Cum ne inchidem inima si ne blocam iubirea?

Intrebarea nu este daca avem inimile inchise sau deschise. Nu e ca la intrerupatorul de lumina cu pornit si oprit.

Le avem inchise. Cu totii. Chiar si cea mai deschisa dintre inimi, chiar si aceea la care cu totii ne uitam si exclamam in cor ”Wow, ce inima deschisa” este tot o inima destul de inchisa.

Intrebarea nu este daca suntem iluminati sau confuzi si intunecati. Nici aici nu e ca intrerupatorul de la lumina.

Suntem cu totii neiluminati. Chiar si cel mai iluminat dintre noi, cel la care cu totii ne uitam si exclamam in cor ”Wow, ce minte linistita, plina de compasiune, intelepciune si iluminata” are tot o minte in care confuzia este prezenta si nu in mica masura.

Scriam in articolul de ieri ”” Si sunt de acord ca asta e piatra de temelie in orice demers de Dezvoltare Personala.

Ar trebui asta sa insemne ca dezvoltarea personala e complet inutila si ca daca putem iubi si transmite iubire, nimic altceva nu mai conteaza pentru ca acesta este cel mai important lucru?

Nu, nicidecum. Da, iubirea este piatra de temelie, dar o piatra de temelie fara toate celelalte pietre si fara acoperisul, geamurile si toate celelalte lucruri care formeaza o casa este doar o piatra.

Exista totusi un motiv pentru care am mers pe calea asta si nu pe alta. Forta care ma tragea mereu inapoi spre iubire era mereu acolo, dar si Dezvoltarea Personala a avut un scop: Sa imi furnizeze cele necesare pentru a incepe din nou sa sap spre iubirea care se afla deja in mine.

Rupte de cautarea iubirii, intreaga dezvoltare personala isi rateaza grav tinta. Exista un motiv in spatele tuturor motivelor pentru care cautam orice: Cautarea Iubirii. Si dezvoltarea personala ajuta, ajuta mult.

Cautarea iubirii este o aventura de o viata. Este ceva extrem de complex, pe care chiar nu-ti ajunge o viata sa o explorezi. Dar este si ceva in acelasi timp extrem de simplu. Si da, simplitatea nu ii ia nimic din complexitate. Cautarea iubirii, intoarcerea in acel loc din noi pe care il numim ”acasa” este simultan extrem de simpla si extrem de complexa.

Cautarea iubirii are nevoie de timp interior si de spatiu interior, iar pentru asta ajuta foarte mult ca lucrurile ”in afara” gen siguranta emotionala si financiara, sanatate si confort sa fie asigurate, altfel ne vor ”fura energia” de la interior pentru a le rezolva.

 Insa in spatele tuturor tehnicilor, metodelor, cartilor si seminariilor de Dezvoltare Personala, principul unificator este intotdeauna acelasi. Dupa ce toate au fost zise, facuta, implementate si asimilate, scopul este sa ne intoarcem inapoi la deschiderea cat mai larga posibil a inimilor noastre.

 Toata eficienta afacerii tale, toate seminariile despre cum sa iti creezi o afacere de succes din pasiunea ta, cum sa comunici mai eficient cu partenerul de viata, cum sa te cunosti pe tine insuti mai bine sunt menite sa iti elibereze timpul de la necesitatile lumii exterioare si sa iti faca vizualizarea si intelegerea calatoriei interioare pe care o ai de parcurs mai usoara.

E foarte greu sa te apuci ”sa iti redeschizi inima” cand stii ca peste 10 zile vine chiria sau rata de 1000 de lei, intretinerea si alte taxe de inca 5000, mai ai cheltuieli cu cumparaturi si mancare de inca 8000 si toti banii pe care ii ai pe luna nu sunt decat 1500 de lei si nu iti mai ramane timp si energie dupa 8 ore de munca, 2 ore de drum plus munca prin casa sa mai faci si alti bani.

E la fel de greu sa iti redeschizi inima cand in loc sa fie liniste si comunicare buna in cuplu, discutiile cu partenerul sunt mai mereu tensionate, simti ca nu esti auzit, acceptat, inteles, apreciat si iubit, sau copilul in loc sa fie cuminte si sarguincios face traznaie dupa traznaie parca special ca sa vada cat iti rezista nervii.

 Si totusi, desi pare contra-intuitiv, desi pare absolut imposibil de sustinut in termeni energetici pentru ca energia noastra este complet ”prinsa” in toate necesitatile vietii noastre de zi cu zi, ”solutia”, daca i se poate zice asa, la aceasta situatie, a fost si va fi in continuare deschiderea inimii.

Gandeste-te la tine ca la un Generator de Curent Electric. In fiecare zi, generezi o anumita cantitate de Kilowati, si acela este bugetul tau de energie pe acea zi.

