Am inteles! Mai pe scurt, te rog!

A vrea informatia “mai pe scurt” este ca si cum am vrea sa intelegem totul dintr-o carte doar citindu-i cuprinsul sau introducerea.

 Sigur, adesea e posibil sa nu avem chef de povestile altora, rabdarea noastra sa se fi consumat pe alte lucruri sau pe alti oameni si e in regula sa alegem ceea ce vrem.

 Dar daca atitudinea generala fata de viata este asemanatoare, daca ii spunem si vietii “Zi mai repede ca n-am timp de povesti” sau “Am inteles, treci mai departe” inainte ca ea sa isi fi terminat povestea, apoi sa nu ne miram daca vom simti ca ceva “nu e tocmai in regula” desi nu stim exact ce.

Viata ar sta la povesti… daca ar avea cine sa o asculte

20070825165040_around_the_fire_walesViata si oamenii ar vrea sa stea la povesti cu noi. Ar vrea sa isi depene sufletul pe indelete, fara nici un scop ulterior, doar pentru placerea de a isi pune sufletul, in cele mai mici detalii ale lui in fata si a spune “Uite, acesta este sufletul meu in acest moment. Cum ti se pare?”.  Sigur, unii se vor simti ofensati ca nu sunt ascultati pana la capat. Altii doar dezamagiti si neintelesi. Altii obfuscati ca ei sunt singurii care asculta, dar nimeni nu ii asculta pe ei. Si altii poate doar vor intelege ca in acel moment, persoana de langa ei nu mai are energie sau chef pentru povestea si sufletul lui, dar ca in alta zi, in alt moment, poate lucrurile vor sta diferit.

 Atat sufletul meu, cat si al tau tanjesc sa fie exprimate, vazute si iubite, pe indelete, pe larg, nu pe scurt. Ca si cand am avea tot timpul din lume special pentru asta, nu ca si cand am avea facturi de platit si nu suficient timp sa facem banii. In momentul cand cineva ne asculta ca si cand a ne asculta sufletul este cea mai implinitoare experienta pentru el in acel moment, daca mai intra si in povestea noastra, nu doar este martorul ei, daca devine parte din acelasi flux care ne hraneste, separarea se dizolva si pentru durata povestii, tu, el si oricine mai asculta sunteti unul si acelasi. Nu mai exista povestitor si ascultator, ci doar povestea.

Multumesc! Am iubit calatoria!

couple-at-sunset-1-4Si la final, cu ochii vizibil emotionati pentru ca sufletele voastre au fost unite in indiferent ce banalitate ai fi zis, e posibil sa iti multumeasca pentru aceasta minunata calatorie pe indelete in care l-ai dus. Pentru acele momente el era pasagerul si tu erai conducatorul, dar nu exista nici pasager si nici sofer, ci doar povestea si fluxul si curgerea a doua sau mai multe suflete impreuna ca unul singur. Scopul calatoriei nu era intelegerea, desi intelegerea experientiala exista. Nu era nici sa fie practica in viitor, scopul calatoriei era calatoria insasi.

Si cand ea se  termina, cu totii se pot intoarce la vietile lor separate, pastrand sentimentul de comuniune si stiind ca oricand il pot recrea ascultand povestea pe care celalalt o spune pe larg si devenind un personaj activ al ei, un co-creator al unei povesti comune.

Dragul meu, draga mea, ZAMBESTE DIN INIMA. Te poti intoarce aici oricand. Poti intra in curentul indragostirii progresive de viata ta devenind parte din povestile Love in Life. Scopul este sa te experimentezi pe tine iubindu-te pe tine si pe noi ceilalti facand exact acelasi lucru.

Namaste!