Dincolo de vindecare

Unii dintre noi au realizat incepand cu o varsta mai frageda ca avem o putere terapeutica asupra celorlalti, ca prin prezenta si cuvintele noastre putem sa le alinam suferinta si chiar sa le aducem zambetul pe chip. Am inceput sa ne credem speciali si buni, vazand ca nu multi oameni din jurul nostru au acelasi efect asupra celorlalti si atunci ne-am format si o imagine de sine pozitiva in jurul acestei abilitati a noastre.

Rolul de Vindecator

healhandBucuria celorlalti, sau macar sentimentul de usurare a devenit bucuria noastra sau usurarea noastra, ne-am dezvoltat empatia si poate chiar am inceput sa ne simtim responsabili pentru vindecarea emotionala a celorlalti. In fond, cum ar putea sa fie rau sa alini suferinta celor dragi cand nimeni altcineva nu o poate simti si nu o poate trata asa de bine ca tine?

Fie ca esti un parinte care are grija de copiii lui, sau un adult care ii intelege pe ceilalti, ori chiar un copil intelegator care vede cat de nerezonabili sunt adultii si incearca sa fie altfel, e posibil sa fi jucat si tu rolul vindecatorului de cateva ori in viata.

Un nas un pic prea mare?

pinocchioE clar de la prima vedere ca un schimb de energie are loc si ca acel schimb ii este benefic celui care sufera. Se vede in expresia de pe fata lui ca primeste energie si ca starea sufleteasca i se imbunatateste simtitor, nu doar la nivel exterior (devine mai excitabil) ci la nivel profund: sufletul lui dobandeste mai multa pace si seninatate.

Devine atunci foarte tentant sa cazi intr-o capcana in care multi vindecatori incepatori cad: SA CREZI CA FARA PREZENTA / INTELEPCIUNEA TA VINDECAREA NU ESTE POSIBILA. Asta te va face sa te crezi indispensabil, sa crezi ca fara tine acel                                                                                       suflet care ar putea fi vindecat va fi condamnat la suferinta, ca si                                                                                   cand ca individ, de unul singur ar fi incapabil sa se vindece                                                                                           eficient.

Capcana expertului

mlm-protectionDaca ti-ai construit imaginea de sine si sentimentul valorii personale pe a poseda o abilitate speciala pe care nimeni nu o poseda (vindecarea), atunci subconstientul tau poate credea ca daca nu iti folosesti abilitatea, sau daca brusc nu o mai posezi, tu ca individ nu mai ai nici o valoare. De aici nevoia de a exista cineva pentru care abilitatea ta de a vindeca sa fie “singura lui solutie”. Altfel ai fi nedorit, nefolositor sau inlocuibil.

Poti incepe sa ai ganduri de genul “Cum adica nu ai nevoie de vindecare / protectie? Uita-te la tine cum suferi. Tie chiar nu iti pasa de starea ta de bine emotional? Cat de indolent sa fii (spre deosebire de mine care imi pasa de tine chiar si cand tie nu iti mai pasa)?”. E foarte usor sa ajungi la asa ganduri, in special daca ai avut un parinte foarte protector sau care isi facea foarte multe griji. 

Cand protectia nu e iubire ci dominare

Learn-to-let-goA te proteja, a iti interzice sa faci actiuni care ti-ar pune siguranta in primejdie sau a te obliga sa faci anumite actiuni pentru ca sunt “bune pentru tine” au devenit semne ca esti iubit, si atunci in mod natural te gandesti ca asa iti poti exprima si tu iubirea si faptul ca iti pasa de altii: comportandu-te la fel.

Doar ca nu este chiar asa. Uneori originea dorintei de protectie se afla in prea multa anxietate si atunci, incercand sa protejezi propriul sine de mai multa durere, sporesti vigilenta si masurile de protectie intr-un instinct de auto-conservare si asta se rasfrange si asupra a celor pe care ii iubesti. Incercarea de a ii proteja are ca origine incercarea de a TE auto-proteja evitand durerea si dominand-o prin impunerea de precautii si directive. Aceasta nu mai este de mult iubire, ci o incercare inconstienta de a evita durerea pentru ca nu ai incredere  ca ii poti face fata.

Care este cauza?

Daca stii ca esti un vindecator, vreau sa te gandesti de doua ori: Crezi ca vindecarea / protectia ta e indispensabila si ca cei care nu isi doresc sa se vindece se comporta iresponsabil cu ei insisi si cu cei din jur?. Daca da, care este cauza acestor ganduri? Este iubirea sau incercarea de a controla si evita propria durere si propria suferinta nevindecata?

Eu iti urez ca de obicei ZAMBESTE DIN INIMA si iti las mai jos link-ul pentru Newsletter ca sa ramai la curent cu noutatile de pe Loveinlife.ro: