Oare Conexiunea e Supraapreciata?

odd-one-out-2Aproape ca nu-mi vine sa cred ca scriu articolul asta, dar ce sa-i faci, cand inspiratia vine, vine si sunt dator fata de ea sa ii dau voce. Altfel, ar fi venit la altcineva, nu la  mine.

Risc sa supar oameni din comunitatea spirituala, si poate si oameni din comunitatea de ”oameni normali si in randul lumii” cu ce-o sa spun, dar asta e. Oricum eu nu iau ce ganduri imi trec prin cap la un moment dat prea in serios si iti lansez invitatia ca nici tu sa nu iei toate astea prea in serios. Nu le discredita, doar nu deveni fixat pe ceva, pentru ca nu asta e spiritul in care scriu.

Stii, ma gandeam ca ar fi 1001 subiecte mai practice sau mai interesante decat acesta pe care sa le abordez. De ce scriu acest articol si nu altul?

Ma crezi ca habar n-am? Asa mi-a spus ”intuitia” sau cum vrei s-o numesti, sentimentul ala care nu foloseste neaparat cuvinte, insa stii clar in ce directie te indreapta.

Ma uit in lume  si vad o multime pestrita de oameni, fiecare cu doctrina si firea lui diferita, unii se inteleg, altii nu, unii fac valuri si le place, altii ar intra in pamant inainte sa faca vreun val, unii sunt smeriti, altii nici pe departe, ce sa mai, e diversitate cat cuprinde.

Si totusi, in toata diversitatea asta de zici ca-i Turnul Babel, exista grupuri extinse care in ciuda particularitatilor, ies in fata ca surprinzator de omogene.

2 dintre ele sunt ”oamenii spirituali”, orice o fi insemnand asta, si ”oamenii in-randul-lumii”. Nu sunt neaparat unul si acelasi grup. Ca orice grup, oamenii care ii apartin au ceea ce pare o identitate comun si ca orice grup, vad alte grupuri cu suspiciune.

Unul din marile ”semne” ca te afli in tabara celor spirituali e sentimentul acela despre care se tot vorbeste ca ”Esti conectat la un nivel profund si de neinteles pentru omul de rand cu toata viata, in toate formele ei, de la oameni pana la stanci, animale, plante, catelul vecinului si chiar si pisica aia careia iti vine sa-i arunci o cizma in cap numai sa taca din gura ca nu poti sa dormi”.

Ta uiti in piramida lui Maslow si vezi dupa nevoile fiziologice si cele de securitate ca hop, vine nevoia de apartenenta. In termeni umani, o intelegem. Vrem sa fim acceptati, sa fim ”in randul lumii”, sa fim placuti de societate, sa nu fim vazuti drept ciudati sau ”ne in rand cu lumea”. Cei care au nevoia asta foarte dezvoltata ajung sa isi asume chiar si intern o identitate de ”om cu bun simt, care nu se poarta niciodata ciudat sau necuviincios si care este un model de buna crestere, de ”cei 7 ani de acasa” si de control emotional”.

Dar hai sa ducem nevoia asta chiar un pas mai departe. Ce te faci cand acceptarea din partea semenilor tai nu iti ajunge si simti ca ok, esti acceptat, dar sufletul tau vrea mai mult, vrea mai multa acceptare. Vrei sa fii acceptat in ceva mai vast decat simpla comunitate sau tara in care traiesti.

Sa nu ma injurati pentru asta (sau daca o faceti, asta e), dar uneori cand nevoia de acceptare e mult mai mare decat o poate suplini comunitatea locala si nationala, o apuci pe calea spiritualitatii si incepi sa tanjesti dupa acceptarea de catre Viata Insasi, de catre Ingeri, Sfinti, Mama Pamant si toata comunitatea ei de plante, animale si insasi de regnul mineral.

Unii ar zice ca asta inseamna ”sa o iei razna”. Eu nu sunt aici sa judec, sunt destui vanzatori de judecata pe gratis la orice colt de strada. Mie mi se pare tot aceeasi nazuinta spre a fi acceptat, spre a simti acel sentiment dulce de COMUNIUNE cu ceva mai vast, mai nelimitat decat tine, dar la un nivel mult mai inalt si greu de satisfacut de nazuinta.

