D’aia

de aia

“Copile, vino cu picioarele pe pamant! Tu nu vezi ca citesti carti Science-Fiction, vorbesti ca un filozof dar iti iese camasa din pantaloni si n-ai bani nici sa treci strada?

Te imbraci ca un zdrelea si vrei ca oamenii sa dea doi bani pe tine? Asa te-a crescut maica-ta, sa n-ai grija ca pantofii aia n-au mai fost dati cu crema de un secol si sa fii imbracat de parca mergi la piata, dar sa vorbesti din carti si sa incerci sa impresionezi prin brilianta filozofiei tale?”

„Bai, inteleg, cu totii avem nevoie de atentie, unii sunt mai infometati dupa ea ca altii, dar alege-ti si tu naiba un fel mai normal de a face rost de ea, nu vorbind in dodii si incercand sa pari tu destept si intelept incercand sa-i faci pe ceilalti sa para inculti si insignifianti comparativ cu tine. Uite un pic de intelepciune pentru tine: Nimanui nu-i place un stie-tot”.

 

Ce naiba sa mai zici? Daca vorbesti din carti sau arati prin cum te comporti ca realmente apreciezi intelepciunea mai mult decat asa-zisul „succes” sau ceea ce e predicat drept „buna crestere”, practic te-ai exilat singur. E ca si cum ai fi in anul 1 de liceu si constient ti-ai lipi un post-it pe spate pe care scrie „Trage-mi un sut”, ca sa arati cat de diferit, rebel si nonconformist esti.

„Ce ma, asta e scuza ta ca nu ai o camasa calcata si ca umbli cu pantaloni tocati, ca nu mai poti de intelept ce esti? Asta te invata ma intelepciunea: Nu-ti calca pantalonii si camasile, umbla cu pantofi rupti, nu-ti ingriji parul si barba? Daca asta e intelepciunea, atunci mai bine Pedant, Gentleman si om simplu decat Intelept si Neingrijit”

 

Intelepciunea nu e in voga. Succesul este. Atare-predicata Buna-crestere este. Non-conformismul, chiar daca exista o mai mare toleranta fata de el decat in comunism, tot nu e vazut cu ochi buni si e considerat inca „apanajul adolescentilor rebeli, nu al oamenilor maturi si cu capul pe umeri”.

„Fii diferit fiind mai bun, nu fiind rebel” ni se zice. Si nu doar de parintii nostri care „ne vor binele”, ci de toti oamenii binevoitori a caror filozofie de viata e „Nu face valuri, integreaza-te in sistem si la locul de munca, du o viata cuviincioasa, de om pedant, bine-crescut si practic”.

 

Daaaaa…. cu cat te integrezi mai bine cu atat duci o viata mai buna. Cu cat esti o rotita mai exemplara din sistemul in care esti, s-ar putea sa iti creasca leafa, statusul, o sa ai respectul si admiratia colegilor, sa ai un birou mai mare, parintii vor fi mandri de tine. Cum sa nu vrei sa te integrezi mai mult? De ce ai vrea sa fii un rebel, sa ai „Propria ta Personalitate” si „Propriile tale Reguli” daca asta te face sa te excluzi singur din grupurile care-ti vor binele?

 

Ete, d’aia! Pentru nici un motiv logic, doar D’aia!

Aceeasi D’aia pentru care alti nebuni creativi sfideaza status quo-ul de mii de ani in coace.

Unii or vrea sa se integreze si n-or putea sa-si imagineze o viata in care ceilalti ii exclud si ii cred „niste ciudati”. Decizia lor. Nu zice nimeni ca e rau sa vrei sa te integrezi. Suntem creaturi sociale, chiar si cei mai solitari dintre noi tot avem nevoie de companie, intelegere, empatie.

Atata tot ca n-avem nevoie de asta de la oricine, ci DE LA OAMENI CA NOI. Sunt oameni care ar ramane fara aer daca n-ar fi acceptati, invitati si inclusi de grupurile in care sunt. Ei nu traiesc pentru ei insisi, ci traiesc pentru grup. Asta e viata lor. E o viata buna, adecvata, corecta, o da, Respectabila.

E o viata in care stii cine esti, stii care iti e rolul si rostul in cadrul grupului sau grupurilor in care esti. E o viata pe care multi oameni o aleg. Si asta e foarte bine.

Sa fii lasat fara grupul tau, fara rolul sau fara rostul tau ar fi echivalentul unui dezastru. Ti-ai pierde insasi radacinile tale. Ai fi dezradacinat. De ce sa sfidezi status quo-ul? De ce sa nu incerci sa te integrezi? Nu poti fi „tu insuti” si respectand regulile grupului, intelegand ca nu renunti la foarte multe insa primesti enorm in schimb? De ce sa incerci „sa fii altfel”, in loc sa incerci sa fii „cel mai bun si mai respectabil” acolo unde esti?

 

Dupa cum am zis, D’aia!

Pentru ca ceea ce pentru unii e Viata, pentru altii e Moarte. Si stiu, da-i articolul asta cuiva care are nevoie sa fie intr-un grup, sa se integreze in grupurile in care este, sa isi castige locul si sa isi joace rolul exemplar si iti va spune „Cata a luat-o razna! Vrea sa si-i puna pe toti in cap. Vrea sa arate cat de bine e sa fii nebun si sa te pui singur impotriva tuturor”

Nu, chiar nu vreau sa imi pun pe nimeni in cap. Si n-am luat-o razna, asa sunt eu. Nu tin cu orice pret sa-mi fie camasa calcata. Nu tin cu orice pret ca pantofii mei sa fie lustruiti. Nu tin sa vorbesc „simplu si pe intelesul tuturor, nu din carti”. Sorry, acel om nu sunt eu.

