Povesti pe care (ni) le spunem

know thyselfRealitatea, viata, si noi asa cum ne stim, suntem o Poveste. Dar am uitat asta.

Acest articol e o incercare blanda de a ne reaminti ceea ce am uitat.

 

Realitatea, Viata si Noi, asa cum ne stim, suntem o Poveste. Una Complexa. Elaborata. O poveste in care am investit mult, in care am investit Totul.

O poveste in care am insuflat viata prin puterea noastra de a Crede. Si an dupa an, de la cele mai mici varste pana la varsta matura si chiar batrana, investind cu tot mai multa energie si credinta povestea ce o teseam in jurul nostrum si al vietii, am si uitat ca singurul motiv pentru care povestea capata viata, capata realitate si forma in lumea noastra, este pentru ca noi am crezut in ea.

Ar fi putut fi o complet alta poveste. Dar n-a fost. Am ajuns aici cu fix povestea pe care am construit-o despre noi si despre lume, nu cu alta. Ce mai conteaza ce-ar fi putut fi, conteaza ce este. Conteaza cine credem noi ca suntem, cine credem ca sunt ceilalti, cum credem ca functioneaza viata, si lumea.

Daca vine cineva, ca mine poate, si spune ”Stii, acest TU despre care vorbesti ca fiind Tu, aceasta Viata despre care spui ca e Viata ta, cu tot cu regulile ei si definitiile tale despre cine sunt, ce simt si ce vor oamenii din jurul tau, sunt doar o poveste, o poveste in care crezi si care e reala pentru tine pentru ca crezi in ea”, e posibil sa fie luat de nebun, sau in orice caz, sa nu fie crezut.

Dupa ani de zile in care am pus zi de zi ceas de ceas credinta in povestea tesuta in jurul nostru, e normal sa fi devenit automatism. E normal sa nu ne mai gandim la ceea ce simtim ca la ”O Poveste”, ci ca la ”Realitate”.

E normal sa credem ca ceea ce simtim, ceea ce percepem si ceea ce intelegem, intreg obiectul cu care interactionam in timp real, este Realitatea, si relationam cu ea nemijlocit, nu prin intermediari.

Suntem noi si in exteriorul nostru este realitatea. Cand pui mana pe un Copac si ii simti scoarta nu e o poveste, nu e un vis, sau ceva ireal, e cat se poate de palpabil, de concret, de real. La fel trebuie sa fie si restul, tot restul, totul de la noi, pana la altii si regulile vietii.

Obiectele exteriorului nostru e posibil sa aiba o existenta proprie, dar cum stim noi ce inseamna ele?

Ce inseamna pentru lumea mea interioara ca exista un bloc in fata mea, sau ca am un pat in care sa dorm? Dar ca maine trebuie sa ma duc la locul de munca?

Exista o realitatea substantiala si una insubstantiala in jurul nostru, dar cum ne dam noi seama ce inseamna ele si cum ne putem raporta intern la obiectele vizibile si semnificatiile invizibile ale realitatii inconjuratoare?

 

Credem cu tarie ca intre noi si Realitate nu exista nimic. Ca simtim realitatea in acelasi mod in care simtim apa rece dintr-un pahar parcurgandu-ne gura si esofagul. Credem ca nu exista nici un fel de mediator, nici un fel de translator intre noi si realitate.

Si atunci credem ca mesajul care ajunge la noi de la realitate este Realitatea insasi, este Adevarul, nicidecum o poveste, o interpretare sau o reinterpretare a realitatii.

In aceste conditii, orice posibilitate de a lua in considerare ca ceea ce simtim noi ca fiind Real sau Realitatea ar fi de fapt ceva investit cu realitate si viata prin puterea Credintei, dar care fundamental nu are alta baza decat credinta noastra este nula.

Aici este locul unde firul se rupe. Aici este locul in care te opresti din citit acest articol, daca Realitatea, Tu, povestea vietii tale despre tine, despre ceilalti si despre regulile vietii iti pare Realitatea Reala si Adevarata si nu o simpla Poveste pe care ti-o spui, crezand-o reala si o spui si celorlalti ca fiind Realitatea.

Acest articol nu vrea sa iti confirme definitia ta despre Realitate, sau despre tine, sau despre Celalalt, intentiile lui si motivatiile lui. Dimpotriva. Urmaresc prin acest articol sa expun esafodajul, schema primara a identitatii si realitatii tale si a tuturor drept nimic mai mult decat o Poveste inalt mestesugita.

