Mecanicile Introversiunii si Extroversiunii

Ce-ti vine in cap cand te gandesti la o persoana introverta din punct de vedere al felului cum comunica?

Dar cand te gandesti la un extrovert?

 

Daca dai search pe google (care se presupune ca ar trebui sa dea informatii relevante pentru o categorie destul de mare de oameni) dupa cuvantul „introvert” iti va aparea asta

Introvert

Daca verifici mai apoi descrierile de pe site-uri main-stream sau din cartile de psihologie care se presupune ca sunt autoritatea in domeniu, din nou vei vedea cum in linii mari descriu acelasi gen de atitudine: rezervata, reticenta, circumspecta

Vrem, nu vrem, cand cineva iti spune „asa sunt eu, mai introvertit” ce auzim este „asa sunt eu mai rezervat, reticent, circumspect”.

 

Dar cand dai search pe google dupa „extrovert”?

Ei bine, lucrurile se schimba. Uite ce apare

Extrovert

Si la fel, cand consulti literatura de specialitate sau site-urile principale, uimire, toti spun in mare acelasi lucru si sunt de acord.

Deja daca cineva spune despre tine „Esti cam extrovert tu”, parca si vad ca te umfli in pene, deoarece, conform definitiei, ce auzi tu este „Esti cam sociabil, increzator, viata si sufletul petrecerii, fluturas social”. Cine n-ar vrea sa fie caracterizat cu atributele astea?

 

Oh, dar stai, daca te identifici cu atributul de introvert, atunci prin definitie nu prea ai cum sa fii extrovert. Deci daca te consideri introvert, poti sa spui la revedere titlurilor de „increzator, sociabil, abil social”.

 

Ce e in neregula cu definitiile astea?

Sunt singurul care crede ca e o problema grava cu definitiile astea si ca cineva ar trebui sa le faca bucati, in special definitia despre introvertiti?

Bai fratilor, voi ati cuoscut un introvertit in viata voastra? Dar mai multi? Voi ati vazut cum sunt oamenii astia?

Vi se pare voua ca extrovertii n-ar avea chestii interesante si folositoare altora de spus sau ca le-ar lipsi gratia si abilitatea sociala ca sa aiba o baza solida pentru a fi asa cum spune definitia „reticenti si sfiosi”?

Mai, daca chiar n-ar avea nimic de importanta sau de interes de spus si daca intr-adevar le-ar lipsi abilitatile sociale as intelege sa fie reticenti si sfiosi. N-ai cum sa ai incredere in sine si sa iti vina sa mergi inspre oameni daca simti ca „n-ai cu ce”. Dar tocmai aia e.

Nu doar ca introvertii au cu ce merge inspre alti oameni, dar AU CU CE DIN BELSUG. Asta pot confirma toti cei care si-au dat voie sa traiasca alaturi de un introvert si sa il cunoasca in profunzime.

 

Te uiti la doua persoane, una introverta si alta extroverta. Te uiti la ei cum se imbraca, ce fel de postura au, cat de raspicat vorbesc, cat de lung si intens se uita in ochii celuilalt, cine face primul pas, initiaza si intretine conversatia si ce gandesti:

„Wow, uita-te la extrovertul asta. Cata incredere are, parca ce-ar avea de zis e Cuvantul lui Dumnezeu iar el e cel mai bun orator din lume, cat de semet sta, parca ar fi regele lumii si n-ar putea gresi cu nimic. Cat de raspicat vorbeste, glasul lui e plin de siguranta si autoritate. Uite-l cum nu asteapta sa fie intrebat sau invitat ci initiaza el conversatia si daca se stinge, o aprinde la loc si o intretine. Asa e el de felul lui: increzator, darz, sigur pe sine, ce sa mai, extrovert”

Prin comparatie, te uiti la introvert si ce vei vedea in el? Pai daca increderea absoluta in sine pare apanajul extroversiunii, introvertilor care in esenta sunt opusul ce le ramane decat indoiala, neincrederea, sfiala. Te uiti la un introvert si ce-ti zici:

„De ce o parea din prima asa de nesigur pe el? A omorat pe cineva, sufera de vreun defect de caracter incurabil? Ce-are de nu sta mai drept si e atat de evaziv? Cand vorbeste nu e deloc raspicat, parca ar vrea sa te apleci spre el si sa te chinui tu sa il auzi in loc sa se faca el auzit. Pare cam nesigur pe ceea ce zice, ca si cum n-ar putea fi interesant pentru altii. Daca vrei sa inceapa el conversatia sau s-o intretina stai si asteapta, la cat de sfios e te si intrebi daca tu ii vorbesti oare va reusi sa iti dea un raspuns mai lung de 30 de secunde sau se va sfii de tine de parca ai vrea sa ii faci rau? Eh, asa e el, introvert”.

 

Sigur, am exagerat la extrem aici, nu spunem asta nici despre extroverti nici despre introverti, dar am facut-o pentru a caricaturiza si a da o valenta extrema la niste ganduri mult mai moderate pe care chiar le avem. Chiar daca nu gandim in termeni atat de extremi sau hiperbolici nici despre introverti si nici despre extroverti, totusi o diferenta o facem si tindem sa atribuim ceva mai multa incredere in sine si darzenie extrovertitilor si ceva mai multa sfiala si circumspectie introvertitilor. Si o facem din oficiu, nici nu gandim ca facem asta, dar ea se intampla.

 

Totusi, de ce sunt introvertii si extrovertii asa cum sunt?

Ah, uite o intrebare care imi place. Nu spun ca e singurul motiv, dar cred ca merita de luat in calcul ca parte din explicatia completa. Am remarcat observand atat introverti cat si extroverti ca ceva este intr-adevar foarte diferit intre cele doua grupuri, dar acel ceva n-are nimic de a face nici cu nivelul de incredere in sine, nici cu gradul de sociabilitate sau cu cat de interesanti pentru altii sunt ei ca persoane.

In romana nu avem un cuvant specific care sa defineasca aceasta diferenta, dar in engleza cuvantul este SELF-CONSCIOUSNESS. Cuvinte asemanatoare in romana ar fi (dupa dictionarul hallo.ro de exemplu) „rusinos”, „sfios”, „stangaci”, „timid”.

Dar ele nu explica deloc satisfacator ce este acest Self-Consciousness si cum anume acest ceva imparte oamenii in doua categorii poate chiar mai divizate decat cea de Barbat si Femeie.

Din nou facem apel la prietenul google si cand introducem Self-Consciousness ne da o definitie pe care o voi traduce „Self-Consciousness este un sentiment acut de constientizare de sine. Este o preocupare cu propria persoana, opusa starii filozofice de constientizare a propriei persoane, care este acea constientizare ca existi drept o fiinta individuala. Cu toate acestea unii scriitori folosesc cei 2 termeni (self-awareness si self-consciousness) intersanjabil”

Nici aceasta definitie nu lamureste prea multe, dar macar este un pas in directia buna, e un pic mai explicativa, mai elaborata.

Din lipsa unui termen mai bun vom numi Self-Consciousness CONSTIENTIZARE DE SINE. Caracteristicile particulare ale acestei stari de constientizare, pentru mai multa claritate le-am putea descrire drept:

