Exista 2 tipuri de principii dupa care ne putem ghida vietile, in functie de sursa din care ele se nasc.Производство и применение искусственных камней мощения

Fie ne ghidam vietile dupa principii Divine fie dupa principii Artificiale.

Ai putea sa te lasi pacalit crezand ca acesta este ”inca un articol filosofic”, adica inutil. Dar nu este. Este o explorare, intr-adevar, dar este o explorare care iti poate da o viziune asupra propriei vieti extrem de productiva si extrem de practica.

Asa ca te invit sa citesti nu cuvintele, ci esenta din interiorul lor, caci acolo este adevaratul aur al acestui articol, esenta lui practica. De fapt acolo e esenta oricarui articol pe care il scriu. Niciodata la suprafata, niciodata in cuvintele insele, ci intotdeauna in esenta spre care ele indica.

Am putea gandi ”Ce treaba au principiile Divine cu lucrurile Practice, care ma intereseaza pe mine?”

Raspunsul ar fi AU TOATA TREABA!

Tu daca ai construi o casa de la 0, ai construi-o din cele mai rezistente si de calitate materiale, sau din ce gasesti la indemana, fie ca sunt de calitate sau nu?

Un om care cu adevarat are esenta responsabilitatii fata de propriul lui viitor, cred ca ar alege sa isi construiasca locuinta in care va locui (a se citi Viata) din cele mai de calitate si rezistente materiale.

Ei bine, Materialul din care ne construim Viata sunt Principiile, caci ele isi imbiba esenta lor in ceea ce Suntem, iar ceea ce Suntem razbate intotdeauna prin ceea ce Facem si ceea ce Avem.

De calitatea principiilor care iti vor construi viata depinde calitatea Sinelui Tau.

De calitatea Sinelui Tau depinde cum vor arata interactiunile tale cu Lumea

Si calitatea interactiunilor tale cu lumea (ce si cum Faci) va determina calitatea a ceea ce Ai.

Dar sa fim seriosi, ce Ai nu zic ca nu e important, insa simti si tu ca ceea ce Esti te hraneste si te satisface mult mai mult decat ceea ce Ai.

Iar daca toata explorarea de pana acum nu ti se pare practica, ci doar ”vorbe in vant”, te invit la mai multa patrundere. Pentru ca nu exista nimic mai practic pe lumea asta decat ceea ce ESTI.

Esenta Sufletului tau, esenta a ceea ce esti se simte in tot ce te inconjoara, in fiecare interactiune a ta.

Dar ceea ce compune acea Esenta sunt Principiile.

Esenta este asemenea unei Case. Ea are Elemente care o Compun si o Structura dupa care se Combina elementele.

Cu alte cuvinte, Esenta ta are Elemente Constituente si un Principiu Organizator care le Uneste pe toate si le da Structura Finala.

Hai sa intram in miezul problemei. Din frageda copilarie, in sanul Familiei, a Tribului nostru, incepem sa primim de la Parintii si Rudele Noastre Principii menite sa ne contureze destinul si ce fel de om vom deveni. Nu avem de ales daca acceptam acele principii sau nu. Nu avem de ales nici in ce familie ne nastem si prin urmare ce principii vor fi sculptate in noi.

Sunt cei ”7 ani de acasa”, care pentru multi nu sunt 7, ci 21 sau chiar mai  multi. Om fi noi incapatanati ca o stanca, dar chiar si Stanca poate fi sculptata. Iar parintii nostri au Dalta si nu avem cum sa le spunem ”Hei, nu am nevoie sa ma sculptezi tu si sa imi dai tu principiile pe care le ai iar eu sa le respect. Vreau sa respect principiile mele”.

Nu ai cum. Ai 2 ani, ai 5 ani, de unde sa stii dupa ce principii sa-ti traiesti viata daca nu iti spun parintii sau bunicii tai cum sa ti-o traiesti? Si fiind mic, intreaga ta fiinta e programata SA FIE PROGRAMATA, sa caute programarea, sa fie avida dupa ea, sa fie deschisa la a fi programat de familia si de tribul tau.

