Nimanui nu-i place sa fie vazut intr-o lumina depreciativa. Si nu e vorba doar de o chestie de vointa, e vorba ca din punct de vedere fizic, cand ne simtim vazuti intr-o lumina depreciativa de catre altii, corpul nostru trece printr-un process de suferinta fizica foarte reala.

Emotiile sunt tinere

Oricat de inteligenti si dezvoltati tehnologic am fi din punct de vedere al mintii noastre rationale, creierul nostru emotional si memoria noastra celulara nu au avut un ritm atat de accelerat de crestere si sunt inca tributare miilor de ani de evolutie a speciei umane, in care a fi vazut intr-o lumina depreciativa chiar insemna sa fii exclus din trib, care cel mai adesea insemna Extinctie, Moarte, sau in cel mai bun caz o viata extrem de grea de unul singur.

Corpul isi aminteste, si daca vorbim de Cheile Genelor, in cheia a 44-a, aceste frici ancestrale de a fi vazut intr-o lumina proasta si a fi exclus din trib sunt foarte foarte prezente si vii.

Chiar daca aceasta a 44-a cheie a genelor (Interferenta / Colaborare / Sinarhie) nu este in profilul nostru hologenetic, asta nu inseamna ca nu suntem influentati de ea sau ca putem sa ne sustragem ei si fricii ancestrale de a fi exclus.

Excludere inseamna Chin si intr-un final Moarte. A te simti depreciat, in special de membri tribului tau, de cei apropiati tie, e una dintre cele mai chinuitoare experiente prin care o persoana poate trece.

De fiecare data cand o persoana se simte judecata, criticata, acuzata, in mod direct sau voalat, fiecare celula a ei experimenteaza aceeasi emotie pe care au experimentat-o persoanele din Hiroshima si Nagasaki atunci cand au fost aruncate bolbe nucleare pe ei.

Legaturile energetice de la nivelul ADN-ului acelei persoane se rup, are loc un proces disonant de fisiune nucleara. Exista si procese ne-disonante de fisiune nucleara, care au un rol transformational foarte profund, dar aceea nu este ce simtim cand ne simtim depreciati de persoanele dragi noua.

 Suntem suficient de seriosi cu privire la vietile noastre emotionale?

Noi oamenii nu luam suficient de in serios vietile emotionale ale noastre si ale altora, le tratam expeditiv si credem ca suntem suficient de intelepti cat sa le intelegem suficient de bine, atat in noi cat si in altii. Majoritatea ne credem competenti emotional in ceea ce priveste emotiile noastre si ale celorlalti, credem ca intelegem acea lume interioara si devenim extrem de defensivi cand ni se aduce la cunostiinta ca majoritatea dintre noi, chiar si cei ajunsi la varste inaintate, s-ar pierde una-doua in labirintul emotiilor proprii daca ar pasi pe acolo.

E posibil sa imi iau bobarnace si sa mi se zica ”Da de cand esti tu mare expert si de cand iti permiti sa insulti oameni fara sa ii cunosti”, dar nu ma dau nici expert si nici nu incerc sa insult cand spun ca majoritatea dintre noi n-am facut sficienta contemplatie interna si suficienta munca emotionala interna ca sa ne cunoastem, daramite sa ne intelegem tesatura delicata a emotiilor noastre, si cu atat mai putin pe ale altora.

Stim cu totii sa numim emotiile, putem oarecum sa vorbim despre ele, dar cand vine vorba sa intam in tesatura lor vie, nu sa le desecam de parca ar fi broaste pe masa de laborator, acolo ne pierdem.

Emotiile – Un tesut Viu si foarte Sensibil

Emotiile sunt un Tesut Invizibil dar Viu si Extrem de Sensibil. Ele vorbesc in simboluri si nu formeaza tipare organizate, asemenea mintii, ci se desfasoara in tipare organice, vii. Ele sunt inteligenta vietii insasi, sunt limbajul vietii si al lumii invizibile.

