Cand esti copil, pare absolut natural sa te joci, fie cu jucarii clasice, fie in spatiul virtual, pe calculator. Cand cresti, daca cineva vine la tine si te intreaba „Si cu ce iti ocupi majoritatea timpului?”, iar tu ii spui „Uite, in general ma vei gasi jucandu-ma, fie pe telefon fie pe calculator”, probabil se va uita putin ciudat la tine, la modul „Adica PIERZI TIMPUL, in loc sa faci ceva util cu el pentru viata ta. Mai esti copil sa te joci?”

Daca ai undeva pana in 25 de ani, inca mai e de inteles ca ok, te joci. In ochii societatii inca mai este „acceptabil” sa copilaresti. Dar odata cu trecerea anilor, devine din ce in ce mai neacceptabil sa faci activitati pe care mentalitatea clasica le pune sub categoria „rezervate pentru copii si tineri”.

Vedem clar ca in generatiile noi, crescute cu telefonul si cu tableta in mana inca din copilarie, sunt multi copii care au inlocuit jocurile clasice (sotron, v-ati ascunselea, flori fete sau baieti, tara tara vrem ostasi, etc.) cu o sumedenie de jocuri pe telefon sau calculator.

Sunt si multi dintre cei care acum au 30-35 de ani care odata cu introducerea calculatoarelor le-au prins repede gustul si nu s-au mai dezlipit de ele.

Generatiile mai vechi, cei care au acum 50-55 de ani, desi lumea s-a schimbat in jurul lor nu au adoptat intr-o masura la fel de mare obiceiurile informatice ale generatiilor mai tinere. Chiar si ca sistem de evaluare a performantei personale, generatiile care acum au 50-55 de ani sau mai mult au ramas in mare cu aceleasi sisteme de evaluare care erau in picioare in vremea tineretii lor.

Undeva, odata cu schimbarea generatiilor, prioritatile s-au schimbat. Nevoile au ramas aceleasi, tot ne trebuie bani ca sa traim, tot vrem sa fim acceptati, speciali. Insa ceva s-a schimbat. Generatiile noi nu mai seamana aproape deloc cu generatiile vechi.

Mereu a existat o prapastie culturala intre generatii, fiecare grup de generatii avand un anumit „spirit” care era doar al lor si pe care nici generatiile anterioare si nici cele viitoare nu l-au mai impartasit. Iar Societatea nu este o masa unitara formata dintr-o singura generatie cu un set singular de obiceiuri si cu o cultura uniforma.

Societatea este formata din mai multe generatii care incearca sa coexiste, fiecare fiind o expresie a spiritului vremii in care a crescut. Inca mai avem in viata pe bunicii nostri, care mai pastreaza inca ceva din spiritul vietii rurale, pastorale. Nu vor mai fi printre noi pentru asa de multa vreme si odata cu ei se va stinge si lumina epocii lor, o epoca nu atat de urbanizata, nu atat de focusata pe imagine, pe status, succes sau productivitate.

Mai avem si generatia celor care acum au 50-60 de ani, generatie in care copiii inca se mai faceau pe la 20-25 de ani. Copiii lor au probabil undeva intre 30-40 de ani, poate deja au proprii lor copii. Ei sunt generatia care a prins comunismul din plin si care au alte valori, atat fata de parintii lor, dar si fata de copii. Au fost pusi in situatia de a se maturiza foarte devreme. Poate nu la fel de devreme ca si parintii lor, dar inca prea devreme. Nu era o epoca tehnologizata pe vremea cand ei erau copii. Era plina epoca industriala in Romania, era plin comunism, cu tot ce a insemnat asta. Ei sunt o generatie foarte muncitoare, sobra, realista, avand valori precum chibzuinta, precautia, politetea in sensul ei urban, etc. Spiritul acestei generatii este un spirit muncitoresc dar intr-un fel si dezradacinat. Este o generatie de tranzitie, un pod intre doua lumi: lumea veche a satului, cu ritmurile ei descrise in romanele care inca se mai studiaza la „Limba Romana” si lumea noua a tehnologiei ultra-rapide, a publicitatii agresive si a consumerismului de masa.