Cum ti-o fi norocul, primesti ce principii ti se dau. E ca la Poker. Daca ti se da o mana buna, cinste tie, ai noroc. Daca ti se da o mana asa si asa, asta e. Iar daca principiile si convingerile pe care parintii tai ti le dau nu o sa te ajute prea mult sa fii fericit, n-ai ce-i face.

Abia dupa 21 de ani, uneori chiar mai tarziu, undeva in jurul varstei de 30 de ani poti sa incepi sa scoti din radacini principiile pe care le-ai primit (spre groaza si disperarea celor care le-au insamantat si le-au ingrijit cu atata grija) si sa pui alte principii, care izvorasc  nu din cei din jurul tau, ci din tine.

Multi parinti nu isi dau seama si sunt absolut uimiti ca relatia cu copiii lor ”se strica” aparent din senin undeva in jurul varstei de 21 de ani (anul 2-3 de facultate) desi inainte era absolut exemplara.

Vor incerca sa gaseasca o explicatie logica, ceva care sa constituie o cauza, o explicatie singulara care sa explice odata pentru totdeauna de ce ”S-a stricat copilu’ ” si de ce acest lucru este profund ilogic si inexplicabil.

Din nefericire, desi, din nevoia de a isi linisti tumultul interior, vor fabrica ”o explicatie” de care vor tine cu dintii, putini parinti vor putea accepta ca exista o explicatie logica, dar care va confirma exact opusul a ceea ce vor ei sa demonstreze.

Parintii ar vrea sa demonstreze ca este profund ”pe dos” ca copilul sa se intoarca la 180 de grade si in consecinta relatia lor cu copilul sa se schimbe. Si atunci atitudinea lui revolutionara, revoltata sau rebelioasa ar fi ceva de neinteles.

Dar aceasta schimbare este absolut previzibila, normala si in foarte multe cazuri extrem de prezenta. Ea se datoreaza faptului ca pana la varsta de aproximativ 21 de ani, suntem programati genetic sa nu opunem prea multa rezistenta sistemului de Principii cu care parintii  nostri incearca sa ne programeze.

Nu suntem inca independenti emotional si mental, ca sa nu mai vorbim material de parintii nostri. Fireste ca incepem sa gandim pentru noi, dar gandirea noastra nu este complet formata. Structura noastra genetica inca e vulnerabila la a fi programata din exterior, de oamenii de care depindem fie emotional, fie mental, fie financiar.

Daca ramanem acasa pe timpul facultatii si nu se creeaza distanta fizica intre noi si sursa noastra principala de Programare cu Principii de Viata, e posibil ca procesul de smulgere din radacini a programarii pe care am primit-o sa fie intarziat sau chiar sa nu se intample deloc.

Insa de obicei, pe la 19 ani plecam de acasa in alt oras la facultate, ceea ce este un avantaj extraordinar pentru tanarul Adolescent in formare. Daca exista o plecare chiar in alta tara, unde distanta fata de sursa principala de Programare este si mai mare, atunci Studentul are un avantaj si mai mare pentru a descoperi Cine este El si care sunt principiile Lui

Nemaiavand pe Mama si Tata langa el ca sa ii impregneze si sa ii ”bage in cap” principiile lor de Buna Purtare, copilul are in sfarsit nu doar spatiul, dar chiar Nevoia de a gandi pentru el si de a crea principii pentru el.

Orice parinte va spune ”Dar ce, te-am impiedicat eu voit si constient sa gandesti pentru tine si sa ai propriile tale idei despre viata pana sa pleci de acasa?”

Raspunsul este NU, nu constient si nu voit. Dar insasi a trai in aceeasi casa, sub acelasi acoperis cu Mama si Tatal tau, care intotdeauna, de mic copil au reprezentat ei sursa de Autoritate in ce priveste Principiile de Viata este un mare impediment in descoperirea propriilor principii pentru tanarul in formare.

