarii celor dragi langa noi, de dragul de a ii vedea fericiti cu cine suntem si de a nu-i rani, comitem adesea compromisuri si uneori chiar crime impotriva propriei persoane, si asta e trist. Ne schimbam insasi natura, pe care o simtim ca relativ fixa si bine determinata a fiintei noastre in imaginea pe care cel drag noua o vrea, doar ca sa nu-l mai deranjam si poate-poate sa ne iubeasca.

Dar vedem apoi nu doar ca nu ne iubeste mai mult, ba chiar ca si-a pierdut chiar si iubirea pe care o avea pentru noi. Nu doar atat, dar acum ne-am pierdut si putinul respect fata de sine pe care-l aveam inainte de “A ne schimba pentru el sau ea”

Dragostea nu cere asta. Dragostea nu-ti cere sa fii altfel decat esti pentru a nu frustra si nu supara pe cei dragi tie.

“Mai bun” pentru dragoste nu inseamna vreun standard extern despre “Ce inseamna sa fii bun”, inseamna doar “A fi mai mult tu insuti, asa cum esti”

Adevarul e ca inainte de a ne putea dori iubire, sufletul nostru isi doreste altceva, ceva care e FUNDATIA pe care iubirea poate fi cladita.

Iubirea pe care ne-o poarta cineva e Casa in care Traim alaturi de el. Dar orice casa, ca sa poata fi construita, are nevoie de o Fundatie.

Iar acea fundatie, nu i-as zice Respect, desi din lipsa de alte cuvinte mai bune probabil asa ii voi zice. Are poate mai mult de-a face cu Demnitatea, cu Deferenta, dar e clar ca include si o forma specifica de Respect.

Fara asta, fara acea atitudine de Curtoazie (care e o forma de respect dar nu extern, ci intern) fata de Caracterul celuilalt, iubirea e imposibil sa creasca.

Unii oameni, pe oricine le-ar iesi in cale, poarta acea aroma a Curtoaziei, a Gratiei si a Respectului fata de Esenta celeilalte persoane cu ei. Sunt persoane rare, dar daca intalnesti una, vei sti cand se uita in ochii tai ca sufletul tau e vazut, e pretuit si e Respectat, nu pentru ce ar putea fi sau deveni, ci pentru ceea ce este.

Atentie, am zis Sufletul tau, chestia aia care e mult mai profunda decat Personalitatea pe care o afisam, chiar si decat Caracterul omului, care poate ne place sau pe alocuri am vrea sa mai fie cateva schimbari la el

 

Personalitate – Caracter – Suflet: Cine esti tu de fapt?

 

Stim ce inseamna Personalitate si Caracter. Poate nu din Dex, dar avem o idee. Suflet e mai vag, poate insemna multe lucruri.

Cand spunem „Eu”, la ce ne referim? La Personalitatea noastra, la Caracterul nostru sau la Suflet?

Cand spunem „Te deranjeaza cine /cum sunt”, la ce ne referim? La Personalitatea, la Caracterul sau la Sufletul nostru?

Mai exact, ce vrem sa fie acceptat, iubit, pretuit si dorit? Personalitatea noastra, Caracterul sau Sufletul?

Daca ar fi sa ne imaginam intreaga noastra Fiinta sau „Cine suntem Noi” drept un rau, am putea descrie 3 „Straturi” ale Raului.

Personalitatea – Stratul de Suprafata

cc_alien-waterworld-hires

Suprafata, partea vazuta, care ia contact cu aerul si cu lumea incojuratoare a raului ar fi Personalitatea. E ceea ce se vede, e partea cu care altii interactioneaza. Personalitatea e INTERFATA cu lumea exterioara, e stratul cel mai flexibil si cel mai schimbator (chiar daca si el limitat) al nostru. Dar Personalitatea e doar Suprafata, e cel mai „Superficial” strat al lui „Cine suntem”. Deci cand cineva ne zice „Nu-mi prea place personalitatea ta”, la fel de bine ar putea sa ne zica „Nu-mi place ce machiaj porti”. Personalitatea e doar o pojghita pusa peste caracter pentru a putea interactiona cu exteriorul.

Pentru ca interactionam cu altii prin personalitatea noastra, iar ei cu noi prin personalitatea lor, acesta e totusi nivelul la care majoritatea dintre noi interactioneaza si raman. De aceea, cand cineva drag face un comentariu despre personalitatea noastra, fiind locul unde „Traim” in majoritatea timpului, vom simti ca e un comentariu despre cea mai importanta parte din noi si ne vom simti negati in cel mai profund nivel al nostru: Sufletul.

