Vreau sa ma demitizez ca Guru, ca profesor de fericire, ca intelept si filozof si sa renasc ca om, simplu om, ca si tine. Nu ar fi corect fata de tine, cititorul meu sa citesti doar partile bune despre mine, sa ma crezi intelept si dincolo de pacatele omenesti. Le port, si e posibil sa le port intr-o masura mai mare decat tine. Poate pacatul meu capital, pe care chiar il consider impardonabil si totusi desi il consider asa, tot ajung sa il fac este faptul ca, la cat de pasionat sunt, ajung uneori sa o bruschez fizic pe partenera mea de viata.

”Nu ma cert cu tine, doar iti comunic” – James Whistler

Cum ajung sa ma cert ?

Ar fi corect sa nu mai fiu luat in veci in seama ca figura de dezvoltare personala ? Poate. Eu zic ca ar fi corect, pentru ca ce vreau sa ramana in urma mea nu vreau sa fie ”Ganditi cum va spune, faceti ce va zice, si apoi veniti acasa la iubitele voastre si fiti violenti”. Justitia trebuie servita si adevarul trebuie sa iasa la iveala de mana celui care a gresit, pentru a salva macar ce se mai poate din integritatea lui.

Ajung sa ma cert cand simt ca se pretinde ca am criticat, ca m-am comportat necuviincios, ca am lezat demnitatea sau limitele iubitei mele, desi eu consider cu toata sinceritatea ca intentiile mele, indiferent de ce a simtit ea ca sunt, nu au fost de critica, necuviinta sau lezare a demnitatii.

Eu apar dreptul meu la a ma considera nevinovat, pur, inocent si fara pata, ea dreptul ei de a simti ca i-au fost incalcate granitele / libertatea de a simti orice vrea/ libertatea de exprimare. Cum apar eu dreptul meu ? Prin disculparea mea, prin atacarea logicii argumentului ei, ca sa il demontez. Cum apara ea dreptul ei ? Prin inculparea mea, prin acuzarea mea de musamalizare a argumentului ei care este obiectiv valid.

Eu vin cu argumente pentru care sunt nevinovat, ea vine cu argumente pentru care sunt si mai si mint ca nu sunt. Ce sa mai, e usor de inteles cum izbucneste cearta, nu-i asa ?

 Cum am reusit uneori sa nu ma mai cert ?

Desi mi-e aproape imposibil sa accept ca sunt vinovat de ceea ce sunt acuzat prin fraze de genul ”Intotdeauna ma critici” sau ”Da, stiu, nu-ti place de mine, nu mai e nevoie sa imi repeti”, ma intreb intotdeauna : ”Oare, din punct de vedere obiectiv, eu acum chiar critic, sau doar sunt acuzat pe nedrept de ceva ce nu simt pentru ca ea se simte criticata ?”

Si apoi imi dau seama ca NU CONTEAZA ! Nu conteaza, deoarece indiferent ca eu chiar am criticat sau nu obiectiv, ea s-a simtit lezata. Sigur, ea va critica o chestie obiectiva : Exista critica in vorbele tale, fie ca tu admiti asta sau nu.

In acel moment am o alegere :

– ripostez si incerc sa ma apar incercand sa ii arat cu argumente rationale ca de fapt nu am criticat-o desi ea a simtit asta (adica pledez nevinovat)

– admit si imi asum vina si astfel ii validez atat sentimentele, cat si demersul logic prin care a ajuns la concluzia ca sunt vinovat (adica pledez vinovat si cer indurare)

– plec din argument si probabil din camera, pentru ca altfel argumentul ar continua, pentru ca nu ma simt nici vinovat ca sa amit, dar realizez ca daca as incerca sa ma apar, ea ar vedea asta, nu ca pe o aparare a mea, ci ca pe un atac al ei.

Daca ripostez, voi fi acuzat de neasumare a vinei si a responsabilitatii, daca plec la fel, deci nu mai ramane decat sa admit vina, chiar daca nu ma simt vinovat si sa sper ca va intelege ca nu de ”Mi-ai gresit dar e ok, te iert, suntem cu totii imperfecti, si eu ti-am gresit” am nevoie, ci de ”Nu mi-ai gresit cu nimic, multumesc ca in loc sa te certi cu mine ti-ai asumat vina desi nu era nimic de criticat acolo. Aveam nevoie sa o faci ca sa simt ca sentimentele mele sunt auzite si ca am dreptul la ele”.

De ce cred eu ca se cearta cu mine ? Pentru ca vrea sa aibe spatiul sentimentelor ei, sa simta orice, ca din acel orice sa rasara o iubire pura, nu conditionata, ci libera de constrangeri. Cand am inteles asta, desi imi e greu, am inteles ca daca imi asum o vina care poate nu e a mea, dar imi este atribuita, eu am ocazia sa cresc. Si atunci certurile sunt prilej de crestere pentru mine. Oricum, sustin in continuare ca a o brusca fizic pe iubita mea chiar e impardonabil, dar cu toata vointa mea, uneori din lasitate, impotenta emotionala, lipsa de maturitate sau mai stiu eu ce, clachez. Nu-s foarte mandru de mine atunci.

Iti urez ca de obicei ”Zambeste din inima” si iti las link-ul catre newsletter-ul Loveinlife mai jos.