Ele nu pot fi cu adevarat ”intelese”, nu cu mintea, nu cu logica, si nu prin concepte, fie ele concrete sau abstracte. Emotiile sunt vii si simbolice, iar semnificatia lor nu este niciodata sigura. Nu are cum sa fie. Ele sunt asemenea ghicitorilor, sunt criptice, misterioase si intotdeauna paradoxale.

In lumea noastra occidentala, Mandria mintii rationale ne impinge la iluzia ca putem explica emotiile, ca le putem reduce la ceva ce poate fi cunoscut si batut in cuie. Nu putem. In cel mai bun caz, suntem copii in fata emotiilor ca nivel de intelegere. Chiar si cei mai intelepti dintre noi trebuie sa isi plece capul in reverenta in fata miracolului si misterului care sunt emotiile si sa recunoasca faptul ca, desi inteleg multe, nu inteleg nici pe departe de ajuns.

 Natura Criptica a Competentei Emotionale

Asta nu inseamna ca nu putem vorbi despre emotii si ca nimeni nu poate avea intelepciune referitoare la emotii, inseamna doar ca a fi un ”expert” in emotii, e ceva complet diferit de a fi un expert in, sa zicem economie sau sociologie.

Natura expertizei emotionale este complet alta, nu este o natura care poate fi invatata intr-un mod formal si experienta de viata de una singura nu te face expert in emotii nici pe departe.

Multi oameni spun cu mana pe inima ”Eu cred ca imi inteleg suficient de bine propriile emotii, si cred ca inteleg destul de bine si emotiile altora si cu siguranta n-am nevoie de o figura de autoritate care sa imi spuna el ce inseamna emotiile mele”.

Cat de mult se inseala acele persoane. Chiar si cel mai intelept dintre noi, in cel mai bun caz isi cunoaste si intelege emotiile doar intr-un sens vag.

E greu de vorbit de ”expertiza” emotionala, dar putem vorbi despre o anumita ”pricepere” in a intelege emotiile. Ele sunt intotdeauna un cifru, un cod, ceva criptic. O emotie este intotdeauna o transmisie criptata, si, pentru a primi continutul ei, ea trebuie decriptata.

 Ba Da, Emotiile sunt un subiect Greu, care necesita multa contemplatie

In general, atitudinea noastra fata de emotii este ”Cat de greu poate totusi sa fie sa imi dau seama ce emotie am si ce inseamna ea? Da-o naiba, daca sunt furios, sunt furios, inseamna ca nenorocitul din fata mea a facut ceva sa ma atace pe nedrept. Daca imi place de cineva, imi place de acel cineva, ce rost are s-o tot disec?”

Oh, in ce complicatii emotionale vor intra acesti oameni! Sunt pretutindeni, persoane care cred ca isi pot intelege emotiile lor si pe ale altora una-doua. Persoane care, desi au multa experienta in campul vietii, cand vine vorba de viata emotionala, simt o cantitate imensa de emotii, dar sunt novici in decriptarea lor.

Avem aceasta atitudine in care consideram ca daca suntem novici in decriptarea emotiilor, suntem cumva pe o treapta ierarhica inferioara celor care sunt mai experti in intelegerea codului emotional. Si ne temem pentru supravietuirea noastra, caci stim ca daca suntem pe o pozitie inferioara, accesul nostru la resurse va fi sever limitat si va trebui sa ne supunem la foarte mult stress pentru a putea avea acces chiar si la resursele de baza.

Aceasta frica perfect legitima creeaza alibi-ul si motivatia perfecta pentru a nu recunoaste ca ”Habar n-am sa imi decriptez emotiile, mi-e frica, am nevoie de ajutor, sunt dispus sa am incredere neconditionata si sa invat cat de mult pot despre viata mea emotionala interna”.

Fuga de propriul interior emotional

Preferam sa facem ORICE ALTCEVA decat sa ne confruntam cu emotiile noastre.

Sa dam vina pe altii, sa intram in programe complexe de Dezvoltare Personala care isi au sediul in minte, sa stam pe Facebook, pe Telefoane, la discutii cu prietenii despre relatii, prieteni, serviciu, si alte subiecte interesante. Facem orice care sa ne distraga atentia sau sa ne alimenteze Mandria, Stima de Sine si sentimentul de Eficacitate Personala in loc sa recunoastem odata nu fata de altii, dar fata de noi

”Habar n-am ce-i cu emotiile mele! Sunt complet confuz si complet pierdut!”