Viata traita prin Personalitatea noastra este o viata „la suprafata”. Nu e nimic in neregula cu ea, dar sufletul tanjeste dupa profunzime. Interactiunile lumesti oricum ne vor trage in apoi la suprafata, pentru ca viata e la suprafata. Atata tot ca pentru multi dintre noi acesta va fi singurul nivel pe care il vor cunoaste toata viata, si daca le vorbesti despre „Caracter” sau „Suflet” se vor uita la tine ca la masini straine si iti vor spune ca esti „din ala cu capul in nori”

Caracterul – Stratul Intermediar

fishtank

Continuand metafora cu raul, apa efectiva de sub suprafata, cea care umple albia raului si totusi nu are contact direct cu aerul, acela e Caracterul. El nu are aceeasi flexibilitate ca Personalitatea, e mai in profunzime. Sigur, cu cat e partea „mai de la suprafata” a caracterului, care ajunge spre personalitate cu atat flexibilitatea creste. Daca bate vantul, apa de la suprafata se va modifica pentru a reflecta vantul, de asta Personalitatea e pentru interfata. Dar cu cat intram mai spre fundul raului, cu atat orice miscare de la suprafata e estompata. La fel si cu oamenii. Personalitatea, cat de stabila ar fi ea, se schimba si moment de moment, dar pot avea loc si schimbari mai mari in timp.

Cu caracterul nu e chiar asa. E mult mai stabil. Oricat s-ar schimba un om, oricat ar trece anii peste el, in mare un om vesel va fi tot un om vesel, un om constiincios va fi tot constiincios, un om cumsecade va fi tot cumsecade si peste 30 de ani. Unele lucruri nu se schimba sau se schimba foarte putin. Cam asa e si cu Caracterul. Realizam fara sa fie nevoie sa citim mai nimic ca personalitatea si caracterul unui om sunt totusi diferite una de alta.

In general, desi se uita mai mult la personalitate (a lor si a altora), oamenii nu ignora nici Caracterul, fiind oarecum constienti de el. Pentru pasionatii de Dezvoltare Personala, Psihologie, oamenii „mai dezvoltati”, „mai profunzi”, cu preocupari „mai substantiale”, cum am zice, Caracterul e un domeniu chiar mai interesant decat Personalitatea. Daca vrei, acesti oameni, in loc sa locuiasca in straturile Superioare sau de suprafata ale fiintei noastre, cauta adancimile, unde lucrurile nu sunt asa de schimbatoare, ci sunt mai constante, mai previzibile si mai durabile.

Acestia vor fi oameni care vor fi studiat probabil ceva dezvoltare personala si vor fi interesati si poate chiar cunoscatori de sisteme de profilare a „Personalitatii”, desi nu-s de acord cu numele, pentru ca de fapt aceste sisteme se refera mai mult la Caracter, chiar daca au ceva treaba si cu personalitatea. Acesti oameni vor fi probabil intelectuali, iubitori cultura si arta, si vor fi auzit sau vor sti de sisteme precum Eneagrama, MBTI, Socionics, Astrologie sau mai nou Cheile Genelor sau Human Design, manifestand o preocupare pentru ceva mai profund decat doar „Personalitatea” omului.

Spre deosebire de Personalitate care nu prea evolueaza, Caracterul o face. De fapt, daca pare ca Personalitatea unei persoane a evoluat, probabil asa este, dar asta se intampla ca urmare directa a evolutiei Caracterului sau. Pe vremuri se zicea „Trimitem baietii in armata. O fi grea, dar formeaza caracterul”. Caracterul SE FORMEAZA si SE DEZVOLTA, de asta curentul „Dezvoltarii Personale” a prins. El ne vinde promisiunea „Evolutiei”, a unui caracter mai dezvoltat, mai bun, mai perfect, mai demn de lauda decat al celor neevoluati.

Si asa si este, te uiti la unii oameni, le vezi caracterul si iti e greu sa stai pe langa ei, iar la altii cand le vezi caracterul, la care iti dai seama ca au muncit o viata intreaga, chiar iti e drag sa fii pe langa ei. Caracterul e intr-adevar un nivel mai stabil si mai profund decat personalitatea. Dar nu e nici pe departe ultimul.

