Sunt si eu ca orice alt om. Chit ca nesigurantele si greutatile noastre or avea nume diferite, n-am cunoscut om care sa nu aibe nesigurante nicaieri si caruia sa nu-i fie dificil macar intr-o zona din viata lui.
Si ca si orice om, am incercat si eu sa le fac mai usoare, daca nu chiar sa le rezolv. Am incercat sa ”construiesc” mai multa incredere unde constatam ca lipseste si sa imi fac viata mai putin grea acolo unde simteam ca e dificila pentru mine, cum am stiut eu mai bine.
Solutia mea a fost ”Educatia”. Calea prin care am incercat eu sa scap de greutati sis a dezvolt mai multa incredere a fost educatia. Si nu ma refer la ”cei 7 ani de acasa” si nici la cursuri si seminarii in facultate.
Edicatia pentru mine insemna studiu si practica impreuna. Oriunde vedeam ca imi e greu sau nu am incredere, ma puneam pe studiat. Stiam ca la inceput nici nu voi sti dupa ce sa caut, ca numai bajbaind pentru inceput voi ajunge intr-un loc unde incepe sa devina mai clar ce am plecat la drum sa gasesc. Si de fapt, abia atunci incepea cu adevarat studiul.
Era doar felul meu de a nu ma lasa inghitit de neincredere si dificultate si de a ”face ceva constructiv” in felul asta. ”Nu-i nimic Cata, imi spuneam. Greutatile sunt aici ca sa iti indice unde ai de studiat si unde ai de dezvoltat noi intelegeri si abilitati. Ele sunt semnele tale de circulatie, ca sa stii pe unde ai de mers”.
Si cand ma uitam in jur si vedeam atatia oameni care nu faceau ce faceam eu si la constatarea greutatii sau a lipsei de incredere in loc sa inceapa sa faca un plan despre ”Ok, oare ce trebuie sa invat ca sa ies din situatia asta”, put si simplu ignorau dificultatea si incercau sa o ingroape sau sa o ignore distragandu-se de la Elefantul Roz din camera, simteam ca innebunesc.
In special cand oamenii in cauza erau apropiati de mine. Pricepeam de ce o fac. Dar emotional, nu puteam sa diger, nu puteam sa accept. Fiecare fibra emotionala din mine urla cat o tineau plamanii ”E gresit tampitule ! Dificultatea e aici ca sa te faca sa pui burta pe carte, sa cercetezi ceva, sa inveti ceva, nu sa stai pe cur si sa pretinzi ca ai altceva mai important de facut decat sa pui mana pe invatat”.
Si cand ii vedeam peste 2-3 ani cu aceeasi problema din care n-au invatat inca nimic si sunt in acelasi stadiu cu ea, nu vrei sa stii ce era in sufletul meu. Insa stiam ca daca ii dau voce revoltei mele, tot ce voi primi va fi aceeasi rezistenta care ii este data ”invatatului” care pentru mine mergea.
Si ce e si mai crunt, e ca, deoarece observam ca treptat treptat increderea crestea (pentru ca dezvoltam competente acolo unde ele nu existau inainte) si dificultatea era in continuare acolo, dar era mai usor de dus 福汇官网 (nu pentru ca ar fi fost ea mai mica, dar pentru ca deja dupa o vreme incepi sa te inveti cu acel tip de dificultate si sa o poti duce), credeam ca metoda mea de a face fata realitatii e buna si replicabila pentru toti.
Mai vedeam si o gramada de auto-didacti care, cu grade diferite de succes reusisera sa obtina rezultate si sa construiasca ”din nimic” o identitate de sine pozitiva, o incredere cat de cat, sa poata sa duca dificultatile care desi pareau inca grele, parca totusi puteau cat de cat sa le duca. Fundatia conform careia ”Educatia este solutia” crestea in soliditate din ce in ce mai mult.
Era ce merge pentru mine si cineva care imi spunea ca ”Eu am alta cale, calea mea, iar ce merge pentru tine pentru mine nu merge”, imi scotea la iveala toata respingerea si furia. ”Cum adica nu merge, gandeam fara sa spun. Ai incercat tu sa folosesti asta timp de 10 ani consistent si n-a mers absolut deloc sau te-ai dat batut dupa primele 10 minute si nici n-aveai vreo intentie sa inveti si sa schimbi nimic la tine ?”
Si abia in seara asta, intr-un moment de luciditate personala am putut vedea in spatele primeia dintre cortinele mele. Probabil ca nu e ultima, dar hey, inainte nici pana aici nu vedeam, asa ca e totusi un progres fata de unde eram ieri.
Educatia. Dezvoltarea Personala. Invatatul. La naiba, e ilar. Am ajuns sa ma fac profesor, sa tin seminarii independente, atat de mult cred in ”Educatie”.
Si totusi, site-ului ii zice loveinlife nu educationinlife. Si totusi spun ca cred in dragoste. Cat de greu imi era sa cred ca poate, desi a mers pentru mine si pentru multi si desi da, ar merge pentru oricine care ar incerca-o, educatia ar putea fi o solutie de mana a 2-a la eterna problema a disonfortului si lipsei de incredere intr-un loc sau altul cu care ne confruntam cu totii si alta ar fi solutia de mana 1.