Sa recunoastem, nu din minte, ci dintr-o larghete a sufletului nostru ”Sunt pierdut si am nevoie de ajutor emotional si de educatie emotionala consistenta cat mai repede posibil” ar declansa un atac de panica pe care inima noastra l-ar resimti ca pe un soc, ca pe un fulger suficient de puternic cat sa o carbonizeze.

De acest sentiment al unui atac de panica si al unui soc emotional care ne-ar baga intr-o stare catatonica fugim de fapt cand ne temem sa nu fim Respinsi, Ignorati, Vazuti intr-o lumina proasta, Criticati, Abnadonati, Tradati.

Atata timp cat nu am invatat cum sa interpretam, sa integram si sa impamantam un asemenea voltaj emotional care trece prin noi, ca masura de siguranta, ”ne sar sigurantele” si evitam cu orice pret supraincarcarea cu energia confruntarii cu propria noastra lipsa de experienta in intelegerea si decriptarea emotiilor.

 Stima de Sine si Competenta Emotionala

Vom mima absolut cu orice pret competenta emotionala, vom calca totul in picioare pentru a ne mentine intacta Mandria si Stima de Sine legata de competenta noastra emotionala, caci ele ne asigura ca ”Totul e bine, esti in siguranta. Te pricepi la a intelege si descifra propriile emotii si pe ale celorlalti, nu ai de ce sa iti faci griji”

Vom avea reactii extrem de violente emotional fata de cei care ne-ar pune in fata propriei lipse de competenta in a intelege taramul emotional, caci asta, credem noi, e ceea ce ne face Valorosi, Speciali, si in final, ceea ce ne asigura propria supravietuire.

 De ce – Pentru ca NE TEMEM!

Ne temem pentru viata noastra. E cel mai normal sentiment si nimeni nu ne poate tine responsabili pentru asta. Si ne simtim viata pusa in pericol cel mai mult cand ne simtim in pericol emotional.

Cand esti alergat de o haita de 5 caini furiosi, te temi ca te vor sfasia, sunt acolo, ii poti vedea.

Dar cand parintele tau, seful tau, iubitul tau ridica vocea la tine si iti arunca o privire care parca iti spune ”Te vreau Mort”, cainii furiosi nu se vad, insa ei sunt acolo, mult mai prezenti, luand forma celui mai mare cosmar emotional al tau.

Nu ii poti vedea, dar emotiile tale ii simt. Ii simt si se tem la fel de real pe cat corpul se teme de a fi sfasiat. Si la fel cum ai putea sa ai 5 caini perfect prietenosi langa tine, care abia asteapta sa te linga si sa se joace cu tine, daca tie ti-e frica de caini, in momentul in care ei se apropie, tu vei face un pas inapoi, pentru ca in sinea ta, acel caine nu e un prieten, ci asteapta sa iti reteze mana.

Sentimentul de Panica, de Anxietate si de Teama care poate ajunge chiar Teroare nu e de luat in ras. Cu totii il avem in diferite circumstante. Cu totii suntem pusi in genunchi din punct de vedere emotional intr-un moment sau altul al vietii. Cu totii ne-am pierdut cumpatul uneori, am spus cuvinte grele si furioase, sau ne-am simtit calcati in picioare de catre ceilalti si ne-am prabusit in interiorul nostru, pierzandu-ne increderea in semenii nostri si in intentiile lor bune

Cu totii ne-am iesit din fire, fie explodand pe ceilalti si ridicand tonul, fie printr-o renuntare interna, printr-o atitudine de ”Ma dau batut,  nu merita sa ai incredere in nimeni. Toata lumea te va rani pana la urma”

 

De ce ne simtim atacati?

Pentru ca ne e frica, pentru ca ne e frica de a fi exclusi, pentru ca a fi exclus inseamna Moarte. Pentru ca Teama nu are nevoie de un motiv exterior, teama e un motiv prin sine insusi.