Mai avem si generatia cu cheia la gat, copiii celor care acum au 50-60 de ani, care continua drumul pe care parintii lor l-au pavat. Ei sunt cu un picior in lumea de tranzitie, si cu un picior in lumea noua. Unii se pricep la calculatoare si tehnologii digitale, altii le folosesc, dar sunt mai aproape de stilul de viata offline, ceva mai aproape de felul cum parintii lor traiau.

Si in final avem generatia ONLINE, cei care s-au nascut intr-o lume deja digitalizata, cei care de mici au avut un telefon mobil. Poate nu erau inca smart phone-uri, dar pana au facut 7-8 ani deja tehnologia avansase. Ei sunt cei care au crescut cu granitele statelor deschise, cu acces la internet si la tehnologie. Pentru ei, tehnologia si a fi online este la fel de natural cum era pentru bunicii nostri sa isi cultive gradina.

S-a pierdut ceva pentru a se ajunge aici? Da. Si s-ar putea sa nu se mai intoarca. Generatiile noi nu au nici un fel de legatura directa, prin experienta proprie cu Viata veche a Satului si ritmurile lui. Nu a trecut nici prin Comunism ca sa stie cum a fost si care au fost dificultatile. In schimb au primit toate provocarile si complexitatile unei realitati din ce in ce mai virtuale, din ce in ce mai interconectata, unde este din ce in ce mai greu sa ramai in anonimitate si pur si simplu sa fii „deconectat de la retea”, doar tu, natura, o ceasca de ceai sau cafea si o carte.

Generatia Online se joaca. Ce se joaca? Intrebarea mai buna este „Dar ce nu se joaca?” Sunt tot felul de jocuri si joculete, unele pe telefon, altele pe calculator. Eu de exemplu nu am cum sa inteleg de unde atata nebunie cu Minecraft. Nu imi place deloc jocul, dar se pare ca sunt multi utilizatori innebuniti dupa el. Pentru fiecare tip si subtip de caracter acum avem o suita de aplicatii si jocuri. Totul in epoca noastra este fie gata personalizat, fie personalizabil.

Sunt si destui din generatia cu cheia la gat, cei care au acum 25-35 de ani care se joaca si ei, insa se joaca jocurile generatiei lor, nu mai sunt la curent chiar cu toate noutatile si cu toate aplicatiile.

Sa fie oare acest impuls de a te juca o „pierdere de timp” asa cum ar spune unii? Sa fie oare doar o „activitate de relaxare, fara consecinte productive directe?”. Ar fi prea simplist un astfel de raspuns. Si este tentant sa il dai, pentru ca pare logic, pare solid, pare credibil si simplu, toate caracteristici pe care le cautam la un raspuns bun.

Insa ne putem uita un pic in spatele cortinei. Putem sapa mai adanc si pune intrebari la care in mod normal nu ne-am irosi timpul sa ne gandim. Daca activitatile pe care generatiile noi le fac nu sunt doar o marca a tineretii lor, ci un semn al unui nou fel de a fi, a face si a invata?

Daca Jocurile, in toate formele lor sunt Viitorul si cei care acum sunt tineri s-au nascut deja in acest Viitor? Pentru cei care acum isi traiesc tineretea, „Viitorul” nu mai este viitor deloc, este Prezentul. Atata tot ca desi este pentru toti Noiembrie 2017, din punct de vedere al sistemului de referinta intern, unii dintre noi s-ar putea sa traim dupa o versiune ceva mai veche.

Pentru cei tineri de azi, jocurile sunt o parte absolut normala din viata de zi cu zi. Spre deosebire de generatiile anterioare, ei nu isi iau un calculator ca sa se joace. Au calculatoare, care acum sunt peste tot. Au probabil calculatoare bunicele, si pe ele sunt jocuri. La fel si pe telefoane, de fapt, mai ales pe telefoane, care acum sunt la fel de puternice cum erau calculatoarele de acum numai cativa ani.