 

Nu vreau sa sustin ca Povestea ar fi un Fals. Nu vreau sa invalidez nimic. Atata tot, vreau sa expun faptul absolut natural ca ceea ce noi percepem itern ca fiind Realitatea Reala, nu este nimic mai mult decat o Traducere si o Interpretare a Realitatii, si in orice moment exista riscul unei erori de Traducere sau a unei erori de Interpretare.

Daca reusesc sa te fac nu sa crezi, ci sa observi ca nu doar tu, ci oricine din lume, in momentul interactiunii, face o interpretare si o aproximare a realitatii pentru a se putea orienta si actiona, imi voi fi atins intentia.

Daca dupa ce termini articolul inca vei crede ca imaginea ta globala despre Cine esti Tu, Cine este Celalalt si ce motive are, Ce este Viata si care sunt Regulile Ei nu este deloc o interpretare, ci este o realitate nemijlocita, voi fi esuat in intentia mea.

 

Nevoia de Siguranta, Structura si Consistenta

Inainte de a putea dezvolta orice alta dorinta si nevoie, noi, oamenii, avem nevoie sa avem o structura, un model al realitatii, care sa ne asigure o grila de interpretare Consistenta, pe care folosind-o sa obtinem garantat un grad suficient de Siguranta cat sa putem opera.

Fara aceasta siguranta, intreg sistemul nostru si-ar da Shut-Down, caci inainte de toate avem aceste nevoi.

Psihicul nostru este extrem de inteligent, si, pentru a putea raspunde la aceste nevoi intr-un mod consistent, a limitat cantitatea de informatie noua care poate intra in sistem, a structurat intr-un sistem bine definit experienta existenta si a creat aceasta structura menita sa ne mentina starea interna de Consistenta, Coerenta si Siguranta pe care o numim EU.

Structura EU-ului este una complexa si non-lineara. El nu poate fi exprimat printr-o formula matematica, dar stim ca este o structura si ca este un sistem de interpretare al realitatii. El actioneaza ca interfata intre noi si realitate, incluzand tot ceea ce nu ameninta fundamentul structurii curente si ignorand, excluzand sau atacand ceea ce ar putea ameninta Siguranta Sistemului.

De mici copii el incepe sa se formeze, caci de existenta si functionarea lui depinde implinirea nevoii noastre de Consistenta si Siguranta, fara de care nimic altceva nu e posibil, cel putin pentru inceput.

Orice om, cel putin la inceput, va face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a apara integritatea acestui Sistem, acestui Eu, caci de integritatea sistemului depinde Siguranta sa si operationalitatea sa.

Daca Eu-ul s-ar prabusi, n-am mai avea nici un fel de sistem de orientare. Ai vazut vreodata un porumbel caruia i s-a extirpat cerebelul? Zici ca e  beat. El nu se mai poate orienta in spatiu deloc, pentru ca sistemul cerebral responsabil cu orientarea in spatiu nu mai exista. El nu poate face nimic in afara de a fi dezorientat. Ca sistem, porumbelul este ne-operational.

Si noi existam in spatiu, insa spatiul in care existam este un spatiu Psihic, Simbolic, nu doar Fizic.

Fizic s-ar putea sa ne putem orienta in spatiu, dar fara EU, este ca si cum Cerebelul nostru Psihic ar fi extirpat. Am putea recunoaste in plan fizic Est, Vest, Sud si Nord, dar in spatiul Psihic am fi complet dezabilitati, nu am mai putea face nici o miscare, caci nu am mai avea nici un punct de reper intern.

Este o polita de asigurare mult mai buna pentru EU sa creada ca intreaga energie care l-a creat si care il tine in viata si operational nu este Credinta ci Realitatea Nemijlocita.

Pentru ca daca Realitatea insasi este El, atunci Realitatea va exista intotdeauna si la fel si El. Asta este practic Siguranta Maxima, Imortalitatea. Atata timp cat Realitatea va exista (si ea va exista pentru totdeauna), si Eu-ul va exista.

Dar daca Credinta este cel care il tine in viata si il creeaza, cum ii retragi credinta, intreaga lui Existenta inceteaza. Aceasta este nesiguranta maxima. Daca nu exista interpretare si traducere, Eu-ul si siguranta vor exista Permanent si nimic nu le va putea pune in pericol.

Daca Credinta il sustine si il creeaza, orice care ameninta credinta in natura sa Sui-Generis, independenta de credinta, il pune in pericol de moarte.

Desigur ca Eu-ul, paznicul Sigurantei, Consistentei si Operationalitatii noastre va lupta din rasputeri sa ne convinga ca El exista de la Sine, ca el nu are nevoie de Credinta ca sa existe. Ca si daca nu am mai crede in El, noi tot acelasi Eu am fi!