Ce naiba facem cu totii aici, de fapt ?
Ce naiba cautam cu totii de fapt ?
Bani, status, siguranta, faima, respect ? Sa ne fie viata mai usoara, sa fie mai putin tumult, sa nu mai fie chiar atat de greu ? Sa fim recunoscuti, acceptati, ne-respinsi ?
Ce se ascunde in spatele tuturor acestor dorinte aparent diferite intre ele ? Exista vreun principiu care le unifica pe toate ? Exista o dorinta care este ascunsa bine in spatele tuturor dorintelor pe care le recunoastem ?
Eu zic ca da. Eu zic ca exista. Si eu zic ca in goana mea dupa ”educatie” si dezvoltarea mai mult a intelegerii decat a abilitatilor efective (da, cred ca o abilitate excelenta fara o intelegere complete e inutila si poate periculoasa), ce cautam de fapt nu era Educatia, ci Iubirea.
Cautam de fapt linistea interioara care mi-ar fi creat atmosfera perfecta in care sa ma pot iubi si sa pot iubi in pace pe toti si toate. Si observam ca oridecateori simteam ca ceva e ”dificil” si ca nu dispun de suficienta intelegere si aptitudini pe care sa imi bazez increderea, iubirea de sine si de altul devenea aproape imposibila.
Si atunci am incercat sa ma educ si, vazand ca merge cat de cat, am cautat avid sa ma educ si sa educ atat de bine cat pot. Pentru ca am observat ca pe masura ce ma educam, intelegeam mai mult, si cu cat intelegeam mai mult, aveam mai multa libertate sa nu reactionez si imi ramanea energie sa iubesc.
Dar n-a fost niciodata despre educatie si invatare. A fost mereu despre iubire. Credeam ca un om care nu ma poate invata nimic nu mi-e bun la nimic. Credeam ca daca nu invat nimic dintr-o situatie, am pierdut vremea. Si credeam ca ”doar afectiunea si iubirea” sunt pentru mine la fel ca dulciurile : excelente la gust, placute, dar ingrasa si nu aduc nimic bun.
Era clara separarea mea : Auto-Educatia si Auto-Invatarea prin investigare si asimilare – Utila si Buna. Iubirea si Afectiunea – Delicioasa, dar Inutila.
Si eram ferm convins de asta. Eram ferm convins ca n-are cum afectiunea primita de la familie sau cei apropiati sa fie mai utila si mai valoroasa pentru mine decat ceva educativ pe care il invat de la mentorii mei.
Filozofii, Coachii de la care simt ca am ce invata, Figurile intelepte care puteau impartasi intelepciunea lor cu mine, le consideram mult mai utile vietii unui om decat cineva care nu te invata nimic dar e acolo si te tine in brate.
Si mi-ar veni sa vars rauri de lacrimi ca am gandit asa. Ca am crezut ca iubirea si afectiunea sunt mai putin utile dezvoltarii si satisfactiei sustenabile pe termen lung ca om decat auto-educatia.
Atata vreme am incercat sa ii educ pe cei dragi mie, sa le impartasesc din intelepciunea pe care am acumulat-o pentru care am tras din greu si am indurat atat cat am putut duce. Si in tot acest timp, am ridicat vocea la refuzul lor de ”a invata”, i-am criticat pentru ca isi doreau mai mult sa fie lasati in pace decat sa li se ofere intelepciune trecuta prin testul practicii.
Si nu le dadeam de fapt cel mai pretios lucru, un lucru pe care ei, chiar si cand eu ii criticam, nu incetau sa mi-l dea din abundenta : Afectiune, Iubire, Intelegere.
Ei, oamenii ”care refuzau sa invete”, ei intelesesera cu mult inaintea mea lectia pe care cu tot studiul meu si cu toata intelepciunea acumulata, abia acum reusesc sa o intrevad : Ca Iubirea a fost si o sa fie intotdeauna mult mai necesara, mult mai utila si mult mai indispensabila decat orice intelepciune, decat orice educatie si decat orice experienta de viata.
Ei sunt adevaratii mei profesori, adevaratii mei intelepti. Ei, cei cu scoala vietii si fara doctorat in filozofie, fara titluri universitare si fara pretentii de ”mari intelepti”, ei au stiut, chiar daca nu au avut vocabularul sofisticat ca sa spuna asta, ca Fara Dragoste, Toata intelepciunea din lume e la fel de utila ca un pumn de praf.
Acum, in sfarsit, pot sa stau smerit in fata lor, si sa recunosc eu pentru mine, nu pt ca imi cere nimeni, ci pentru ca am descoperit prin propria mea cercetare si prin propriile mele experimente, ca daca nu oferi inainte de toate Dragoste, nimic altceva nu mai conteaza, iar daca oferi Dragoste, nimic altceva nu mai conteaza.
O avea si intelepciunea si educatia rostul ei. La mine a avut. In cautarea mea neobosita a intelepciunii si a educatiei durabile, am ajuns pana la urma la adevarul din popor pe care nu mi-a luat ”decat” 30 de ani sa il inteleg. Ca Dragostea e cea dintai si cea mai mare dintre toate intelepciunile. Si orice alta intelepciune fara ea, e nula.