  • Natura acestei constientizari este ACUTA. Ea este o frecventa de fundal, cronica, totusi intensitatea cu care ea apare pe ecranul constiintei este departe de a fi cronica.
  • Self-Consciousness nu este o constientizare Relaxata a propriei existente (care corespunde mai mult cu self-awareness), ci mai degraba este o focalizare intensa, incordata, obsesiva aproape asupra propriei persoane.
  • Am putea deci numi acest tip de constientizare nu doar constientizare de sine ci Constientizare (Nervoasa) de Sine, intrucat odata sinele personal constientizat, constientizarea acestui sine evoca un sentiment primal de Pericol Iminent dar nefocalizat, ca si cum acel sine ar fi inconjurat de un mediu nu prea prietenos si ar trebui sa fie mereu vigilent si circumspect pentru a-si pastra propria siguranta si existenta
  • Constientizarea (Nervoasa) de Sine se uita la sine DIN EXTERIOR, prin ochii altuia. Este o vedere a sinelui la persoana a 3-a. Asta face omul „Self-Conscious” sa se simta mereu nu tocmai confortabil in a fi observat, vazut sau privit de catre alte persoane, temandu-se ca vor vedea o imperfectiune pentru care il vor critica sau vor gasi o slabiciune pe care o pot exploata
  • O persoana „Self-Conscious” se simte mereu „Sub Lupa” altora, mereu examinata, mereu judecata, ierarhizata, comparata, chiar criticata. Intr-o situatie sociala cu multi oameni, chiar daca aproape nimeni nu se uita la el/ea, persoana va simti ca toti ochii sunt atintiti asupra lui/ei, iar privirile sunt cele ale unor judecatori foarte stricti si nu tocmai prietenosi.
  • De aici poate rezulta trac, sfiala, rezervare, pentru ca simtindu-te mereu „Sub Lupa” si „Evaluat” vrei sa nu dezamagesti, vrei ca felul cum tu esti si ceea ce-ti iese pe gura sa fie „La inaltimea asteptarilor juriului”
  • Pentru o persoana „Self-Conscious”, datorita perspectivei de a fi mereu sub lupa si judecata, comentariile celorlalti despre atributele, trasaturile, comportamentele sau rezultatele lui / ei vor fi interpretate cu regularitate drept judecati de neclintit, sentinte, convingeri stabile si de neschimbat, comparatii ferm inradacinate nu pur si simplu vorbe in vant.
  • Pentru o persoana „Self-Conscious” gandurile celuilalt despre el/ea au greutate, soliditate, masa. Ele sunt resimtite intr-un sens subiectiv ca fiind chiar „mai reale” decat un birou sau un televizor, pentru ca sunt resimtite mai acut prin perspectiva Self-Conscious.
  • Pentru o persoana Self-Conscious, realitatea este ca si cum te-ai uita prin lentila unui aparat de fotografiat cu o mare capacitate de zoom-in la propria persoana, detaliile propriei imagini fiind mult mai clare si evidente decat in mod normal (in fotografie este conceptul de sharpness), iar in acelasi timp mediul inconjurator (ceilalti adica) fiind foarte blurati.
  • Deci o persoana Self-Conscious se uita ea insasi la ea insasi din exterior in detalii care pentru altii sunt invizibile si in acelasi timp nu vede clar nimic altceva decat propria persoana. De asta o persoana self-conscious nu poate vorbi cu certitudine decat despre ea insasi si are un dublu motiv de anxietate / nervozitate
  • Pe de o parte prima parte a anxietatii vine din claritatea si minutiozitatea detaliilor potential imperfecte pe care perspectiva self-conscious nu doar ca le permite, dar le aduce in centrul cadrului si le mareste. E ca si cum ai avea un cos mic mic pe frunte si cand iti iei o poza aparatul se focuseaza automat si in mare detaliu fix pe acel cos facandu-l sa para mult mai infricosator decat este in realitate. Dar pentru cel self-conscious, intreaga lui constiinta este coplesita de imaginea imperfecta a cosului. Si ce mai gandeste este „Daca pentru mine e atat de evident, nu va mai fi mult si va sari in ochi si celorlalti si ma vor respinge pentru imperfectiunile mele!”
  • Pe de alta parte, pretul pentru claritatea asupra propriei persoane este blurarea la orice care nu este propria persoana. Ca sa ne simtim siguranta avem nevoie sa avem o claritate macar partiala asupra mediului inconjurator, dar perspectiva Self-Conscious se focalizeaza atat de mult pe propria persoana incat tot ce e inconjurator devine extrem de neclar si defocalizat. Imagineaza-ti cata anxietate ar starni in tine sa poti sa vezi in cele mai mici detalii tot ce tine de propriul tau corp: maini, picioare, nas, fire de par, totul in detalii in care altii nici nu le pot banui, dar in jurul tau sa nu poti distinge nimic, sa fie un amestec de forme si culori pe care nu le poti distinge. De unde stii ca esti in siguranta pe unde mergi? Tot ce poti sa distingi (in mare detaliu) e propria persoana.