Orice activitate pe care o faci, chiar si cea automata de ”a gandi”, foloseste o parte din acea energie pe care o generezi. A munci pentru a produce bani consuma energie, a gandi consuma, a discuta consuma, a te uita la televizor consuma, etc.

Toate activitatile noastre consuma energie, dar atunci, cine o produce? Ce determina cat curent avem ”de cheltuit”?

Ei bine, raspunsul nu este ”contul din banca” si nici ”nivelul de inteligenta si intelepciune”, desi are si el utilitatea lui.

Ce determina ”Cat de mare este puterea generatorului meu de energie?” este nivelul de deschidere al inimii tale. Cu cat inima este mai deschisa si mai iubitoare, cu atat nivelul nostru de energie de distribuit este mai mare, deci putem efectua sarcini mai complexe sau mai multe, insa ce se schimba este calitatea experientei noastre in timp ce ne traim ziua.

Cu cat ai mai multa energie, cu atat viata noastra va fi mai ”vie”. Si cu cat ai mai putina energie a iubirii, cu atat viata noastra va fi mai ”moarta”.

Si cand spun ”energie”, nu ma refer la energia fizica pe care o folosesti ca sa alergi un maraton, nici la energia mentala pe care o folosesti la a gandi si a invata, ci la acea energie ”vie”, vitala, vibranta pe care, din lipsa unui termen mai bun o numim ”Iubire”, ”Entuziasm”.

Este acea energie care parca creaza un camp de electricitate vie care scapara in jurul tau, care cand il intalnesti te face sa ti se ridica parul maciuca, de parca ai fi intrat intr-un nor care musteste de electricitate. Este vorba de acea ”saturare” cu electricitate a aurei tale. E ceva foarte electric, tangibil, palpabil, nu e nimic ezoteric sau SF aici.

E ca si cum in interiorul tau ar fi un Soare a carui atmosfera nu este una termica, ci una electrica. Se simte, este ceva viu, luminos, palpabil. Este acel ”ceva” pe care il vedem la cineva despre care zicem ”E viu nene, e foarte foarte Viu”. Despre acea energie vorbesc.

 Acea energie este mult mult mai importanta pentru noi oamenii decat banii, pentru ca banii insisi se produc prin condensarea acelei energii. Dar cu banii nu poti cumpara relaxare, stare de bine, etc. Insa cu acest tip de energie poti. Banii sunt doar o parte din viata. Iar aceasta energie este energia vietii insesi.

 Si totusi, in ciuda eforturilor sincere, atat intelectuale cat si practice de a gasi o solutie si de a o implementa, suntem inca in stadiu de copilarie timpurie cu deschiderea inimii.

Din fericire exista cativa cutezatori care, chiar daca inca foarte stangaci, reusesc sa deschida acea sfera cate putin si ceva mai mult din miezul lor solar le ilumineaza viata.

Absolut fiecare dintre noi avem acel miez solar in noi. Si este gigantic. Aceea este ”inima” noastra. Este un alt nume pentru soarele nostru interior. Si cand el este lasat sa straluceasca din ce in ce mai mult, efectul sau este ce numim ”Radianta”.

Radianta este nu doar caldura, dar este efectiv ca si cum prin toti porii acelui om ar iesi lumina, ar radia lumina si caldura. In pielea si mai ales in ochii noastri exista receptori pentru acest fel de lumina care e un fel mai ”viu”, mai rafinat si imbogatit al luminii solare. Si in interior, corpul nostru stie sa sintetizeze aceasta lumina si sa o transforme in enzime si materie organica vie

Organele noastre interne cu asta se hranesc, cu aceasta lumina biologica pe care fiecare o posedam dar de la care ne-am inchis. Acesta este ”Marele Secret” al bio-energiei. Nu, nu e magie, e ceva absolut normal, dar pe care nu oricine il poate face, nu inca.

Teoretic, cu totii am putea canaliza acea lumina care exista pretutindeni in univers, dar ca sa putem face asta, am avea nevoie sa avem inimile foarte deschise, lucru inca dificil pentru probabil 99% din planeta.

 Si aici, banii chiar nu conteaza. Chiar si cei mai bogati oameni au mari probleme in a-si deschide inima. Asa ca sa nu ne judecam deloc aspru petru ca nu putem, pentru ca e foarte, foarte dificil.

Ne-am inchis inima in copilarie, pentru ca era singurul fel in care puteam supravietui pana la o varsta suficient de inaintata la care sa putem incepe singuri procesul de redeschidere. Nici un parinte nu intentioneaza ca din cauza lui copiii sa-si inchida inima si multi ar fi absolut socati sa afle ca da, datorita faptul ca propriile lor inimi erau inchise, aceasta nu le permitea sa lase inimile copiilor sa fie prea deschise.