Sufletul – Stratul Subteran

underground-river-and-famous-5th-avenue-shopping-cozumel-mexico-1

Si asa ajungem la Esenta. Dupa cum am spus, majoritatea lumii (probabil nu voi daca cititi articolul asta… dar cine stie) traieste in lumea de suprafata a Personalitatii, unde se intampla toata actiunea si interactiunea. De dragul cifrelor, hai sa zicem ca 80% din oameni si-au stabilit resedinta permanenta in lumea „Personalitatii” si petrec mai mult sau mai putin timp in al 2-lea strat, cel al Caracterului.

Alti 15% din oameni sa zicem, in general intelectualii si consumatorii de cultura (dar nu exclusiv) locuiesc in principal in stratul intermediar si mai stabil al Caracterului, facand vizite ocazionale in stratul mai de suprafata al Personalitatii, dar si in stratul subteran al Sufletului.

Mai raman 5%, oamenii care nu prea au ei treaba cu lumea de suprafata a Personalitatii, si mai afla doar din cand in cand vesti si stiri de la Caracter. In metafora cu raul, Sufletul este stratul Subteran al Oceanului Planetar, din care raul nostru tasneste printr-un izvor. Desi raul in sine se crede separat de toate celelalte rauri, vazand cum fiecare are izvorul sau propriu si identitatea sa proprie, oamenii care isi au resedinta in acest strat al Sufletului stiu ca nu exista 7 miliarde de Suflete, ci 1 singur suflet Colectiv.

Pentru Personalitate si chiar si pentru Caracter, conceptul ca „Suntem cu totii Frati”  suna ca o propaganda interesanta ca sa ne intelegem cu totii si sa ne purtam frumos unii cu altii desi nu prea ne sta in caracter sa o facem asa dezinteresat. Dar pentru cei care traiesc la nivelul subteran al Sufletului, asta e singurul adevar care exista.

Ei nu vad 5000 de Rauri diferite intre ele fiecare cu izvorul lui propriu si cursul lui propriu, ci vad un singur ocean subteran, pe care nimeni la suprafata n-are cum sa-l vada, care strapunge suprafata vizibila prin 5000 de puncte diferite, dand nastere la 5000 de rauri diferite si frumoase. Sigur ca din punctul de vedere al Personalitatii si chiar si al Caracterului care se uita din afara inauntru, asta n-are deloc sens.

Dar sufletul nu se uita din afara inauntru, ci se uita dinauntru in afara.

Pentru ca PERSONALITATEA si chiar si CARACTERUL sa se cunoasca, trebuie sa existe un observator exterior care sa le observe, caci ele singure nu se pot observa PE SINE. Numai Sufletul se uita nu din afara inauntru, ci dinauntru in afara. Cand privim in afara, nu este nici personalitatea si nici caracterul nostru cele care privesc, ci Sufletul nostru. Si cand te uiti din interiorul oceanului planetar catre lumea de la suprafata, vezi toate acele rauri minunate, fiecare cu propriul sau izvor, dar desi ele nu realizeaza ca au aceeasi mama, tu ii vezi pe toti drept copiii tai frumosi si ii iubesti pe toti la fel.

 

Intr-un sens, Personalitatea si Caracterul sunt compatibile si seamana. Ambele sunt la suprafata scoartei terestre, nu dedesuptul ei (adica in inconstient), ambele cred ca sunt diferite si separate de toate celelalte personalitati si caractere, si ambele se pot compara astfel cu toate celelalte variatiuni ale lor.

Personalitatea si Caracterul nu opereaza din constiinta Unitatii, ci din constiinta Multiplicitatii. Sufletul nu doar ca opereaza din constiinta unitatii, el ESTE Unitatea si el ESTE Constiinta a ceea ce este, adica este Constiinta Unitatii.

In acest sens, Spiritul este in directa opozitie atat cu Personalitatea cat si cu Caracterul. Nu exista „Mai multe”, exista doar unul singur.

Personalitatii si Caracterului nu i se pare deloc ridicol sa spuna „Personalitatea asta sau caracterul asta e mai valoros / potrivit / frumos / admirabil decat celelalte” sau „Am cel mai bun caracter / personalitate, iar tu NU AI, pentru ca nu e la fel ca al meu”

Dar cand privesti aceeasi scena nu prin ochii Personalitatii sau ai Caracterului, ci prin ochii Sufletului, toate astea devin ridicole. Cum sa poti spune „Am cel mai bun Caracter / Personalitate?” Asta e un non-sens nu pentru ca in sine Caracterul sau Personalitatea n-ar fi valoroase si bune, ci pentru ca pentru a exista „Cel mai bun” trebuie sa existe un alt caracter sau o alta personalitate fata de care sa fii „mai bun”, iar Caracterul si Personalitatea nu pot exista fara un Suflet.