Ne e frica, si ne e atat de frica sa recunoastem cat de frica ne e, caci credem ca daca am admite fata de noi insine ”Sunt absolut paralizat de frica de a nu mai exista”, acea frica s-ar implini si am inceta sa existam cu totul.

Asa ca facem singurul lucru pe care il putem face: De indata ce simtim chiar si cel mai mic pericol, facem unul din doua lucruri:

– Fie dam vina, acuzam si rabufnim, punandu-ne toata atentia pe ”cel care ne ataca”, evitand cu succes recunoasterea ”Mi-e frica de mor! Ajutor!”

– Fie evadam, fie fizic, fie prin diversiune a mintii, orice care sa ne impiedice de la a ramane impreuna cu frica si a o tine in brate.

 Relatia Circumspectie – Spatiu Emotional Interior

Ne simtim atacati atat de usor, pentru ca nivelul nostru de spatiu emotional intern este Foarte Foarte mic. Nu avem acea larghete emotionala, acea abundenta emotionala de spatiu intern care poate cuprinde larg orice emotie, chiar si cea mai imensa teama pe care ne-am putea-o imagina.

Din punct de vedere grafic, a incerca sa nu te simti atacat din punct de vedere emotional, e ca si cum ai incerca sa indesi un Dinozaur de 20 de metri intr-o camera de 2×2. Nu va merge. Vom simti ca daca incercam asta, intreg esafodajul nostru se va prabusi. Si ne temem. Si dam vina, sau fugim. Si vedem acuze ascunse si insinuari peste tot, pentru ca nu stim cum sa crestem camera de 2×2.

Acelasi dinozaur de 20 de metri nu mai pare chiar atat de mare daca spatiul tau intern este larg si intins, imens, cat al unei rezervatii naturale care se intinde cat vezi cu ochii. Poate sa vina cel mai mare dinozaur imaginabil, tot va avea suficient spatiu in realitatea ta interna. Spatiul tau intern il va putea imbratisa.

Dar la inceput, asa ceva este imposibil.

Saracia externa si supraaglomerarea tarilor in curs de dezvoltare, si chiar si a celor dezvoltate este o oglinda fidela a lipsei noastre de spatiu intern.

Cand ne simtim atacati, simtim ca nu avem spatiu intern pentru a acomoda si realitatea care vine spre noi in spatiul nostru intern si asa supraaglomerat.

Si ne e mult mai usor sa ne simtim atacati, invinuiti in mod ascuns, de catre cineva, de catre o persoana. Dar Agresiunea este intotdeauna un sentiment defocalizat. Ne simtim in pericol. Simtim ca nu avem destul spatiu intern. Simtim ca nu putem crea spatiu intern nou. Si atunci traim o stare de anxietate si pericol iminent defocalizata.

Frica nu are o forma si un nume – Noi i-l dam!

Dar avem nevoie sa ii dam un nume, sa ii punem o fata, sa aratam cu degetul undeva, oriunde, numai spre interiorul nostru nu.

Nici nu conteaza ce motiv ii dam sau cine e vinovat, orice numai sa nu fim nevoiti sa recunoastem ”Mi-e frica de mor si ma simt amenintat chiar daca stiu ca nu e nimic acolo care sa ma ameninte”.

Radacina acestei frici este FRICA DE NECUNOSCUT. Este varianta adulta a fricii de intuneric a copilului.

In loc sa zicem ”Mi-e frica de necunoscut, mi-e frica de intuneric, mi-e frica de ceea ce nu cunosc si ce se poate intampla” , confundam emotia sau ne e prea frica de ea si ne spunem ”Cel din fata mea nu recunoaste, insa e nemultumit de mine, e critic fata de mine, ma judeca si ma acuza, in mod ascuns bineinteles, isi construieste propria imagine de sine grandioasa punandu-ma pe mine jos”

Devenim banuitori, vedem intentii ascunse, compromisuri, lipsa de integritate, si imputari in cei dragi din jurul nostru. Si in tot acest timp, nu ne gandim deloc ca aceasta e doar strategia noastra de coping, de a face fata la un sentiment care ameninta sa ne paralizeze.