Numai pentru generatiile mai vechi jocurile sunt „o activitate pentru timpul liber, pe care o faci dupa ce ai fost productiv”.

Generatiile noi sunt si ele productive, dar prin mijloace uneori foarte diferite de cei ce au venit inaintea lor. Sunt mai ingeniosi, mai creativi, dar in acelasi timp mai neastamparati, mai insubordonati, pun mai putin pret pe „corectitudine” si pe „reguli”.

Pentru generatiile noi, viata s-a schimbat. In loc sa fie 90% offline si maxim 10% online, acum fie este echilibru, fie in unele cazuri proportia timpului petrecut online sau macar in fata calculatorului facand ceva legat de lumea digitala o poate chiar intrece pe cea petrecuta „in lumea reala, offline”.

Bunicii nostri abia inteleg notiunea de online si de site-uri. Au auzit de ele, poate au si vazut cateva, poate chiar au cont pe facebook si sunt digitalizati. Dar pentru majoritatea, aceasta nu este lumea lor. Ei sunt fructe crescute dintr-un alt copac, un copac crescut dintr-un alt sol.

Poate parea straniu cum in numai 70 de ani lumea se poate schimba atat de mult incat abia sa o recunosti.

Pentru parintii nostri, ei s-ar putea sa fi invatat sa foloseasca Facebook, poate chiar lucreaza la serviciu pe calculator si au devenit bunicei in special la programele pe care le folosesc in mod curent.

Generatia mea, noi suntem destul de digitalizati, unii mai mult, altii mai putin, dar in general ce tine de lumea digitala nu ne este strain. Nu ne este nativ, dar am prins era asta cand eram inca destul de tineri, asa ca am invatat-o mai usor.

Generatia celor care sunt acum tineri, care poate abia intra pe  bancile facultatilor, si inca si mai mult generatia care vine din urma, ei nu sunt deloc straini de tehnologie: nici de jocuri, nici de Facebook, Twitter, Instagram, Pinterest, Snapchat si cine stie cate aplicatii de care eu nici n-am auzit.

Lumea s-a schimbat si este in continua schimbare. Cu orice generatie are loc o schimbare de garda, si poate orice generatie care a existat vreodata a crezut asta, dar parca in epoca in care traim are loc o SCHIMBARE DE GARDA MAJORA.

De unde in toata istoria noastra si pana acum nu atat de multi ani nici macar nu ne puteam gandi „Ah, in vreo 100 de ani vom avea internet, smart-phone-uri si calculatoare atat de sofisticate ca pot face miliarde de operatii pe secunda”, acum Tehnologia Online si interconectarea este la fel de naturala cum le era bunicilor nostri Sapa.

Au mai fost schimbari mari de garda in istorie, momente de trecere intre ere. Daca ne uitam bine, s-ar putea sa vedem ca si noi traim intr-o astfel de epoca in care garda se schimba. Si in lumea noua Jocurile nu mai sunt ce erau: un simplu mijloc de recreere, ceva distractiv dar neproductiv.

Nu doar lumea se schimba, ci si felul cum functioneaza si invata creierul se schimba. Se trece de la invatarea directa, prin predare si „stat cuminte in sala de clasa” la INVATAREA INDIRECTA, prin joc.

Tu crezi ca te joci, tu crezi ca faci ceva distractiv. Poate impusti monstruleti, sau incerci sa iti cresti un caracter in nivel intrun RPG. Ce face creierul tau de fapt? Invata! Asimileaza tot felul de informatii legate nu doar de un singur subiect, ci de multe in acelasi timp.

Dar invata nu constient, nu voluntar, nu cu vreun efort focalizat de la tine „Ok, acum invat la Matematica, si peste 2 ore lucrez la Romana la un comentariu”. Te joci si inveti fara sa stii ca inveti.