Pentru unii, daca familia, prietenii, cei de la locul de munca te accepta si n-au ce sa iti reproseze in termeni de caracter, asta e destul, nevoia lor de acceptare e satisfacuta si linistita. Dar pentru altii, pentru care nevoia aceasta e mai profunda, mai intensa si mai adanca, simpla acceptare a grupurilor din care fac parte nu va fi niciodata de ajuns. Caci ei nu tanjesc dupa acceptarea asta lumeasca, ci dupa o comuniune cu ceva mai intangibil, mai inefabil, cumva mai pur.

Au fost dintotdeauna intre noi oamenii carora lumea asta tangibila, imediata, palpabila le-a fost de ajuns, si n-au nazuit spre bazaconii si cai verzi pe pereti, ci spre lucruri mai imediate, mai palpabile, dar au existat si aceia dintre noi pe care orice le-ar fi putut oferi lumea concreta sau ”reala” cum i-ar spune unii, lor nu le trebuia asta, nu i-ar fi putut satisface, caci ei vroiau nu vin, ci Ambrozie. Ei nu vroiau sa manance la masa cu oameni, ci cu ingeri si cu zei. Ei nu vroiau prieteni normali, ci oameni extraordinari, filozofi si vizionari.

Nimeni nu e ciudat, dar orb sa fii sa vezi ca unii nazuiesc catre casa lor din aceasta lume, pe cand altii traiesc si construiesc in lumea asta, dar construiesc pentru lumea care nu se vede si nu lumea asta nu le va ajunge niciodata.

In conditiile astea, in care daca nu simti profund in fiinta ta ca ”Suntem cu totii una”, ca esti conectat cu toate taramurile vizibile si invizibile, ca esti un copil Divin al Mamei Pamant, Gaia, dar simti ca esti in tabara Spiritualilor, daca tu personal nu experimentezi sentimentul Unimii si Comuniunii cu viata in toate formele ei, ci mai degraba sentimentul de Gol Interior, de Alienare de lumea asta care pare de neinteles, ce e de facut?

Pentru cineva care vrea si el ”sa se simta o fiinta umana normala”, a simti sentimente de Alienare, de a nu-ti gasi locul e o tara, indiferent in ce grup ai fi.

Daca esti in grupul ”fii in rand cu lumea mama”, a simti sentimente de alienare sau de a nu-ti gasi locul in lume, e un sentiment de inadaptare, de probleme de personalitate. Prietenii si parintii tai ”in rand cu lumea” te vor intreba cu ingrijorare autentica in glas si preocupare reala in suflet ”Auzi, esti ok, e totul in regula? Da ce-ai de nu-ti gasesti locul si te simti alienat? Ce ti s-a intamplat? Ai nevoie de consiliere psihologica? Iti trebuie o vizita la Duhovnic sa te faci bine?”

Daca esti in grupul ”Eu sunt spiritual si ma simt conectat la Viata in toate formele ei, inclusiv la pisica vecinului pe care n-o suport”, sa simti alienare in loc de conexiune absoluta mistica e deja clar:  Gratia te-a parasit, ti-ai pierdut Ascendenta Spirituala, ai fost izgonit din Uniunea Sfanta cu taramurile superioare ale existentei. Cerurile insele ti-au intors spatele, semn ca probabil ai niste Karma nerecunoscuta si neasumata. NU MAI ESTI SPIRITUAL.

Oamenii normali te-ar trimite la psiholog sau la psihiatru pt ca ”nu e normal sa te simti alienat si deconectat de la lumea asta”, poate poate or reusi sa Te Repare.

Spiritualii te-ar pune sa faci ”Munca interioara cu Umbrele” si sa meditezi asupra naturii luminoase a constiintei si asupra iubirii universale inefabile supercalifragilistice si sa iti recunosti propriile frici si vulnerabilitati si poate atunci vei gusta din nou din dulcele nectar al Conexiunii cu Intreaga Viata.

Uite ce e.

Am fost si in rand cu lumea, pana mi s-a luat. Am fost si spiritual, pana am vazut ce poleiala interesanta e si asta. Iti vorbesc ca unul care a gustat din ambele lumi. Am fost si la psiholog, la insistentele oamenilor dragi mie care mi-au vrut binele, si am vorbit si cu prieteni psihologi sau care au studiat psihologie si texte sacre mai mult decat psihologii insasi. Am studiat si cu oameni si invatatori spirituali si am avut si eu propriile mele experiente mistice si spirituale, daca o exista asa ceva.