Unii fac fata innecandu-se in alcool. Altii dand vina, altii stand toata ziua pe facebook, altii prin escapade romantice, iar altii prin toate la un loc.

Si foarte comun este ca acesti fugari speriati de infruntarea cu emotiile lor sa taie si podurile de intoarcere spunand ”De fapt tu esti cel care fuge, tu esti cel care minte, tu esti cel care incearca sa ascunzi faptul ca vroiai sa ma abandonezi, sa ma lasi in urma, sa pleci altundeva, unde e mai bine, oriunde dar nu aici”.

Le e pur si simplu frica sa fie parasiti, sa fie singuri, sa fie in suferinta si sa nu fie nimeni in jur care sa ii ajute neconditionat, din inima si cu tot sufletul. Sunt oamenii in care frica a prins radacini adanci si care vad totul prin ochii fricii, crezand ca perceptia lor e lucida.

Umbre in Intuneric

Nu, frica nu lasa perceptia lucida. Frica denatureaza perceptia, transforma omul in ne-om, transforma omul bun intr-o bruta, claritatea in corupere a informatiei si ne face sa vedem dusmani si acuze ascunse acolo unde este doar dragoste, intelegere si incercare sincera de a veni in sprijinul nostru.

Minunea celei de-a 44-a chei a genelor, a celor mai ancestrale frici, este ca frecventa de umbra a interferentei, a distorsiunii, la nivelul darului este folosita pentru a interfera cu interferenta.

Colaborarea si spiritul de echipa nu evita interferenta, nu o respinge. O foloseste pentru a distruge sistemele vechi, bazate pe ierarhii rigide, ca sa poata instala sisteme noi, bazate pe Sinarhie.

Un Puzzle mai Mare

Viata colaboreaza cu viata, viata se ajuta reciproc pentru a creste, pentru a se cunoaste, pentru a se bucura mai mult de ea insasi. Noi, ca parte a vietii, vom fi ajutati, complet dezinteresat de alti oameni, parte din acelasi flux al vietii. Daca se intampla ca si ei sa aiba alte dorinte, aceasta nu inseamna ca ei ne cer sa ii ajutam ca rasplata a faptului ca ei ne-au ajutat.

Ei au nevoie de ajutor gratuit, la fel si noi. Schimbul de sustinere, de resurse, de ajutor este gratuit si nu este supus unui contract. Dar cand ne simtim atacati, simtim ca ”platim” cu sange pentru ajutorul primit.

Din perspectiva celor care se simt atacati de o alta persoana, cel care il ataca i-a dat ceva doar cu scopul de a-i cere altceva, mai de pret, ulterior. Din perspectiva celui care se simte atacat, nesinceritatea oamenilor este mai puternica decat natura inocenta si sincera si binevoitoare a noastra ca specie. Din perspectiva lor, egoismul este o buruiana ce nu poate fi eradicata si Mandria personala este o caracteristica ce corupe chiar si pe cel mai sfant dintre noi.

Ei nu cred cu adevarat in inocenta, in sfintenie, in puritate. Ar vrea sa creada, si totusi scepticismul si dubiul mental au biruit. Ei cred ca pentru orice primesc, le va fi cerut ceva inapoi, nu imediat, dar candva, si atunci sunt mereu la panda, mereu vigilenti, crezand ca universul vine sa isi incaseze datoriile sub forma de reprosuri, acuze ascunse, etc.

Reglarea de conturi si Bilantul Emotional

Ei sunt mereu vigilenti la ”reglarea de conturi”, ca intre mafioti, la acel ”ai dat prea mult si ai primit prea putin”. Sunt mereu prinsi in contabilitatea emotionala a vietii, mereu tinand un registru emotional al creditorilor si debitorilor emotionali.

In general vor ”sa fie corecti”, sa aiba toate conturile reglate si contabilizeaza chiar si cea mai mica afirmatie. Conturile lor sunt invizibile, nu stii ce se transforma in ce, cert e ca daca se simt atacati vor arata imediat acuzatorului perceput ca nu are conturile tocmai echilibrate si ca pretinde mult mai mult decat a oferit.