 

Constientizare de Sine vs Uitare de Sine

 

Si acum luam discutia despre Introverti – Extroverti si o transmutam intr-o discutie despre mecanicile fundamentale care duc ca si comportament exterior la ce numim Introversiune si Extroversiune.

Da, Introversiunea si Extroversiunea nu sunt trasaturi primare de caracter, ele sunt MANIFESTARI ale unor mecanici mai profunde. Sigur, manifestarile sunt cele pe care le vedem, deci sunt mai bine documentate. Dar radacinile la ceea ce numim Introversiune si Extroversiune le putem gasi (cel putin in parte) in diferentele intre acel Self-Consciousness de care am vorbit si opusul sau, caruia am putea sa ii zicem Self-Ignorance, adica ignorarea de sine.

 

Chestia esentiala la Self-Consciousness este nu toata explicatia pe care am dat-o, ci mecanica din spate. La fel ca la fotografie, cu cat o persoana e mai mult spre extrema de Self-Consciousness, focalizarea si claritatea imaginii de sine e din ce in ce mai mare, iar contururile lumii inonjuratoare si parerilor ei despre tine sunt din ce in ce mai difuze.

Daca ar fi sa luam extrema extremelor si sa o reprezentam vizual am vedea o persoana care se poate uita la sine cu microscopul, poate vedea cele mai mici bacterii dintr-o celula a pielii sale. Dar in exterior ar fi o mare masa de culori si forme pe care oricat ai vrea nu poti sa le distingi nici cu o vizita la cel mai bun oftalmolog.

Cu cat constientizarea se focalizeaza mai mult pe propria imagine si propriul sine, ea trebuie sa se retraga din lume in interior pentru a aduce propria persoana in focus. Intreaga atentie nu este pe lume ci este pe propria persoana, propria imagine si cum apare ea. Propria persoana este captivanta si interesanta, si oricat de interesant ar fi si exteriorul, atentia este mai fascinata si „trage” mai des la interior si la propria imagine decat la minunile exteriorului. Incepe sa sune a introversiune?

In acelasi timp asta vine la pachet cu efecte naturale. Cu cat esti mai constient de ceea ce gandesti tu despre tine, cu atat mai blurata va fi imaginea ta despre ce gandeste altcineva despre tine. Asa ca vei fi prizonierul propriilor tale convingeri si din necesitate, nu neaparatpentru ca vrei va trebui sa inlocuiesti parerile celorlalti despre tine cu proiectiile tale despre „ce crezi tu ca cred ei despre tine”. Asta bineinteles s-ar putea sa coincida sau nu cu ce cred acele persoane in realitate despre tine. Si sansele sunt, cu cat esti mai self-conscious, adica mai focalizat pe tine, cu atat mai deconectat sa fii de parerile reale ale celorlalti despre tine, imaginea ta despre ce cred altii despre tine fiind aproape in intregime construita de tine.

 

Prin opozitie, extrema cealalta de la Self-Consciousness este Self-Forgetting. Ce se intampla daca facem procesul invers celui de Self-Consciousness si in loc sa focalizam lentila inauntru, pe noi insine, o focalizam in exterior, pe mediul larg, pe campul de forme, culori si frecvente in care existam?

Pai se va intampla acelasi lucru, dar invers. Propria persoana va deveni defocalizata pana la extrem, iar contururile, culorile si dinamicile exteriorului vor deveni mai clare si mai vii decat inainte. Cu cat te indepartezi mai mult de propria imagine si indrepti lentila spre lume, ajungi efectiv sa „te dizolvi”, sa „te pierzi” in lume. Vei vedea cladirea X in super detalii, persoana Y sau lacul cu ratele si gastele de pe el va avea un nou nivel de viata in el, unul pe care intr-o constientizare obisnuita nu l-ai fi vazut niciodata.