Nu sunt in nici un caz o autoritate in domeniu, nu sunt nici psiholog, nici psihiatru, nici guru – curu, sau mai stiu eu ce oracol din Delphi. Nu sunt nici parinte sau intelept, sunt doar om ca si tine.

Poate spre deosebire de alti oameni pe care ii vei intalni, nu-mi place sa bat in cuie si sa pun sentinte definitive pe mai nimic, desi din ce am vazut asta e sportul favorit al multor oameni. N-am nici o solutie finala sau opinie definitiva pentru tine, ci doar o invitatie sa nu iei de bun NIMIC DIN CE ZIC, dar nici nimic din ce zic altii asa-zisi ”Stiutori” sau ”Autoritati”.

Mie unul mi se pare ca toata treaba asta cu ”Sa te simti conectat” sau ”Sa nu simti lipsa de conexiune si alienare niciodata ca altfel inseamna ca ai o boala psihologica si iti trebuie tratament, fiindca um om echilibrat nu simte alienare” mi se pare o prostie si o indoctrinare care fac mai mult rau decat bine.

Sigur, nu iau ceea ce zic in serios. De unde sa stiu eu daca e o prostie sau nu, daca e o indoctrinare sau nu. E doar un punct de vedere, la fel cum pot fi si altele.

Doar ca vad ce face un astfel de punct de vedere cand el se transforma din opinie in Convingere.

O opinie nu e Reala, e doar o Petitie care poate capata Realitate daca este adoptata drept Convingere. Dar Opiniile nu sunt Convingeri.

Eu nu cred ca unele emotii sunt ”acceptabile” si altele sunt ”inacceptabile”. Nu am nevoie de categoriile astea doua care se pare ca sunt atat de adorate de oamenii ce ma inconjoara.

”Cum sa te comporti asa in situatia X” ii aud pe cei din jurul meu perplexati!

Sau ”Cum sa gandesti / simti asa in situatia Y?”

Ma uit in ochii oamenilor si vad cum mintea le da Scurtcircuit, cum efectiv nu poate sa proceseze ca o persoana alta decat ei poate sa simta sau sa faca ceea ce ei nu-si dau voie sa simta sau sa faca.

Confruntati cu trairile, emotiile sau actiunile altor persoane, unii oameni isi simt insasi esafodajul pe care si-au construit intreaga viata amenintat.

”Cum?, cum se poate ca celalalt sa gandeasca / faca / simta ceea ce eu nu-mi dau voie sa gandesc / fac / simt? Ce e in neregula cu el?”

Vad genul asta de gandire raspandita ca o molima peste tot. Si nu sunt nici eu mai presus de ea. Nu vorbesc din postura omului pur, inocent si fara de pata. Si eu raman perplex adesea cand vad gandurile, emotiile sau actiunile altora.

Sigur, apoi imi revin si imi dau seama ca era doar o strategie de a imi mentine personalitatea intacta pentru ca impulsul de a gandi cum gandesc si a ramane cine sunt e unul foarte puternic la mine. Tocmai de aia, pentru ca il simt la mine il inteleg si in altii, si il vad conducand viata unora,

Inteleg nevoia de a te simti Conectat, inteleg nevoia nu numai catre Conexiune, dar catre octava ei superioara, catre sentimentul de Comuniune. Si eu am nevoile asta doua, si le am chiar foarte puternice.

Ce nu inteleg si chiar daca inteleg, nu vreau sa aprob este catalogarea celor care in loc sa simta conexiune si comuniune simt Alienare, se simt Exilati, Deconectati, Stingheri ca fiind cumva ”defecti”, ”ciudati”, ”cu probleme cronice de personalitate” sau mai ales ”indezirabili”.

Lumea vede lipsa de conexiune si sentimentul de a fi Stingher, de a te simti un Strain intr-un taram Ciudat, de a te simti deconectat, Exilat, Alienat ca un sentiment indezirabil.

Am o puternica rezistenta la acest gen de catalogare cu care ma confrunt atat de des, cu acest gen de ”luare de tabere”. Si eu am categorii pentru lucruri, dar o categorie este ceva radical diferit de o Tabara.