 

Dar cum nu exista decat un singur Suflet, nu poate exista decat un singur Caracter si o singura Personalitate, deci insusi conceptul de „Mai Bun” sau „Cel mai bun” n-are nici un sens. Cum poti compara ceva din care exista doar o singura bucata? Cu ce sa il compari?

 

Personalitate – Sclipici, Caracter – Dezvoltare, Suflet – Unitate

Competitia nu poate exista la nivelul Sufletului. Dar daca facem abstractie ca Sufletul e numai Unul si cu totii suntem fix acelasi Suflet si presupunem ca „Eu sunt eu si tu esti tu” sau in traducere „Sufletul meu e generat de sine si al tau la fel si ele NU sunt unul si fix acelasi Suflet”, atunci competitia, cearta, galceava devin posibile

Atunci „Ce ma, te crezi mai bun decat mine” devine posibil

Atunci „Ce, crezi ca doar pentru ca tu esti X si toti ceilalti nu sunt, esti mai bun decat toti ceilalti, Arogantule” devine posibil

Cearta EXISTA, Conflictul EXISTA, Dusmania chiar EXISTA, dar ea exista doar atata timp cat una sau ambele parti aleg constient sa UITE ca exista doar un singur suflet, nu 7 miliarde si ca de fapt, nu te certi cu El sau Ea, ci te certi cu tine, dar cu un „tine” pe care nu-l recunosti drept „EU” ci il crezi „Altcineva decat mine”

Personalitatea e la suprafata. Lumina soarelui bate pe ea si se reflecta. Asa ca personalitatea e investita in a fi „Cea mai sclipitoare”, „Cea mai bagata in seama”, „Cea mai admirata”, „Cea mai frumoasa”. Personalitatea e Glossy, Trendy, Bling-Bling si nu, n-o vorbesc de rau (desi multi asta vor zice), incerc doar sa descriu natura unei parti din noi care exista si ca se comporta la fel in orice om.

Competitia Caracterului este altfel. El nu e interesat de chestiile Glossy sau Trendy, pentru ca stie ca trnedurile se schimba si daca un om prefera o personalitate mai fresh si entuziasta, un altul s-ar putea sa prefere o personalitate mai serioasa si la locul ei. Caracterul se mandreste cu a fi plin de valori eterne, care nu se schimba odata cu vremurile. Il face sa se simta Nemuritor, sa stie ca si dupa moartea lui valorile pe care le-a intrupat vor dainui si ca el le-a intrupat mai bine decat orice alt muritor. Investitia caracterului este in Dezvoltare, Perfectionare, dar mai ales Imortalitate. Caracterului ii e frica de moarte si ii e frica de a fi mic, neinsemnat, uitat de paginile istoriei. De asta isi construieste si munceste titanic pentru o imagine Legendara. El vrea sa aiba Cea mai mare Piramida dintre toate Piramidele, o piramida sau un Monument despre care sa se scrie Legende. Da, asa e natura egotica a caracterului oricui. Cu totii vrem sa ni se ridice statui. Si cel care indrazneste sa zica „Nu Cata, te inseli, eu nu ma cred mai bun decat tine, nu sunt arogant ca tine, eu sunt altfel, eu nu vreau ca mie sa mi se ridice statuie, asta ar insemna sa fiu Arogant si Infumurat”, lasa gluma. Asa e. Tu nu vrei sa ti se ridice statuie a la Johny-Bravo „Uita-te la mine am cel mai tare caracter si ma dau mare cu el”, tu nu esti tipul de fariseu Laudaros.

Imaginea ta Legendara despre caracterul tau nu se construieste pe „Eu sunt cel mai tare” declarat sus si tare, ci pe exact inversul la asta: „Eu NU sunt laudaros, eu NU sunt grandoman, eu NU sunt ca toti ceilalti Johny-Bravo, nu sunt unul din Gloata care se da mare. Eu sunt altfel. Sunt exact opusul la asta” (dar declarat cu exact aceeasi Mandrie, doar ca nu direct, ci indirect, in raspuns, nu agresiv, ci drept Contra)

Nu conteaza ca Grandoarea se manifesta in forma ei directa (Johny Bravo – Sunt cel mai tare) sau in forma ei indirecta, de contratac (Ha, Laudarosule, Arogantule, esti un nimeni care are nevoie sa se umfle in pene, te crezi nemuritor, ei bine NU ESTI!), ea tot Grandoare e, doar exprimarea e diferita.