 O Realitate mai Reala?

Si totusi, exista o realitate incredibila, abundenta si mult mai reala decat aceasta continua reglare de conturi emotionale. O realitate a cooperarii, unde, indiferent ce am simti si am crede, toti ne ajutam pe toti chiar si cand ne certam, si in care nu suntem agenti individuali operand liber, ci celule diferite ale aceluiasi organism operand ca o echipa.

Tocmai oamenii care se simt cei mai atacati, tocmai cei care vad agende ascunse si acuze in deghizare peste tot, in ei e cel mai mare potential de a fi extraordinari jucatori in echipa. Valoarea lor nu vine din Ei insisi, ci din catalizarea pe care o aduc in interiorul echipei, din spiritul de colaborare care duce la o auto-organizare superioara.

Oamenii care se simt foarte usor atacati de alte persoane si identifica atacatorul sunt cei care traiesc la nivelul Umbrei, care vede agende ascunse si conspiratii tip Illuminati pretutindeni. Dar tot ei pot fi agentii cooperarii si al iluminarii nu doar a unui individ, ci a grupuri intregi de indivizi.

Vocea pe care ei o numesc ”Tu ma acuzi, tu ai ceva cu mine dar nu vrei sa recunosti” este de fapt o mare voce colectiva, asemenea celei care se auzea la Revolutie cand mii de oameni strigau ca unul singur.

Le este frica de a fi discreditati si ostracizati asa cum a fost Ceausescu la Revolutie. Frica lor nu este de un singur om care ii acuza. Daca se intampla sa fie intr-o situatie de 1 la 1, ceea ce identifica drept fiind ”Atacatorul” este de fapt vocea conflictului colectiv din interiorul lor, vocea propriului sine divizat care cere mila, cere indurare, cere intregire.

O Scindare prea adanca pentru a fi constientizata

In momentul in care ne aparam, caci ne simtim atacati, pierdem contactul cu sentimentul nostru propriu de durere si de scindare emotionala. Aceste personalitati vor fi profund scindate, parca avand 2 personalitati: una iubitoare, plina de incredere si de dragoste, iar alta care vede agende ascunse, inamici sau obstacole mai impersonale de tip ”Nu vom avea destui Bani ca sa ne platim darile” sau ”Lumea te va critica daca esti asa” peste tot.

Ii recunosti, pentru ca sunt cand intr-un fel, cand in celalalt, dar si prin faptul ca partea care nu are incredere in ceilalti, in viata si care insista cu multa mandrie ”N-am nevoie de tine, ma descurc si singur, vrei sa ma ajuti doar ca sa te simti tu mai bine sau ca sa imi ceri ceva mai apoi” iese la iveala la primul semn de provocare.

Acel ”N-am nevoie de tine, ma descurc si singur”, spus pe un ton agresiv-defensiv este un indicator emotional destul de fidel (desi nu intotdeauna) ca persoana respectiva are nevoie multa de iubire si ca are multa munca de integrare de facut.

 Nu se termina niciodata – dar devine mai suportabil

Simptomele nu dispar niciodata complet. Intotdeauna vom fi macar partial scindati. Doar ca la unii, sciziunea va fi vizibila si grava, iar la altii integrarea va incepe sa se vada. Cu totii suntem in aceasta calatorie, mai mult sau mai putin circumspecti, mai mult sau mai putin tematori, mai mult sau mai putin neincrezatori in buna credinta si devotamentul lipsit de conditii si reprosuri al celorlalti.

E greu sa credem ca dragostea nu pune conditii si ca da totul pe gratis. Ne intrebam mereu ”Cand vine Scadenta?”. Ei bine, oricat de greu ar fi sa credem asta, nu vine.

Si avem nevoie de altii. Nu suntem atat de izolati pe cat am vrea sa credem. Si nu, nu trebuie sa ne tundem parul, sa ne scoatem piercing-ul din nas, sa devenim mai putin rebeli sau sa fim mai ”cuminti si respectuosi” ca sa nu fim exclusi. Vom fi acceptati asa cum suntem. Cu ciudateniile noastre.