 

Eu nu sunt EU, Eu doar Sunt

Cea mai draga notiune a noastra. EU. Eu care Vreau, Eu cel care nu vreau. Eu caruia ii place, sau caruia nu-i place. Eu cel care este bucuros, sau furios, respectat sau necinstit, si mai ales, eu cel care are o opinie despre Tu si despre Realitate.

Ce e acel EU: E un conglomerat de nevoi si dorinte, de standarde si preferinte, de planuri si asteptari inzestrat cu constienta si vointa?

E o suma de experiente, e un nume, un CNP, e un tip de Caracter, o functie, cine e acel Eu la care ma refer cand spun Eu vreau sa ma uit la filmul X sau eu nu vreau sa fac Y, nu-mi sta in caracter?

Adesea, Eu Vreau sau Eu nu Vreau, Eu imi Doresc sau Eu nu-mi Doresc, au ca radacina, ca fundament care il creeaza pe Eu Vreau (sau nu) constiinta lui Eu Sunt.

Eu vreau prajitura asta pentru ca Dorinta aceea face parte din ceea ce Sunt. Dar nu vreau sa ma uit la filmul ”Isus din Nazaret”, ci mai degraba la ”Singura Acasa 3” pentru ca Isus din Nazaret nu face parte din ceea ce Sunt.

Cum am ajuns la aceasta forma actuala a lui Eu Sunt? Pai, Dumnezeu sa stie, cert e ca, indiferent cum am ajuns sau nu, stiu in acest moment fara umbra de indoiala ce Sunt si Cine Sunt si ca urmare, stiu si toate celalalte lucruri care vin cu asta, preferintele mele, dorintele mele, aversiunile mele, fricile mele, regulile mele, etc.

 

La modul sincer, nu prea ne pasa cum am ajuns la acest EU SUNT si daca e real sau nu. Ce stim e ca el e Structura Noastra si daca nu o avem nu putem opera. Deci bun-rau, am nevoie de el pentru a putea trai, deci indiferent cum am ajuns aici, sunt cine sunt si sunt cum sunt si cu asta BASTA!

Si ce daca acest Eu Sunt interpreteaza mereu pe dos realitatea? Exista vreun alt standard in afara de cel pe care deja il am care sa fie mai exact sau mai bun pentru interpretarea realitatii?

Daca mai plecam si de la premisa ca nu interpretez nimic, ce simt aia e realitatea, atunci chiar ca nu mai e nimic de discutat. Dar chiar si daca admitem ca Realitatea si Eu sunt o poveste in care credem, prin ce virtute si legitimitate putem spune ca ceea ce percepem ca fiind real, sau Celalalt si intentiile lui, manifeste sau ascunse nu sunt exact cum le vedem noi?

Se pare ca nu prea exista brese in sistem, portite prin care sa ne punem la indoiala propria noastra interpretare a realitatii. Sa facem asta ar insemna sa ne sabotam singuri esafodajul intregii noastre sigurante de sine. Si asta, am vazut anterior, ca nu putem face.

 

Suntem Singurii nostri Prieteni si Singurii nostri Profesori?

Daca admitem ca da, interpretam realitatea inainte de a o percepe, nu dupa, totusi ramane un gol.

Cum anume stim daca aproximarea noastra a realitatii e exacta, pastreaza fidel calitatile esentiale ale realitatii si ale celuilalt, si nu le distorsioneaza in nici un fel.

Putem spune ca orice perceptie este in mod inevitabil o distorsiune si ca orice interpretare este inevitabil compromisa, deci de ce sa ne mai batem capul, cea mai buna aproximare, buna-proasta, cum o fi, ramane propria noastra aproximare.

Si atunci ne punem in postura de lup singuratic, in care noi suntem singurii nostri aliati, singurii oameni in care putem avea incredere pentru interpretarea realitatii si singurii care stim cum e de fapt lumea, de ce avem noi nevoie si ce e cel mai bine pentru noi.

Automat dintr-o atitudine ca asta, ne-am creat propria noastra bula sigura si fidel sau nu tocmai fidel, singurele structuri care vor penetra in interiorul spatiului nostru psihic viu vor fi acele structuri care nu pericliteaza actuala noastra structura de sine.

Ne punem in postura de a fi singurii oameni in care putem avea incredere, caci orice viziune si orice interpretare a altcuiva in afara de noi va fi in mod sigur viciata, de emotii, de nevoi personale, de interese recunoscute sau nerecunoscute.

Si atunci, multi dintre noi, care totusi au acceptat ca traim intr-un construct psihic creat de puterea interpretarii si a credintei noastre, vor trai izolati de ceilalti, circumspecti la viziunea lor in chestiuni profunde, care tin de fundamentul realitatii lor de sine si al realitatii exterioare.

