Iubesc sa fiu eu cel inspirat, nu doar cel ce inspira. Iubesc sa fiu receptorul inspiratiei pe care altii o ofera.

Am tot crezut ca scopul inspiratiei trebuie sa fie obligatoriu sa te miste catre actiune ACUM! Daca nu simteam acel drive ACUM, ma simteam rusinat, credeam ca e ceva in neregula cu mine ca receptor, ca sunt stricat. Ei bine, am aflat curand ca nu-i chiar asa. Scopul inspiratiei este sa inalte spiritul la un nivel mai inalt de energie si uneori, imi placea sa stau in varful muntelui si sa observ privelistea fara sa fac nimic.

 Chiar nu simteam nici o nevoie catre actiune, ci doar sa stau acolo intins la soarele numit inspiratie si sa ma incalzesc cum se incalzeste o soparla. In experienta mea, asta semana cu raiul.

Da, sunt un consumator de inspiratie. Sufletul meu consuma inspiratie la fel cum corpul meu consuma mancare si mintea mea consuma informatie, iar emotiile mele consuma mangaieri si atingeri.  La fel cum dupa masa nu ma apuc sa alerg ca dementul imediat, nu-mi vine adesea nici sa sar la actiune masiva fix dupa ce mi-am luat doza de inspiratie.

De fapt, adesea imi vine sa stau acolo intr-o dulce liniste, ca dupa un orgasm si chiar actul in sine de a ma lasa penetrat de inspiratie seamana cu actul de a face dragoste unde ma las penetrat de prezenta totala a iubitei mele. Doar n-o sa sar din pat sa incep sa zbarnai imediat dupa ce am avut un orgasm. Trebuie sa-l las sa se aseze.

Nu zice nimeni sa nu mai muncesc, sa nu imi fac sarcinile zilnice, sa las de izbeliste responsabilitatile reale ale vietii pragmatice de zi cu zi, chiar dimpotriva. Cu ceva trebuie sa platesti si facturile, nu?

Spun doar ca, dupa mintea mea, inspiratia e energia pe care daca o ai pentru ca ti-ai procurat-o, o pui in orice actiune pe care o faci. Munca ta catre sarcinile zilnice nu va fi goala de sens, ci va fi mai vie, daca dansezi vei dansa mai prezent, daca vei face dragoste vei avea mai multa energie.

Vreau sa spun doar ca munca e munca si nu necesita inspiratie, iar inspiratia e inspiratie si nu necesita munca. Si eu am fost dintre cei care spunea (si sunt convins ca inca voi mai spune) „Dar nu ma simt inspirat sa ma apuc, sa continui sau sa termin acest proiect, deci nu o voi face!”. Acum, uitandu-ma la acel argument nu pot decat sa zic „Poftim? Da ce-are de-a face una cu alta? Munca e munca, inspiratia e inspiratie. Pune mana si fa-ti treaba, inspirat sau nu, ca n-o sa mori si adu-ti aminte ce zicea bunica : Pofta vine mancand”

Am eliberat inspiratia de necesitatea de a o pune in practica, dar si practica de nevoia de a fi inspirata. Cele doua traiesc in camere separate, nu-s legate intre ele prin catuse, cel putin asa consider eu.