Dar daca incerci sa te uiti la tine, nu te vei vedea. Te vei confunda cu rata, cu apa, cu lumina soarelui la asfintit pe suprafata lacului. Unde atunci cand esti Self-Conscious tot ce exista esti doar tu in detalii incredibil de fine si exteriorul , pai… care exterior?, atunci cand esti in perspectiva opusa, Exteriorul este tot ce exista. Este sursa de viata, de placere, de semnificatie, de bucurie, de orice. De fapt cu cat te indrepti mai mult spre extrema de Self-Forgetting sau Un-Self-Consciousness, cu atat mediul in care traiesti devine tema principala, iar tu devii fundalul alb, panza pe care realitatea poate sa picteze liber. Incetezi sa mai existi si pur si simplu te dizolvi, te pierzi in ceea ce e in exteriorul tau.

Incepe sa sune a Extroversiune?

 

Introvertii – Pictorii Realitatii ; Extrovertii – Panza pe care Realitatea Picteaza

 

Atat de diferite extremele astea doua si totusi atat de legate. Introvertii, cei care au sanse mai mari sa aiba diferite nivele de Self-Consciousness vor fi chemati de acea constientizare focalizata asupra lor insile spre interior. Cu cat mai mare Self-Consciousness-ul, cu atat mai mare nevoia lor ca lumea sa fie un receptacul bun al propriilor proiectii, al propriei lumi interioare.

birds-sparrow-depth-of-field-blurred-background-2000x1333-wallpaper

Un introvert este un Pictor, iar realitatea ii e panza. Culorile lui nu sunt culorile lumii, caci Self-Consciosuness-ul te retrage din lume si te face sa traiesti in si din interiorul tau. Un introvert nu picteaza cu ce culori ii ofera lumea asta, ci ofera lumii acesteia culorile lui proprii. Depinde doar de el in ce culori va alege sa picteze realitatea, pentru ca o va picta in stilul lui si cu ce culori sunt disponibile in sufletul sau.

Daca e un introvert vesel si vivace, vor fi culori vii si energice. Daca e un introvert mai pesimist vor fi multe feluri de nuante de gri si negru. Cati introverti atatea stiluri si atatea culori.

Introvertii sunt aici pentru a IMBOGATI LUMEA, pentru a o picta in culorile lor. Ei sunt cei care au in sufletul lor culorile cu care sa picteze Graffitti pe pereti, sa arate lumii lumina din sufletul lor si culorile autentice pe care doar ei le au. Din izvorul lor nesecat de profunzime, introvertii sunt aici pentru a ADAUGA ceva lumii in care sunt, pentru a o metamorfoza dupa stilul lor artistic, nu pentru a o lasa asa cum este.

Interiorul intotdeauna trebuie sa digere, sa asimileze si sa metamorfozeze exteriorul pentru a putea opera cu el, si de asta are nevoie de o perioada de retragere, la fel cum corpul are nevoie sa se retraga din activitate pentru o vreme pentru a digera mancarea.

Pacat ca acelasi self-consciousness care ofera profunzimea si abilitatea artistica introvertilor, defocalizand mediul extern si scotand in evidenta imperfectiunile personale ii va izola de lume si ii va face sfiosi si circumspecti.

Asta e provocarea introvertilor. Sa invete ca desi nu pot vedea clar lumea inconjuratoare (si probabil nu o vor vedea niciodata), sa aiba totusi incredere in ea si sa isi ofere lumina si culorile interioare unei lumi pe care nu o vad, avand incredere ca o vor imbogati.

E ciudat intr-un fel. Pentru ca are sanse mari sa fie self-conscious, un introvert nu va sti niciodata ce efect are asupra exteriorului si cum este receptionat de altii, va fi intotdeauna un mister pentru el. E ca si cum ar picta un tablou, dar pentru ca tabloul e in exterior, iar el nu se poate vedea decat pe sine, nu poate vedea ceea ce picteaza.