Nimeni nu se indoieste de bunele intentii ale celor care ne-au crescut. Si totusi, ele de departe nu sunt de ajuns pentru a crea mediul in care inima sa poata ramane in mod consistent deschisa.

Ti s-a pus vreodata o lanterna sau un reflector foarte puternic noaptea in ochi? Pentru ca este o analogie menita sa iti ofere experienta a cum e sa fii in prezenta cuiva care radiaza. Hey, si un reflector Radiaza. Si inca cum. Dar daca ti-as pune un reflector in ochi sau daca te-as pune sa te uiti intens timp de minute bune doar la soare, nu cred ca ti-ar mai placea.

Desi oamenii care nu doar pompeaza energie si entuziasm pe care il fabrica din vointa, din dorinta si ambitie, ci cei care radiaza autentic sunt printre cei mai blanzi, rabdatori, plini de compasiune si incurajatori oameni, ei de asemenea sunt ca un soare care sta la 3 metri departare de tine. Si in prezenta la atata lumina, uneori am prefera sa le zicem ”Iubesc caldura si lumina ta, serios, dar ai putea te rog sa tragi jaluzelele, ca ma cam dor rau de tot ochii si imi crapa capul de la atata lumina”

 Inima fizica e una. Dar inima spirituala este un ”organ” energetic extrem, extrem de sensibil. Atat de sensibil incat o soapta pentru ea este echivalentul pentru noi al unui urlet de la 1 metru distanta. E de inteles ca imediat va vrea sa intre in carapace cand este intr-un mediu care nu incurajeaza sensibilitatea si vulnerabilitatea.

De mici copii invatam ca gata, nu mai suntem copii mici, acum suntem copii mari, si pentru copiii mari exista ”reguli”, exista ”cei 7 ani de acasa”, si ca trebuie sa ne intre bine in cap acele reguli si trebuie sa le respectam, pentru ca ”nu e frumos sa nu le respectam, mama!”

Daca nu le respectam suntem caposi, obraznici, prost-crescuti, infantili, rebeli, in orice caz, nu-i de bine. Si nu e ca nu ne mai lasa la televizor si desene animate, dar pur si simplu, daca nu respectam ”regulile”, simtim ca suntem scosi din sufletul cald al oamenilor care conteaza pentru noi si pe care ii iubim.

 Numai eu stiu cum, la 3-4 anisori plangeam de mai-mai sa imi dau duhul cand am fost lasat la cresa de Bunica mea si ea a plecat.

Relatia mea cu ea a fost intotdeauna exemplara. Fara sa vrea, ea a fost pentru mine primul meu mentor despre cum sa traiesti cu inima deschisa. Si a fost acolo in perioada mea de formare, in primii ani ai copilariei mele. Era simbioza perfecta.

Si femeile de la cresa incercau sa ma puna in pat, iar eu urlam cat puteam cu ochii varsand lacrimi de crocodil ”Vreau la mamaia meaaaa! Nu mi-o furati pe mamaia meaaaaa”. Am plans atat de mult pana n-am mai avut energie sa plang si am adormit printre suspine.

Eu intr-o parte a usii si ea in partea cealalta a usii plangeam neputinciosi.

Nu am uitat acea senzatie rece niciodata. Ea traieste in mine si a trait in mine de atunci. O recunosc des, in multe interactiuni. Si am recunoscut-o si pe parcurs, cand ”nu respectam regulile”. Pur si simplu, eram rupt de la sanul celor pe care ii iubeam si pus in partea cealalta a usii, fara vreo posibilitate de a ajunge la ei.

Si asta doare mai tare decat orice. Este echivalentul cat inca mai traiesti al mortii, sau cel putina sa l-am simtit eu atunci.

Normal ca inima va vrea sa evite acest sentiment si va face orice sa il evite, chiar si sa se inchida.

Asa ajungem incet-incet sa ne inchidem inimile atat de mult incat nici nu mai stim cum e sa traim cu inima ceva mai deschisa. Si cand nimeni in jur nu poate sa ne arate si exista un consens tacut la nivelul tuturor celor care ne inconjoara care iti spun fara cuvinte ”E ok FXCM sa fii deschis, pana la un punct. Dar nu mai mult de atat, si nu cu oricine si nu oricum. Exista reguli. Si daca le incalci, te vom scoate din inimile noastre si iti vom lipi litera stacojie pe frunte”, e greu de sperat ca tocmai noi vom gasi calea sa nu ne inchidem inima.

Cei cu inima ceva mai deschisa (ca sa nu vorbem de cei cu inima ceva mai mult deschisa) sunt priviti cu suspiciune de ceilalti. Sunt ”prea liberi”, ”prea informali”, ”prea idealisti”, ”prea excentrici”, ”prea rebeli”, ”prea neascultatori”, ”prea caposi”.