 

Putem bine si usor interactiona la munca, cu prieteni si cunostiinte, chiar cu familia, in general cu oricine cu care nu e nevoie de a intra prea profund in fundamentul structurii noastre psihice.

Structura noastra psihica, camera de control a realitatii este precum camara inchisa a lui Barba Albastra. Oricine are voie oriunde, numai acolo nu. Acela e singurul loc interzis din intreagul nostru conac psihic.

 

Atentie, Se Clatina Structura

Daca cineva se aventureaza in camara secreta care detine codurile identitatii, ni se pornesc toate sistemele de alarma si de pericol, caci intreaga noastra integritate structurala e pe cale sa fie amenintata.

Totul poate fi intim, curat si frumos, atata timp cat acolo nu se umbla. Atata timp cat nu declaram intregul esafodaj ca fiind O Poveste de care suntem convinsi si in care credem, totul e bine, suntem prieteni si putem interactiona frumos.

Dar cand vine cineva si pune pe tapet: ”Stii, toata treaba asta cu Eu Sunt asa si pe Dincolo, tu esti asa si pe dincolo, realitatea este X si Y si lucrurile stau asa nu prea merge si e de fapt doar o poveste careia ii dai crezare”, prietenia a cazut, manusile au cazut si trecem la manevre de aparare sau anihilare.

Tocmai ni s-a declarat razboi. In lumea fizica e pace si frumos, dar pe plan intern, psihic, intreaga noastra structura, intreaga suveranitate si aparat de raportare la realitate este atacat.

Atata timp cat nimic nu ameninta sa dea Reset la acel Computer Principal de Bord, totul e ok, dar daca vine cineva si incearca sa hack-uiasca centrul de comanda,  ne temem de ce e mai rau.

Ne temem ca ne va face override, ca va trece peste sistemele noastre de securitate si ne va transforma in sclavii lui. Doar n-o sa lasam asta sa se intample! Nu, vom lupta pana la ultima suflare pentru a ne apara de intrusi. Sistemul nostru imunitar va riposta in forta!

Nu ne-am gandi in acea turbulenta emotiomala, cand toate alarmele se declanseaza, ca Resetarea Sistemului ar putea fi exact ceea ce avem nevoie, ca de fapt intreg codul sursa al personalitatii si realitatii noastre ar fi putut fi corupt de la nastere si ca chiar ne-ar prinde bine o resetare.

 

Desi avem o interfata, nu ne e necesara

Credem ca fara definitia rigida a lui Eu Sunt, noi n-am mai fi nimic si n-am mai putea interactiona cu lumea.

Daca nu stii cine esti, atunci, Cine esti? Si care e urmatoarea ta miscare? Cum te mai duci la munca, cum te orientezi in viata, cum iei deciziile mari?

Totusi, Eu Sunt are nevoie de o definitie, de o structura? Sau Existenta pura a constiintei tale, a Ta, nu are nevoie de vreo identificare cu dorinte si aversiuni, cu preferinte sau credinte.

Daca n-am sti cine suntem deloc, am mai fi cineva? Am mai putea exista?

Eu zic ca da, ca nu e nevoie sa stii cine esti ca sa fii cineva. Eu nu sunt cineva. Si nici tu. Si nici nimeni. Doar Suntem. Orice am face e imposibil sa nu Fim.

RESTUL E DOAR INTERPRETARE, POVESTE.

 

Insa din nevoia noastra de siguranta, credem povestea mai mult decat orice, neintelegand ca desi ne spunem povesti despre noi si despre altii si credem in ele din frica de a inceta sa existam daca n-am avea povesti, noi vom exista si vom Fi oricum, cu povesti sau fara, cu interpretari sau fara.

Nu avem cum sa avem nevoie de siguranta ca vom exista, pentru ca nu se poate intampla nimic in univers care sa ne poata face sa nu mai existam. Si ca sa existam nu e nevoie de nici o poveste.

Suntem liberi sa facem ce povesti vrem, despre noi, despre lume, despre cine sunt altii si ce intentii au. Dar daca o facem dintr-o nevoie de structura care sa alimenteze o nevoie de Siguranta care credem ca ne poate fi negata, refuzata sau furata, mereu vom spune o poveste viciata, distorsionata si falsa despre noi, despre altii si despre realitate.

 

Vom vedea tradari unde nu sunt, vom vedea motive de incredere unde am putea vedea motive sa credem, vom fi cruzi fara motiv dar vom crea un motiv bun, pentru ca putem, le vom refuza celorlalti increderea, iubirea, compasiunea si devotalemtul nostru, pentru ca vom gasi motive bune ca sa ne simtim atacati, tradati, neapreciati sau insultati de ei.