Asa ca dragi introverti: Pictati, pictati de voie lumea in culorile voastre. Si aveti incredere ca ceea ce pictati e o capodopera pe care lumea si-o doreste. Nu veti sti niciodata daca e o capodopera sau nu. Asta e. De aia sunteti introverti in viata asta, CA SA INVATATI SA AVETI INCREDERE CA VIATA VA IUBESTE SI VA APRECIAZA, si stiind asta sa incepeti sa va oferiti lumina si caldura mult mai liber decat o faceti.

 

La extroverti e diferit. Fiind probabil unul dintre ei, o stiu pe pielea mea. Noi nu suntem aici ca sa schimbam realitatea, decat in masura in care incepem sa ne dezvoltam si partea noastra introverta. Noi suntem aici pentru a invata alta lectie. E tot despre incredere in viata, dar altfel.

movement-2

Unde introvertii trebuie sa invete ca viata ii vrea si ii pretuieste ca sa poata iesi odata din carapacea lor impenetrabila, extrovertii sunt aici sa invete lectia PREDARII.

Sa devii panza pe care realitatea picteaza nu e lucru usor. Pentru ca iti vine sa tii la o imagine de sine, parca nu-ti vine sa renunti la ea. De ce altii sa aiba o imagine aparent solida si puternica de sine si noi nu?

Ei bine, ca sa facem loc vietii sa ne patrunda, ca sa stergem tabla pe care Viata deseneaza. Extrovertii nu sunt ei pictorii, ci panza. Iar daca panza nu e goala, viata nu poate picta, nu in intregime. Ca extroverti nu suntem aici pentru a aduce ceva nou, sau daca aducem ceva nou aducem sensibilitatea noastra, nu creativitatea lumii.

Paradoxal, a fi introvert e cea mai creativa si in acest sens cea mai masculina capacitate a fiintei umane. Caci creativitatea izvoraste din interiorul inimii noastre, al fiintei noastre. Si noi care credeam ca extrovertii evidentiaza atributele masculinitatii.

Iar a fi extrovert este a fi deschis, a fi receptiv, a fi gol pentru ca altceva sa poata sa umple acea receptivitate cu formele si culorile ei.

Extrovertii sunt ca un tablou inzestrat cu constiinta ce merge spre pictorul sau pentru a fi pictat. Ei merg spre viata, spre exterior, spre ceilalti si le spun „Picteaza-ma, da-mi chestii de gustat, stimuleaza-mi sensibilitatea”. Trebuie doar sa ai incredere sa te golesti si alta incredere: ca daca ii ceri, viata iti va da.

 

In incheiere

Nu e deloc usor sa ai incredere ca lumea vrea ce ai tu sa ii oferi si ca nimeni nu e „cu ochii pe tine” judecandu-te, criticandu-te, comparandu-te si vazandu-te nevrednic de apreciere, respect sau iubire

Nu e deloc usor nici sa te predai, sa renunti la propria ta imagine de sine si sa iesi in lume gol si curios, pentru a degusta si a te bucura de tot ce viata poate sa-ti ofere. Sa ai incredere ca daca intinzi mana si iei , va fi acolo mereu ceva bun si delicios, si nu va fi nimeni care sa-ti dea peste mana ca „de ce ai luat”.

Si totusi, daca suntem introverti, avem o responsabilitate fata de lumea asta: Sa o umplem cu culorile lumii noastre, sa aducem ceva nou pe lume, ceva pe care doar noi l-am descoperit in interiorul nostru dar pe care in curand si lumea il va vedea.

Iar daca suntem extroverti, sa renunti la propriile idei si conceptii nu e usor, dar altfel cum sa deschizi locul pentru ceilalti si pentru viata sa-ti umple sufletul de bucurie si recunostiinta pe care apoi sa incepi sa o radiezi in exterior cu caldura si energia pentru care extrovertii sunt faimosi?

 

Oriunde te-ai afla pe acest spectru si spre orice te-ar chema inima, iti urez calatorie placuta si nu uita: oricat de frumoasa ar fi partea ta, sunt minuni nebanuite si in partea cealalta!

[wpedon id=”760″ align=”left”]