Suntem cu totii printre prieteni. Nimeni nu ne vrea raul. Nimeni nu ne judeca si nu are nimic impotriva noastra. Putem sa ii primim pe ceilalti in inima noastra, caci ea poate crea loc pentru toti. Si nu e nevoie sa ne temem si sa disperam, nu e nevoie sa scanam mereu dupa inamici invizibili.

Mi-e Frica, Ajutor!

 

Putem admite simplu, oricand  simtim discomfort emotional ”Mi-e frica. Ma simt in pericol. Stiu sigur ca tu nu vrei sa ma acuzi, sa ma dojenesti sau sa ma fortezi, am incredere in tine. Te rog, ajuta-ma. Vreau sa am incredere. Vreau sa cred in prietenie, in dragoste, in intrajutorare, intr-un univers care nu ma lasa niciodata singura. Si am nevoie de tine ca sa fac asta! Multumesc ca nu ma judeci, ca nu ma critici, ca esti alaturi de mine”.

N-ar fi asta o discutie mai onesta, mai frumoasa si mai plina de cooperare decat ”Inca o acuza voalata. M-am saturat sa ma tot acuzi si sa ma vezi drept agresor! M-am saturat sa tot fiu cauza insatisfactiei tale! Du-te unde ti-e bine”

 Regula Practica de iesit din belele

Ca regula generala (si stiu, o aplic si m-am lovit de asta frecvent in viata de zi cu zi): Daca cineva iti spune ”M-ai inteles gresit, nu asta am vrut sa zic, n-am vrut sa te acuz sau sa te depreciez sau ranesc”, in loc sa ii spui ”Ba exact asta ai facut, ti-ai construit propria statuie pe seama mea”, Crede-l pe el, nu pe tine.

Oamenii apropiati ne sunt prieteni. Ei ne respecta, ne adora, ne iubesc si ne protejeaza mult mai mult decat vom intelege noi vreodata. Si probabil si noi ii iubim si ii intelegem pe ei mult mai mult decat vor intelege ei vreodata.

Daca te simti neiubit, neacceptat, respins, judecat, defaimat, criticat sau vazut intr-o lumina proasta de cei pe care ii iubesti, adu-ti aminte. E O ILUZIE. E doar frica ta. Esti doar tu intr-o stare de panica, anxietate, frica.

Iar frica e ok, esti in siguranta in interiorul fricii. Frica nu prevesteste un pericol, ci o veste buna. Ramai cu frica, simte-i conturul. Pipai-o fara a te agata de ea. E ca in Frumoasa si Bestia. Ea pare fioroasa si croita sa te omoare, dar e prietena ta si are nevoie de tine.

Ramai cu Frica, esti in siguranta

Ramai cu tine. Nu fugi, nu iti distrage atentia, nu o indrepta in exteriorul tau catre cel pe care il iubesti. Ramai cu tine! E ok. Nimeni nu te acuza. Toti te iubesc, toti iti vor binele, toti sunt aliatii tai si te pot ajuta. Esti Acasa. Esti in Familie. Ei nu sunt inamicii tai, ci familia ta.

Inima moare, o aduci  inapoi la viata. Nu e responsabilitatea nimanui sa iti tina inima in siguranta. Nu e nici macar a ta. Nu e sarcina ta sa ii previi moartea. Ea moare, dar prin iubire, o trezesti din nou la viata bland. Si ea respira din nou, traieste din nou.

Si din nou, si din nou, incat pana la sfarsitul vietii tale vei fi deprins arta de a muri. Si cu lacrimi in ochi vei realiza ca aceasta calatorie te-a invatat de fapt arta de a trai.

Caci Chintesenta Vietii e Moartea, iar chintesenta Mortii e Viata!

 

Suflet drag, stiu cum e sa te simti atacat si in pericol. Stiu cum e sa te simti incoltit. Am fost si eu acolo. E ok! E doar un cosmar. Vei invata sa treci prin el si daca inima iti sta in loc, vei invata sa o repornesti, sa o aduci la viata.

E greu, dar e posibil.