Nu spun ca nu-mi place o camasa calcata, atata timp cat nu trebuie s-o calc eu (desi uneori ma mai apuca, si le calc).

Nu spun ca nu-mi place sa am pantofii facuti cu crema si lustruiti, atata timp cat nu trebuie sa-i fac si lustruiesc eu (desi uneori imi e drag sa ii fac si atunci ii migalesc cum imi place mie)

Nu spun ca nu dau doi bani pe asa-zisa „buna crestere”, pentru ca si mie imi pasa sa ma comport bine, atata tot ca definitiile noastre despre ce exact inseamna „buna crestere” s-ar putea sa fie radical diferite.

 

De ce fac toate astea? De ce sunt asa?

Ai ghicit! D’aia!

Stiu, nici nu e nevoie sa deschizi gura. Stii de cate ori am auzit aceeasi placa? „Esti rebel”, „Esti incapatanat”. „Vrei sa demonstrezi ceva”

Daca nevoia ta de a lipi etichete pe mine pentru a-ti da seama cine sunt sau ce atitudine ai fata de mine e atat de imperioasa, sigur, esti invitatul meu, judeca-ma cum vrei. Dar nu sunt nici rebel, nici incapatanat si nu, pe cuvant, nu vreau sa demonstrez nimic. Nici tie, nici mie.

 

E doar cine sunt. Imi place sa fiu bine-crescut, dar dupa definitia mea despre ce inseamna buna-crestere. Imi place sa „vorbesc din carti”, cum zic unii. Imi e draga limba aia, rezoneaza cu sufletul meu. Cum as putea sa vorbesc altfel?

Nu ma intelege gresit, ma adaptez cat de cat si in functie de om. Doar nu crezi ca vorbesc despre gauri de vierme si semnificatia mistica a zodiei Scorpionului cu bunicii mei.

Dar chiar nu simt nevoia „sa ma integrez” in grupurile de oameni pentru care religia lor este „fii un om bine integrat”. Am si eu prieteni. Ce se-aseamana se aduna.

Si culmea, desi suntem cu totii ceea ce altii ar putea numi „Rebeli” sau „Incapatanati”, suntem o gasca destul de grozava (si pestrita). Nu ne impartasim toate convingerile, nu credem cu totii in aceleasi lucruri. De fapt uneori diferentele sunt mari. Dar in strafundul nostru stim ca suntem cu totii la fel: n-am sacrifica nici unul ceea ce ne dorim, credem sau gandim pentru a ne integra in grupuri cu oameni pentru care integrarea e mai importanta ca autenticitatea sau individualitatea.

 

Sorry, tin la dreptul omului de a fi rebel, diferit, de a avea credinte diferite, de a se comporta diferit de asteptarile mele. Nu mi-e usor. Asta inseamna ca nu pot trage pe cineva la raspundere pentru ca „Nu te-ai comportat asa cum se asteapta de la tine”. In grupurile mele, fiecare-si face propriile lui reguli si nu se supune nici unei autoritati Exterioare, nici unui „Leader de Grup”.

In grupurile mele, fiecare e leader pentru el insusi. Asta inseamna ca uneori simtim cu totii sa il urmam pe X sau alta data pe Y. Dar nu simtim nevoia „sa fim bine integrati”, si culmea, tocmai de aia ajungem sa fim extrem de bine integrati unii cu altii.

 

Chiar nu vreau sa supar pe nimeni, nu vreau sa antagonizez pe nimeni. Nu vreau sa spun ca, asa cum zic altii, nu eu „A fi rebel” e mai bine decat „A nu fi rebel si a te integra”.

Nu vreau sa spun ca „a fi indiferent la parerea altora despre tine” e mai bine decat „a-ti pasa ce cred altii despre tine”.

 

Sa faca altii judecati din astea daca vor, eu nu m-am nascut sa fiu judecator.

Tot ce vreau e sa-mi traiesc viata in pace, fara a fi judecat dupa regulile nimanui. La randul meu nici eu nu voi judeca si nu voi condamna.

Sigur, imi voi face propriile impresii si insemnari, insa e cale lunga de la impresie la judecata.

Nu vreau decat pace si intelegere intre oameni, sa nu intram cu bocancii unii peste sufletul altora pretinzand ca „O fac doar pentru ca te iubesc si tin la tine”, sa nu ne judecam sau condamnam pentru ce suntem sau pentru ce nu suntem.

 

Suntem oameni, cu totii. Suflete care au nevoie de intelegere, compasiune, dragoste, nu de reguli de buna purtare sau de bun-simt. Inima pe care o avem cu totii nu vorbeste limba politetii sau a bunei cresteri.

Exista un bun-simt dincolo de bunul-simt al socializarii. Exista un bun-simt universal care nu conteaza daca esti european, african, asiatic sau american, il avem cu totii. E Bunul simt al Inimii. Si n-are nimic de-a face cu felul cum ai fost crescut sau educat.

Are de-a face doar cu a privi omul in ochi, cu iubire, a-i da voie sa fie cine este, fie ca esti de acord cu acea unicitate sau nu.

Pana cand nu vom putea face asta, asa-zisa „buna crestere” si politete va fi doar o poleiala frumoasa, „hainele de duminica” ale unui om chipurile pios, dar care nu crede cu adevarat in nimic.

Inima n-are nevoie de reguli. Are nevoie doar de iubire, caldura si acceptare.

 

De ce ii iubim si ii acceptam pe ceilalti in inimile noastre, uneori fara sa-i stim?

Ei bine, D’AIA!