Sa traiesti cu inima deschisa intr-un climat ca cel in care stam noi e un act de mare curaj si un act de rebeliune tacuta. Dar nu de rebeliune impotriva a ceva, ci de rebeliune care aspira catre o viata in care chiar daca pe ceilalti ii deranjeaza faptul ca luminezi prea puternic, sa nu mai lasi asta sa te faca sa nu luminezi.

 E absolut normal ca un ”organ energetic” atat de sensibil precum inima sa vrea sa evite excluderea si durerea, e normal sa faca orice, chiar si sa se inchida ca sa evite asta. Primul pas spre deschiderea permanenta a inimii este intelegerea, compasiunea si iertarea fata de sensibilitatea inimii tuturor, chiar si a ta.

E normal ca oamenii sa se teama de a fi raniti, exclusi, ridiculizati, judecati, condamnati, ostracizati. E normal sa vada in tine un persecutor, un agresor, un responsabil pentru propriul lor disconfort. E doar propria lor sensibilitate incercand sa evite o catastrofa. Ce ne uneste e ca suntem cu totii sensibili si atunci suntem cu totii intr-o mare probabilitate de a externaliza propriul nostru sentiment de angoasa de frica sa nu cumva daca il tinem in interior si nu il aruncam in afara sa ne omoare de tot.

Deschiderea inimii incepe cu intelegerea ca ne e tuturor frica de a fi atat de tare stimulati in sensibilitatea noastra incat ne doare si atunci nu putem da vina pe ceilalti ca vor sa ne impuna regulile lor (ca sa se simta ei mai siguri), ca arunca pe noi visele si asteptarile lor (ca sa simta ei mai putina presiune), ca vad in noi intriganti, agresori, complotatori, manipulatori (ca sa se simta ei mai siguri).

Daca noi suntem agresorul sau cel care adreseaza o acuza sau o injurie intr-un mod voalat, atunci exista un ”Cel mai important vrajmas” pentru moment si, pentru acel moment, ei nu trebuie sa isi bata capul ca ei insisi ar fi cauza pentru care inima lor se inchide.

Si in momentul in care noi suntem agresorul, ei au in sfarsit un moment de liniste, un moment in care sentimentul lor intern de tumult si disconfort este explicabil, nu prin faptul ca propria lor inima ar fi inchisa din frica, ci pentru faptul ca inima lor e obligata sa se inchida, pentru ca noi suntem forta de asediu.

 Responsabilitatea noastra, si asta e doar opinia mea, nu e sa nu fim agresivi. Responsabilitatea noastra e sa facem tot posibilul pentru a ne deschide si a pastra deschisa inima noastra cat de mult putem. Pentru ca energia care curge dintr-o inima deschisa poate sa faca fata consumului energetic pe care il presupune traiul in lumea aceasta si atunci nu vom mai reactiona atat de des din frica.

Nu orice forma de furie este o forma de respingere, desi pare asa. Nu orice forma de revolta este o forma de rebeliune, desi pare asa. Uneori furia si revolta sunt doar vocea unei inimi disperate si indurerate care striga la o alta ”Deschide-te”.

 Insa putine vor fi atinse strigand la altcineva ”Deschide-ti inima”. Ce putem totusi face, daca vrem sa ii fim cu adevarat de ajutor acelei persoane, e sa invatam noi cum sa ne deschidem propria noastra inima si sa o pastram deschisa in acele momente grele cand ti-ar veni sa o inchizi ca sa te simti mai in siguranta.

Caci inima noastra deschisa poate o va linisti. Si poate, daca are nevoie ii va oferi increderea ca si el poate.

La fel cum ziceam si in , oamenii n-au atat de multa nevoie de povetile noastre, au mai multa nevoie de un exemplu de iubire, de un exemplu de inima care poate ramane deschisa chiar si prin furtunile vietii.

Cand spuneam ”Oamenii au nevoie de iubire”, nu ma refeream doar la daruire si generozitate, desi si aceea este o parte importanta. Ma refeream mai degraba la un exemplu de inima care poate ramane blanda, intelegatoare, luminoasa, copilaroasa, deschisa cand alte inimi s-ar inchide, s-ar inrai, ar incepe sa caute motive, explicatii si vinovati, ar deveni cinica, circumspecta, etc.

 Nu, nu cred ca acesta e ”idealism”. Cred mai degraba ca e un bun-simt pierdut care incepe incet incet sa razbata spre suprafata, ca florile prin asfalt. Cred ca nu ne vom trezi peste noapte cu inimi deschise. Dar in fiecare zi cate putin, un pic mai mult, si apoi inca un pic, invatam la fel ca copilasii mici care deprind mersul sa avem inimile la fel cum le au ei: deschise si voioase.

Schimbarea incepe cu tine, nu cu exteriorul tau.

Sa auzim de bine!