Un strop de Nebunie

Goofball_island_workingIubim femeile. Si din fericire, si ele pe noi. Dar ce iubim la celalalt, cel putin la inceput, nu are cum sa fie el, oricat ar vrea vanitatea noastra sa creada asta.

Ne indragostim de propriile noastre presupuneri si de promisiuni fictive pe care partenerul nostru niciodata nu le-a facut si poate nici n-a intentionat sa le faca. Stim ca suntem nebuni. Cu totii. Stim ca nebunia noastra e unica si ca probabil cineva cu o nebunie compatibila e destul de greu de gasit.

Dar sa ne resemnam ca vom imparti patul cu cineva, dar niciodata nu vom putea imparti sufletul si nebunia lui cu aceeasi persoana, ei bine, asta nu putem. Mai repede am muri decat sa acceptam cel mai profund nivel al posibilitatii singuratatii pe lume.

Nu, nu esti cel mai singur cand nu ai pe nimeni. Aia e foarte tolerabil, inca mai exista posibilitatea ca ea, sau el sa fie acolo undeva si sa il poti gasi. Sa fii cu adevarat singur e sa iti imparti viata cu cineva si sa simti ca nebunia ta nu e interesanta pentru el, nu e inteleasa si nu e pe deplin acceptata.

Si da, acel cineva e, inainte de toate propria persoana. Sa nu crezi ca vorbesc despre altcineva, despre un partener de viata altul decat tine. Nu vorbesc. Tu esti cel care trebuie inainte de toate sa iti accepti si sa iti iubesti propria nebunie, si trist este ca majoritatea oamenilor pe care ii vei intalni nu vor fi exemple bune pentru cum sa faci asta.

Cei mai multi si-au abandonat nebunia undeva pe drum, probabil in copilarie, sau cei mai norocosi, undeva mai tarziu. Si-au dat nebunia pe asa zisa „maturitate” si „respectabilitate” predicata de societate.

Nu conteaza ca suntem barbati sau femei, avem nevoie sa cream. Si creatia noastra nu trebuie sa ia nici o forma anume. De fapt nu trebuie obligatoriu sa ia nici o forma punct. Creatia noastra inseamna sa ne cream propria nebunie, propriile circumstante si daca asta se manifesta si in ceva palpabil, fie, dar daca nu, e la fel de real.

Si nu putem fi singuri in nebunia noastra. Nu pentru totdeauna. Vom indura perioade lungi de singuratate, dar vom tine mereu speranta ca undeva acolo este cineva care va fi la el acasa in nebunia noastra si noi vom fi la noi acasa in nebunia lui.

Multi cred ca asta inseamna sa iei pe cineva asemanator cu tine. Da, uneori merge, dar nu intotdeauna. Si cei care cred ca daca iei un om foarte diferit de tine nu va veti intelege, sunt de parere ca nu strica sa ramana deschisi la posibilitatea ca poate nu este intotdeauna asa (si spun asta doar ca sa fiu dragut si sa nu le spun in fata ca gresesc).

Insa, inainte de a fi gata sa primesti un partener in viata ta (o femeie in cazul meu), trebuie sa ai grija sa fii complet impregnat si complet indragostit de propria ta nebunie si mai ales de nebunie insasi. Sa o iubesti cand o vezi in tine, sa o iubesti cand o vezi in altii si sa nu o cenzurezi ci, daca nu poti sa o iubesti, macar sa poti ramane in admiratie fata de forta pana la urma impersonala a nebuniei insasi.

Nebunia nu e ceva care sa iti apartina tie sau oricui altcuiva, e o forta care schimba totul din temelii si care face viata sa poata continua. „Omul trebuie sa mai posede macar un dram de nebunie daca vrea sa fie capabil de a da nastere la o stea ce danseaza”, spunea Nietzsche.

Nu ai de ales. Te-ai nascut? Atunci exista o nebunie care este unic a ta pe care poti sa o traiesti din tot sufletul sau sa o renegi ca si cand ar fi o ciuma.

Dar viata ta nu e ceea ce ai construit pana acum. Viata ta e ceea ce iese din solul fertil al nebuniei, al ereziei pe care numai tu poti sa o simti. Orice altceva e o incercare spre uniformitate, o incercare de a trai o viata „corecta”, care insa nu este a ta. E calea pe care cei mai multi o urmeaza, de frica sa nu fie denumiti ERETICI.