Categoriile ma ajuta sa ma orientez, taberele exprima si focalizeaza o Atitudine. ”Ciudat”, ”Indezirabil”, ”De evitat” nu ma ajuta cu nimic sa ma orientez, desi par ca o fac. Ele au o atitudine foarte clara in spate.

E posibil sa fiu auto-iluzionat dar de unde ma uit eu lumea e plina de atitudine. Avem o atitudine fata de orice. Asta e dezirabil, imi place, il vreau si il incurajez, asta e indezirabil, nu imi place, nu il vreau si il descurajez.

E doar un punct de vedere, si daca vii maine la mine e posibil sa mi-l fi schimbat, dar mi se pare, asa cum spune si titlul articolului ca acel sentiment al Conexiunii cu orice pret e supraapreciiat.

Cum obtinem acea conexiune?

Pai, fiind in rand cu lumea si neiesind din randul lumii, apucand-o pe o cale spirituala si facand un efort constient de vointa sa devii mai vulnerabil desi nu-ti doresti cu adevarat asta, sa devii mai empatic desi nu-ti doresti asta, sa devii mai bland si mai bun desi nu-ti doresti cu adevarat asta, insa te judeci pentru ca nu esti, sunt 1000 de feluri de a obtine acel sentiment de conexiune.

Si eu il vreau si aspir catre el. Doar ca nu il iau prea in serios. Daca vine, vine, daca nu, nu, imi vad pur si simplu de viata mea si las lumea sa vorbeasca pentru ca nu pot pur si simplu sa oblig lumea sa isi exprime atitudinile in spatele carora pun atat de multa emotie.

Precum canalele de la televizor, nu pot nega dreptul televiziunilor sa difuzeze cand vor ele ce materiale vor. Dar nu ma obliga nimeni sa ma uit la TV sau sa iau in considerare ce se spune acolo, decat daca in mod natural rezonez cu asta.

Sa zica lumea ce-o zice, las sa zica. Dar pentru mine, oamenii care simt Alienare mai degraba decat Conexiune, care se simt mai degraba exclusi de ceilalti decat inclusi, care se simt mai degraba judecati si criticati decat acceptati, sunt la fel de intregi, la fel de sanatosi la cap, la fel de ”in randul lumii” si la fel de ”normali” ca toti ceilalti.

Suntem aici nu ca sa simtim doar conexiune si comuniune. Le vom simti si pe ele, dar nu ne putem propune ”Ok, maine de la ora 14:00 la 18:00 voi simti un sentiment de Conexiune si Iubire  profunda fata de toate manifestarile vietii”. Nu poate fi un exercitiu de vointa.

Viata ne aduce emotiile pe care le simtim, la fel cum aduce si norii pe cer. Cerul nu-si propune sa aiba nori, dar nici nu-i judeca spunandu-le ”Ush, n-ai ce cauta pe mine, nu vezi ca blochezi lumina soarelui?”

Vom simti toate emotiile lumii. Fericire si tristete, conexiune si izolare, comuniune si alienare, extaz si agonie, veselie si melancolie.

Si este frumusete in toate emotiile, nu doar in cele pe care cu ipocrizie le numim ”Pozitive”.

Sigur ca emotiile vibreaza la niveluri diferite de frecventa si ca ele se pot masura. Dar sa iti propui sa fii mereu in spectrul inalt de vibratie, facand din asta un efort de vointa si judecand spectrul inferior ca fiind nociv, semn de instabilitate sau indezirabil e o ineptie.

Hai sa simtim mereu pace si niciodata furie.

Hai  sa ne simtim mereu conectati si niciodata alienati

Hai sa ne negam toate emotiile ”inacceptabile”, ca un editor bun ce suntem si sa le inlocuim de indata ce apar cu emotii ”acceptabile”.

Si dupa aia ne mai miram de ce psihologii inca mai au de lucru.

Cu atata reprimare in societate care este asimilata inclusiv in vietile noastre interioare, cum sa nu aiba de lucru?

Sufletul nostru nu e facut sa judece emotiile pe care le simte, si nici sa le reprime.

Nu inseamna neaparat ca orice emotie ai simti ea trebuie sa se transforme si intr-o ACTIUNE, ca asta e o smecherie. Credem ca doar pentru ca Simtim ceva, trebuie sa il si Facem.