 

Sufletul insa nu are cum sa fie in jocul pe care Personalitatea si Caracterul il joaca de-a „Care e mai Tare”. Ca o mama care se uita la copiii ei diferiti dar frumosi si ii iubeste pe toti la fel, la fel si Sufletul se uita la noi toti si stie: Conflictul si joaca de-a „Care e mai tare” e doar un joc de copii pe care-l jucam pentru a trece timpul.

E un joc chiar amuzant, atata timp cat nu il iei in serios. Poti schimba oricand rolurile. Tu nu esti Raul, desi crezi ca esti. Esti doar una din manifestarile Oceanului Planetar, care poate tasni si prin alte parti din pamant.

 

Ar fi idiot sa zicem ca raul Dunarea si raul Eufrat sunt unul si acelasi rau. Ele au izvoare diferite, cursuri diferite, formeaza alt fel de defilee, apa lor are alt gust in functie de pe unde trec. Ele chiar sunt diferite, la fel cum si noi suntem diferiti. Ne uitam la ele si vedem 2 rauri, separate, dinstincte, cu personalitati si caractere diferite.

Dar undeva sub scoarta, acolo unde nu vedem, ele nu sunt 2 rauri, ci 1 singur Ocean. La fel si noi.

 

Cum sa nu te mai certi niciodata

couple_love_sunset_hugs_39638_1920x1080

Singurul loc unde nu exista cearta si nu mai exista jocul „Care e mai bun” e doar nivelul Sufletului. Cum ai iesit din inconstient si ai intrat in lumea constientului, a cuvintelor, a faptelor, a intamplarilor, Competitia, Galceava, Dusmania sunt la ele acasa.

In lumea de la  suprafata, a constientului, unde traim mai tot timpul chiar exista diferente. Nu suntem acelasi suflet, ci 7 miliarde de suflete diferite. Nu exista un singur caracter, ci 7 miliarde de caractere. Suntem 7 miliarde de maratonisti, fiecare dintre ei singuri impotriva lumii pentru premiul de „Cel mai bun!”

Unii se mai aliaza, dar tot pentru a castiga meciul, si chiar daca castiga in echipa, tot e „Echipa mea impotriva tuturor celorlalte echipe”

Altii se cearta chiar si in cadrul aceleiasi echipe pe titlul de „Care contribuie cel mai mult la victoria echipei” sau „Care are cele mai importante abilitati”

Ce face omul la plictiseala… Se joaca jocuri pentru a se simti important, special, nu pt ca chiar ar avea nevoie de asta, dar pentru ca are nevoie sa treaca timpul, si parca atunci cand te simti important, timpul trece mai repede si mai frumos.

Mi-a fost greu sa inteleg lucrul asta, inca si mai greu sa il accept. Nici acum nu l-am acceptat complet, asa ca sa nu crezi ca-s vreun sfant sau ceva. Am inteles ca Personalitatea si Caracterul nostru, cu tot cu agendele lor, desi formeaza Constientul Nostru, exista independent de agenda mea constienta.

 

Personalitatea mea (si banuiesc ca a oricui) va avea intotdeauna pofta sa fie vazuta, apreciata, aplaudata, placuta, si nu o intereseaza (decat poate putin) de unde vine atentia pe care si-o doreste atata timp cat o primeste. Ea are propria ei agenda, si sa o judec drept „N-ar trebui sa vrei asta, ar trebui sa fii tinuta sub control, esti prea egoista si vrei toata atentia numai pentru tine, in loc sa mai lasi si pentru altii” nu va merge niciodata. Oricum, personalitatea nu vrea toata atentia numai pentru ea, vrea doar atentia de care are nevoie, dar niciodata n-o sa refuze mai multa

Caracterul meu (si din nou, banuiesc ca al oricui) e terifiat de frica de a fi insignifiant, de a trai o viata care (dupa definitia lui a semnificatiei) nu a avut o semnificatie, nu merita sa fie amintita de paginile istoriei. Caracterul meu va incerca pe parcursul intregii vieti „Sa se Dezvolte”, „Sa se perfectioneze”, „Sa dezvolte noi virtuti si sa le cizeleze pe cele pe care le are”. El va fi mereu intr-o competitie impotriva lui insusi pentru titlul de „Cel mai bun, pur, iubitor si de ajutor om de pe Pamant”. Va vrea sa faca mult bine si sa ajute lumea asta si pe locuitorii ei sa fie oameni mai buni si sa fie recunoscut si rasplatit pentru asta.