Inveti engleza, inveti management, inveti leadership, lifestyle design, istorie, mentoring, inteligenta emotionala, comunicare, mitologie, planificare urbana, managementul asteptarilor, managementul talentului, etc. Si tu crezi ca te joci.

S-au dus zilele in care invatatul era sinonim cu „Predarea”. Sunt profesor si se vede in sala de seminar. Daca nu este interesant, daca nu este jucaus, nu vor fi atenti. Dar pentru cei care se joaca pomenesc de jocurile pe care le joaca si fac o analogie intre subiectul despre care discutam si ce se joaca ei pe ecran si imediat au inteles.

Cum se poate asta daca studentii „doar se joaca” in loc sa petreaca timpul acela invatand?

Ei bine, SE POATE. Pentru ca in spatele jocurilor sunt oameni cu doctorate in psihologie, in filozofie, in matematica, oameni care inteleg natura umana si creierul uman. Si fara sa vrea, urmarindu-si propriul interes si incercand sa-si spuna propriile povesti prin intermediul jocurilor, companiile care le creeaza ne dau nu doar MIJLOACE DE EXPRIMARE si de traire a unor experiente si emotii inaccesibile in viata reala de zi cu zi.

Dar ne dau ceva ce nu cred ca si-au propus vreodata constient sa ne dea: UNELTE DE INVATARE INDIRECTA!

Asta e marea iluzie. Pentru ca pana acum invatatul si productivitatea s-a facut aproape EXCLUSIV pe cai directe, cand apare ceva nou, care nu ne este familiar si pe care nu il intelegem deloc, nu il vom putea intelege, cel putin nu din prima.

Tot ce vom vedea este „Bine, dar cum este asta in mod direct util daca tu vrei sa fii productiv si de succes?” Raspunsul este: „In mod direct nu este util”. Dar direct nu mai este singurul sistem de evaluare (asa cum a fost pana acum)

Din ce in ce mai mult ne vom deplasa dintr-o lume bazata in cea mai mare parte pe emisfera stanga directa, asertiva, rigida, lineara, organizata, intr-o lume in care emisfera stanga si cea dreapta vor lucra impreuna.

Asta inseamna, pentru noi toti, ca metodele DIRECTE, desi nu vor disparea, isi vor pierde din valoare si metode INDIRECTE si PERIFERICE atat de a preda, cat si de a simti, de a comunica si chiar de a gandi vor fi intalnite mult mult mai des.

Putem fie sa ramanem in lumea din care venim cu totii si pe care o stim prea bine, sau putem imbratisa noul si sa ne lasam schimbati, transformati de lumea noua in care pasim.

Pentru ca desi la suprafata suntem aceiasi oameni, cladirile sunt la fel, este aceeasi programa la Romana si la Matematica pe care o faceam si noi in scoala si guvernul merita la fel de putina incredere ca oricand, SPIRITUL VREMII se schimba.

Si daca nu ne schimbam si noi odata cu el, e posibil sa ne trezim neadaptati pentru felul foarte diferit in care viata va curge.

Tine de noi. Putem intelege rolul CONSTIINTEI PERIFERICE in viata noastra (constiinta din care fac parte si jocurile si realitatea virtuala), sau il putem nega, tinand cu dintii de CONSTIINTA DIRECTA, cu care am crescut.

Unii nu vom putea sa intram in acest nou fel de a percepe, simti, gandi. Nu ca n-am vrea, dar vom fi limitati in cat de mult ne putem debarasa de structurile noastre mentale si emotionale de care depindem.

Altii in schimb vor putea renunta la ceea ce au fost pentru a da un Refresh la Ceea ce Sunt.

Si atunci poate nu vom mai vedea jocurile drept „pierdere de timp” ci ca „simulari ale vietii”. Si vom intelege, poate, viata ca o joaca, iar pe noi ca jucatori.

Care va fi urmatoarea ta mutare?