Dar tocmai, cu cat te impiedici mai mult sa Simti o emotie care a aparut in viata ta, pentru ca nu are cum sa se dizolve singura Simtind-o, practic te obligi sa o transformi din Simtire in Actiune.

Ai vazut de exemplu cu Furia, care are o putere mare de a ne misca la actiune cum atunci cand nu ne dam voie sa simtim pe deplin furia, sa stam cu ea si sa o acceptam in noi, sa ii simtim textura si felul cum ne face organismul sa virbeze, ne vine sa ridicam vocea, sa privim furios, sau sa ii dam vreo 2 celui pe care furia noastra sa fixeaza?

Cand eram mici, parintii ne-au spus ca ”N-ar trebui sa fii furios, furia te imbolnaveste si e periculoasa, furia nu e buna, ar trebui sa simti calm si liniste, nu furie”

Am internalizat asta si acum e cu mult sub nivelul constiintei noastre, conducandu-ne totusi viata.

Daca esti furios, indiferent din ce motiv, n-ai cum sa nu mai fi furios. Si totusi partea din tine care a internalizat vorbele parintilor, desi nu e constienta si desi nu foloseste limbaj iti da scurt-circuit si simti incordarea pentru ca ”Ce faci, simti furie? Esti nebun? Noi trebuie sa simtim pace, n-avem voie sa simtim furie! Vrei sa ne omori simtind furie, tu nu stii ca furia te imbolnaveste si nu e buna? Ar trebui sa simtim calm in loc de furie! Repede, forteaza furia sa plece, da-o afara, n-o mai simti!”

Culmea, singurul fel in care Furia va pleca, la fel ca si norii de pe cer, va fi daca ea are dreptul de a exista. Nu inseamna ca trebuie sa si faci ceva ca urmare a faptului ca simti furie. Dar nici nu poti sa ii spui furiei ”Hei, stii, hai valea, n-avem nevoie de din astia ca tine la mine in sistem, da? Tai-o ca imediat pun cainii pe tine si n-o sa-ti placa! Tu, furie, nu esti binevenita pe aici, nu esti deloc politicoasa, esti distructiva, habar n-ai ce-i aia empatie si buna crestere, esti barbara, distructiva, nociva si noi nu te vrem. Asa ca Roiu!”

S-o crezi tu!

Daca viata ti-a adus Furia la usa, e acolo si n-ai ce-i face.

N-ar fi prea intelept sa ii dai cuiva vreo doua in loc sa simti cat de furios esti.

N-ar fi prea intelept sa fundamentezi furia pe care o simti construind o argumentare pornind de la fapte indubitabile pe care le atribui bineinteles altcuiva

Dar n-ai ce face. Daca esti furios, simte furia, oricum o vei simti si oricum va sta cat are de gand sa stea. Nu valida Furia. De fapt nu valida nici o emotie. In momentul cand nu putem ramane cu o emotie, cand nu putem pur si simplu Fi cu ea, cautam sa o Validam, sa ii gasim un motiv, o justificare.

Dar emotiile n-au nevoie de validare sau justificare. Nu exista validare sau justificare pentru emotiile pe care le simtim. Ele pur si simplu sunt acolo, Ca norii pe cer. Sunt pentru cat sunt si apoi nu mai sunt.

De emotiile ”negative” ne bucuram ca s-au dus cand se duc, dupa cele ”pozitive” mereu plangem cand au plecat crezand ca n-o sa le mai simtim niciodata.

Dar tot ce putem face e sa le simtim. Cat dureaza, dureaza.

Fericirea dureaza cat dureaza, la fel si tristetea. Nu luam decizii bazat pe asta, ar fi foarte ineficient. Dar le simtim. Conexiunea dureaza cat dureaza. La fel si alienarea. Si nu exista o regula care sa ne spuna ”daca te simti alienat pentru mai mult de 30 de minute, e clar ca e ceva in neregula cu tine si trebuie sa vezi un psiholog sau psihiatru” sau ”daca intensitatea alienarii tale e atat de mare, atunci e prea intens si sigur trebuie sa vezi un specialist”

Emotiile sunt emotii. Si a trai cu ele nu e neaparat ceva usor sau natural. Cu cele pozitive n-are nimeni treaba, ele sunt mereu binevenite. Cu cele pe care le numim ”negative” avem o problema, le izgonim si le tratam ca pe ”pariah” si pe cei care le simt mai indelungat ca pe niste ”oi negre” sau ”leprosi”

Dar toate emotiile sunt la fel de normale. Vorbim de discriminare in functie de Etnie, de Rasa, de Sex, dar nimeni nu vorbeste de discriminare pe baza emotiilor pe care le simti consistent.