Da, e ceva foarte Egocentric, dar hey, la fel cum Personalitatea e Egoista, la fel Caracterul e Egocentric. Degeaba imi zice lumea „Cata, esti prea egoist si egocentric, fii si tu mai putin”. Am realizat ca n-am cum. Si nu o spun ca o scuza ca sa continui sa fiu la fel dand responsabilitatea in alta parte, ci pentru ca experienta mi-a aratat ca nu ne putem debarasa nici de Caracter, nici de Personalitate, si natura lor, oricine le poarta e Egoista si Egocentrica.

Ideea nu e sa nu mai fim egoisti si egocentrici, pentru ca vom fi, fiecare din cei 7 miliarde de oameni. Dar daca tot vrem atentie pentru Personalitatea Noastra, stiind ca n-avem de ales, putem macar sa facem ceva sa dam oamenilor o personalitate care CHIAR MERITA VAZUTA, putem sa ne mai cizelam un pic expresia caracterului prin personalitate, nu dupa cum vrea publicul, ci intr-un mod care chiar sa il faca sa se simta Special pentru noi.

 

Caracterul nu va renunta niciodata la frica lui de a fi insignifiant, si atunci mereu va incerca sa se imbunatateasca, sa se dezvolte si sa acumuleze virtuti. Daca tot e sa fim egocentrici, atunci hai sa construim caractere frumoase, pentru care chiar sa iti vina sa ridici o statuie oamenilor care le poarta.

 

Dar mai mult decat orice, hai sa nu ne mai suparam pe Egoismul si Egocentrismul celor dragi noua. Suntem cu totii atat Egoisti cat si Egocentristi. Suntem cu totii niste Narcisici, nu unii mai mult si altii mai putin, ci doar in feluri foarte diferite.

Insa vazut prin ochii Sufletului, care nu da 2 bani pe care e Personalitatea ta si cat de impodobit ti-e caracterul cu toate virtutile, exista doar Dragoste.

Multi vor vrea sa se joace in continuare jocul de „Nu esti mai tare ca mine, NIMENI NU E!”, in loc sa coboare in oceanul de iubire care e Sufletul.

Cand ne-am nascut nu ne-am nascut cu haine pe noi. Cand ne-am nascut, ne-am nascut copii. Si goi. Doar pentru ca am crescut si corpurile ni s-au transformat, doar pentru ca acum avem case, si titluri si masini, nu suntem altceva decat acei copii, nici noi, nici cei din jurul nostru.

 

Eu cand ma cert, pana la urma plang. Plang pentru ca ma doare. Plang pentru ca nu imi place cearta. Plang pentru ca stiu ca de fapt suntem cu totii copii in curtea scolii.

Si ce daca copiii de langa noi se dau mari:

  • Eu am luat 10 la matematica
  • Da, dar eu am TV cu diagonala de 140 de cm acasa si tu nu ai
  • Da, dar eu sunt mai destept decat tine
  • Da, dar eu sunt mai frumoasa decat voi toti la un loc
  • Da, dar rochita frumoasa ca a mea nu mai are nimeni, mi-a facut-o Mama

 

Nimeni nu se da mare pe seama nimanui, doar, asa cum spune iubita mea, „Ne tinem unii altora companie”.

 

Nu e nici un concurs. Prin ochii Sufletului suntem doar UN SINGUR SUFLET, nu 7 miliarde.

De ce nu poate toata lumea sa vada asta in acelasi timp?

Atunci toate razboaiele ar inceta

Atunci toate certurile ar inceta

Atunci cu totii am sti ca fiecare dintre noi e CEL MAI TARE si ca nimeni nu ne poate lua asta.

 

Sunt trist.

Trist ca nu vedem lucrurile prin ochii Sufletului mai des. Si atunci ne certam. Nu imi place cand ne  certam pe „care e mai tare”.

Chiar asa, nu putem fi cu totii „cel mai tare”?

Eu cred ca putem! Eu cred ca daca ne deschidem cu totii ochii sufletului, PUTEM!