In mod normal, cand anticipez un drum ingreunat prin deciziile sau actiunile mele, nu ma bucur deloc de asta, ci vin cu o atitudine de resemnare si chiar tristete, ca as fi putut sa evit ingreunarea si complicarea vietii mele. Ce om normal de bunavoie si-ar complica viata?

Totusi, desi asta e reactia reflex, ea nu il reflecta deloc pe cel care vreau sa fiu si cum vreau sa simt. Vreau sa intampin constientizarea greutatilor viitoare cu entuziasm, energie, curaj si curiozitate, cu incredere si chiar credinta ca ele mi-au fost trimise cu scopul de a ma binecuvanta, de a ma face sa cresc.  Vreau sa intampin greutatile cu motivatie, cu placere, cu atitudinea de „Bring it!”, nu de catel plouat care isi doreste sa fi fost mai intelept si sa fi evitat sa isi complice singur viata.

Eu vad acum „ingreunarile” si „greutatile” ca un esec, ca „a fi un invins”, ca a nu fi fost suficient de minutios, de consecvent sau de integru cat sa nu imi fi complicat existenta.  A avea greutati = A fi esuat in toate aspectele fiintei mele. Cea mai mare durere sufleteasca o experimentez cand , poate in cunostiinta de cauza aleg sa sper, sa cred ca poate de data asta … si ajung sa imi sap groapa (sa imi ingreunez viitorul) cu mana mea.

Ei bine, daca tot sap groapa, macar sa ma bucur ca am facut primii pasi spre a ajunge mai adanc in mine.Daca tot am greutati in viitor, sa le vad ca pe trepte pe care ma inalt spre succes, care odata trecute, vor fi lasate in urma si vor fi pavat succesul meu.

Sunt trist ca pana acum am avut o atitudine de infrant in fata greutatilor, o atitudine lipsita de barbatie, de curaj, de integritate, de autenticitate si ma doare faptul ca as fi putut fi mult mai impacat cu mine acum daca m-as fi comportat mai mult ca mine insumi si mai putin ca un las. Sunt trist ca m-am lasat oprit de mine insumi si am lasat greutatile sa ma ingreuneze, le-am internalizat ca pe lanturi care imi opresc progresul in loc sa le recunosc drept trepte care mi-l sporesc.

NEVER AGAIN! Trebuie sa scap de atitudinea asta de las pt ca daca nu, ma va omori pe mine si imi va omori si toate visele. Trebuie sa ma imping singur de la spate, sa ma sustin prin credinta pana imi dezvolt forta si competenta si sa abordez greutatile cu atitudinea unui vanator care stie ca pentru a prinde trofeul pe care il viseaza va trece prin greutati mari.

O sa aleg constient sa imi aduc aminte ca pentru a cauteriza o rana, trebuie mai intai sa doara intens, dar e preferabil asa decat sa eviti durerea si sa pierzi mana sau piciorul.

De astazi declar:

Voi infrunta greutatile cu curaj, demnitate si perseverenta! Voi pica si ma voi ridica, dar nu ma voi opri. Imi a fi greu si voi urla de durere, dar nu ma voi opri. Voi fi tentat de liniste, pace si absenta zbuciumului interior, dar imi voi iubi truda, va deveni prietenul meu cel mai de pret, vom canta, vom bea, vom spune povesti si ne vom tine companie: eu si truda mea.

Si n-o voi parasi niciodata pentru o viata lipsita de efort, caci imi doresc nu doar relaxare ci si glorie. Si gloria nu o obtii fara sa infrunti dificultati pe care altii nu le infrunta. Eu am chemat truda in viata mea pentru ca vreau glorie si atat timp cat imi voi imbratisa mai mult efortul, voi trai in aceeasi casa cu gloria mea! VICTORY OR DEATH!