Insa cat de reala si de actuala e si forma asta de discriminare. Daca esti mereu vesel, calm, pozitiv. ”in rand cu lumea”, toata lumea te vede drept un exemplu si iti cauta compania, bucuroasa iti construieste o imagine de sine pozitiva, pe masura dispozitiei tale.

Dar daca poate esti o persoana in general melancolica, nu foarte implicata, poate tristuta, un pic pesimista, un pic mai mult alienata, cu alte cuvinte, daca ”vremea ta interioara” in loc sa fie primavarateca si insorita e furtunoasa sau una de toamna tarzie, plumburie si ploioasa, cand vad norul plumburiu in ochii tai, toata lumea te evita si iti spune ”De ce nu poti sa fii si tu mai fresh, mai spontan, mai insorit, mai in rand cu lumea”?

Eu nu vad lucrurile asa. Si nu stiu cati sunt ca mine dar am incredere ca mai exista si oameni care nu discrimineaza atat de puternic in functie de starea emotionala predominanta.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi plac zilele ploioase si plumburii. O fi ciudat, ca multora le plac cele insorite sau cum zicem noi ”vreme frumoasa”. Imi plac si furtunile si n-am nici o problema cu oamenii furtunosi, ii inteleg, pentru ca sunt si eu unul din ei.

Melancolia de care multi fug mancand pamantul si o evita cat pot, eu o gasesc un teren foarte fertil si creativ si stiu ca nici o melancolie nu rezista pentru totdeauna, ci la un moment dat se termina si iese soarele si reincepe agitatia.

Nu simt mereu nevoia sa fiu conectat, nici la viata, nici la altii, nici la lume. In general sunt, dar nu mereu. Si cand ma simt deconectat, alienat, in nici un caz nu incerc sa inlocuiesc sentimentul asta cu altceva, asa cum am vazut altii incercand.

Poate uneori sunt atat de deconectat incat devin cinic. Hai, oamenii alienati lumea ii mai suporta cum ii mai suporta, dar Cinismul e vazut aproape universal ca o stare emotionala de criticat.

S-o critice cine o vrea, nu ma ocup cu asta. Nu spun ca imi place sa fiu cinic, desi uneori chiar imi place. De obicei nu sunt cinic, ci foarte sensibil. Dar nu vad de ce as preamari sensibilitatea si as face din cinism pariah.

Sigur, n-as sfatui pe nimeni ”Hei, daca vrei sa ai relatii apropiate si sa te bucuri de intimitate si iubire, eu as zice sa fii egoist, cinic si 100% pentru tine”. I-as zice mai degraba ”Daca vrei relatii pline de iubire si intimitate, educa-te sa poti ramane sensibil chiar si atunci cand doare, invata ca adesea e un sacrificiu mai mare sa nu sacrifici ceva drag decat sa il sacrifici, invata sa spui Nu pentru a putea spune Da si mai ales, daruieste-te cu totul chiar daca nu primesti nimic, pentru ca si daca ai primi totul fara sa te fi daruit cu totul, va fi fost in zadar”.

Dar i-as spune vreodata aceluiasi om ”Nu fi cinic sau egoist” sau mai rau ”Cum sa fii cinic sau egoist. E urat, nu se face!”?

Nu, nu i-as spune. Pentru ca nu e nimic inerent inacceptabil in a fi egoist, sau mandru, sau cinic, sau alienat. Tot emotii sunt. Tot acceptabile sunt. Vin cand vin. Stau cat stau. Si pleaca cand pleaca.

Nimic nu dureaza o vesnicie.

Nici macar articolul asta.

Asa ca pana data viitoare, sper ca ceva de aici te-a incantat sau ti-a folosit.

Eu atat am avut de zis!

 

[wpedon id=”760″]