Si totusi, fie ca esti barbat, fie ca esti femeie, e imposibil sa nu existe o erezie in tine. Dar nu o erezie asa cum s-ar zice in Biserica. Nu e ceva negativ, care sa faca rau celorlalti. Ci ceva unic, ceva al tau care odata trait te face sa iesi complet din tiparele lumii si sa devii pentru prima data TU. Cel mai probabil erezia ta a fost pierduta undeva in copilarie. In momentul cand ai decis ca vorbele mamei ce iti zicea „Nu fii nebun, fii cuminte” merita urmate.

Te-a iubit, poate, dar daca ar fi sa le dau un sfat copiilor mei nu ar fi in nici un caz „Fii cuminte tata si ai grija sa nu superi pe nimeni” ci „Traieste-ti nebunia tata, si nu lasa pe nimeni sa ti-o fure”. Oi avem destule. Nu vreau sa insult, dar vreau sa spun lucrurilor pe nume.

Serios si cu onestitate, cati oameni nebuni in sensul bun al cuvantului avem? Cati rebeli creativi? Cati oameni care nu isi doresc sa treaca pe sub radar, ci sa lase o amprenta, oricat de discreta asupra lumii? Sa o lase un pic mai buna decat au gasit-o?

Cat despre femei (pentru ca sunt barbat), langa mine nu poate fi decat o femeie care se simte acasa in nebunia mea. Pentru ca nimic nu ma va indupleca sa nu mi-o traiesc. Viata mea e nebunia mea, e damblaua mea. Si da, oi fi un damblagit, dar sunt un damblagit fericit care isi traieste propria dementa. Si daca citesti cuvintele astea si le iei AD LITERAM, inseamna ca n-ai prins mesajul.

Nu, nu imi trebuie o dunga rosie pe buletin, sunt normal la cap, n-am scapat de la spitalul 9. Dar sunt dement dupa viata si nu imi pot imparti viata decat cu cineva care se simte la ea acasa in nebunia mea. Si eu in nebunia ei.

Si da, nebunia ei nu trebuie sa fie nebunia mea. Pot sa fie diferite. De fapt e chiar mai bine asa. E ca si cum ai avea doua case. Ma simt acasa in nebunia mea, dar ma simt acasa si in nebunia ei. Si ea la fel. Si nu ne batem pe „a cui nebunie e mai buna”. Ambele sunt bune si le traim pe ambele, le punem sa faca dragoste una cu alta si sa creeze o a treia nebunie, care nu mai este nici nebunia ei, nici a mea, ci devine NEBUNIA NOASTRA.

Si daca este ceva care poate schimba indiferenta si letargia din temelii, atunci acel ceva este un cuplu care isi traieste nebunia unde toti pot s-o vada. Dar cum ti-am zis, inainte sa fii un cuplu cu altcineva, nu poti face asta pana nu devii un cuplu cu tine si incepi sa iti traiesti propria ta nebunie.

Femeia din viata mea stie ce sa faca in cadrul nebuniei mele. Eu creez lumea si i-o dau la cheie. Ea stie sa o foloseasca, sa toarne gaz pe foc, sa gaseasca moduri noi si ingenioase de a folosi ce-i pe acolo. Si sper ca la randul meu si eu pot face acelasi lucru in nebunia ei.

Vreti o definitie a dragostei? N-am cum sa va dau, pentru ca e nedefinibila. Dar da, LOVE IN LIFE e o nebunie. E o nebunie colectiva. E nebunia mea inainte de toate. E nebunia celor ce ma cunosc si ma iubesc. Si poate fi si nebunia ta daca vrei si tu sa te joci in lumea asta pe care o creez.

Bun venit in gasca noastra de nebuni. Nu suntem normali nici unul dintre noi si cu siguranta nu suntem zdraveni. Dar e bine, suntem in companie buna. Suntem zeci de zapaciti simpatici. Si cu putin noroc, vom deveni mai multi si cand lumea va izbucni intr-o nebunie colectiva, vom sti ca am fost acolo la inceput si ne-am jucat rolul.

Si vom putea zice ca Zorba Grecul „Uite, Maestre! Ce dezastru minunat!”