 

Vom intra in certuri, vom invinui, vom critica si ne vom simti respinsi, invinuiti si criticati desi nu suntem, iar in acele momente, in loc sa ne intrebam ”Oare Povestea pe care o construiesc e reala, sau atribui intentii si calitati negative alandala pentru ca mi-e frica si am nevoie de dragoste”, vom presupune automat ca ceea ce simtim ca agresiune sau iritare din exterior este Realitatea insasi si nu o poveste pe care ne-o spunem.

Si in tot acest timp, partenerii nostri, prietenii nostri, parintii si copiii nostri se vor uita cu ochi mari la noi nestiind ce sa faca si cum sa se mai poarte, caci intr-un final, orice ar face ei si orice s-ar petrece in exterior, e pana la urma in mainile noastre sa decidem ce inseamna acel lucru.

 

Ce intentii vom atribui deci?

Daca tot stim ca nu putem prcepe fara sa interpretam inainte de a percepe, ce interpretare vom da realitatii pe care o vom percepe in secunda urmatoare?

Va fi o realitate prietenoasa, plina de prieteni si aliati, care ne ofera motive sa credem, sa avem incredere si iubire, sau vom vedea o realitate de intrigi, de tradari, de motive de neincredere in noi, in altii, in care suntem nedreptatiti si in care oamenii sunt profund victime ale naturii lor umane?

Daca tot vom trai intr-o realitate creata de noi in cadrul unei realitati la care nu avem acces decat prin interpretare, cum va arata realitatea noastra? Va fi un loc prietenos si imbietor, sau un loc unde trebuie sa avem grija la tot pasul?

Va fi un loc al posibilitatilor si al incercarii de a vedea ce e bun in lume, sau un loc unde vom spune ”eu vad realitatea asa cum e si nu interpretez nimic. Iar ceea ce vad nu e pe placul meu”?

 

Cheia e la noi, dar sa ne amintim ca nu suntem de capul nostru, si ca oamenii la care tinem traiesc si ei, cu noi, in realitatea noastra. Asa ca daca realitatea construita de noi prin credinta despre noi, despre ei si despre ce cred ei despre noi nu e tocmai ok, nu ne condamnam doar pe noi la ea, ci si pe ei.

Eu am o regula pentru mine si cum interpretez:

Presupun tot timpul ce e mai bine si intentii bune din partea celuilalt si nu presupun  niciodata ca stiu ce a intentionat sau ce a vrut sa spuna cel de langa mine. Daca ceva mi se pare pe dos, intreb. Stiu ca orice interpretare, chiar si cea mai precisa, poate face erori de traducere. Stiu ca si eu le pot comite.

Asa ca nu presupun ca am fost tradat, insultat, jignit si nu presupun calitati negative in ceilalti. Daca mi se pare ca am fost insultat sau jignit, mai degraba incerc sa ma uit unde am gresit eu in interpretare, ca sigur omul de langa mine n-a vrut ca eu sa ma simt asaltat, ci avea intentii bune.

 

Am descoperit ca oamenii chiar au intentii bune, si daca onorez asta la ei, si ei vor vedea ca nu exista nici un fel de durere si nici un fel de conflict intre noi, altul decat cel pe care noi il cream PRIN INTERPRETARE.

Dupa parerea mea, aici este cheia care face sau care desface o viata fericita si linistita: INTERPRETAREA. Eu nu stiu cine esti tu. Eu nu stiu cine e nimeni. Si nu stiu ce intentii are. Pana nu imi spune el, eu nu am cum sa stiu.

Si nu voi pune interpretarea mea peste a lui cand imi spune ”Hei, n-am vrut sa te controlez, sa te insult, sa te jignesc sau sa iti aduc neplaceri. Daca asa te-ai simtit imi pare rau, dar eu n-am vrut”.

Daca m-am simtit insultat, jignit, etc, nu e vina lui. El n-a gresit. Nici eu. Doar am interpretat distorsionat. E uman sa fac asta. Ma pot ierta pentru asta. Si data viitoare, in loc sa il cert pe nedrept pentru ca m-a insultat, il pot intreba sau pot sti din start ca nimeni nu vrea sa cauzeze neplaceri.

Si hop, am rezolvat problema inainte sa apara.

Eu zic ca e mai bine asa decat sa dezamorsez conflictul dupa ce deja a facut victime.

 

Daca ai citit pana aici, iti multumesc!

Sper ca te-a ajutat aceasta explorare.