Cu atat mai mult cu cat, daca indraznesti sa te opui sau sa nu respecti principiile care iti sunt predate drept ”Reguli obligatorii de Bun Simt pe care trebuie sa le respecte orice om, nu doar tu”, practic te excluzi singur si mult noroc incercand sa-ti faci rost de resursele materiale, emotionale sau mentale de care ai nevoie ca sa supravietuiesti.

Orice parinte clasic si responsabil va fi pus mare pret pe ”Sa il invat pe copilul meu sa aprecieze si sa respecte exemplar principiile universale ale bunului simt”.

Copilul nu are de ales daca vrea sa respecte acele principii sau nu, daca este de acord cu ele sau nu, daca sunt principiile lui sau nu. Le vrei, nu le vrei, iti sunt bagate pe gat si ai face bine sa le inghiti, pentru ca altfel te inneci cu ele.

”Asa face toata lumea”. ”Asa e bunul simt” si clasicul ”Asa Trebuie” sunt mantrele oricarui parinte responsabil.

Iar copilul, daca vrea sa primeasca iubire, apreciere, acceptare in familie si sa evite pedeapsa, cearta, invinovatirea sau excluderea din trib, va trebui ”Sa se supuna”, eventual sa se supuna din propria lui vointa.

Cu cat mai mult din propria lui vointa vrea sa imbratiseze regulile care i-au fost predate, la fel cum parintii lui le imbratiseaza tot din propria lor vointa, cu atat mai mult el va fi vazut drept un copil ”bun”, ”cuminte”, ”virtuos”, un model de urmat pentru oricine.

Cu cat mai mult din proprie vointa contesta, condamna sau respinge principiile care ii sunt date cu atata generozitate si dragoste, el va fi considerat un copil ”Rau”, ”Incapatanat”, ”Rebel fara cauza” nu doar de parinti, dar de toti cei din familie.

Copilul intelege foarte repede ca rezistenta la principiile care ii sunt date nu doar ca este absolut inutila, dar este chiar extrem de periculoasa. Sa faci asta este sa iti periclitezi reputatia, acceptarea si mai ales accesul la resursele de iubire, bani si sustinere pe care Familia si mai tarziu locul de munca sau ”Tribul” tau in general le ofera.

Principiile comune reprezinta LIPICIUL SOCIAL care tin familiile si triburile impreuna, la fel cum CONSENSUL reprezinta lipiciul care tine comunitatile mai mari impreuna.

Familiei si tribului nu-i pasa daca esti in consens cu ei sau nu, desi le-ar placea sa fi. Atata timp cat ”Respecti Principiile Grupului” si le respecti exemplar, chiar daca nu esti in consens cu ceilalti, vei fi vazut ca un exemplu al grupului, ca un model demn de urmat al respectarii principiilor.

Intreaga acceptare si acces la resursele Familiei, ale Comunitatii si ale Tribului se bazeaza pe respectarea Principiilor acelei comunitati. Respecti Principiile noastre, mananci la masa noastra. Le contesti sau nu le respecti, te duci unde vrei tu, dar la masa noastra nu vi si ajutor de la cei din aceasta comunitate nu ceri.

Sprijinul este intr-adevar neconditionat. Cu o singura conditie. SA RESPECTI PRINCIPIILE TRIBULUI.

Respecti Principiile, ”Esti de-al nostru” si te iubim si te acceptam si te poftim la masa.

Nu respecti Principiile, ”Nu esti de-al nostru” si nu te acceptam si nu te iubim si n-ai ce cauta la noi la masa

Daca esti doar ”un pic ciudat”, dar in mare respecti principiile esentiale, da, ok, nu te acceptam complet, dar poti sa stai prin preajma si iti dam ajutor, dar iti vom aminti intotdeauna cat de rebel esti.

Insa daca incalci regulile sacre ale tribului, NU EXISTA IERTARE, nu exista inocenta, nu exista justificare pentru ce ai facut.

Si ghici ce, pentru primii 21 de ani ai vietii, cei care seteaza traiectoria pentru urmatorii 60-70 cat mai dureaza viata in medie, cei care sunt stapanii regulilor tribului sunt Parintii si Familia.

De acolo stim ce inseamna ”Bun Simt”, ce inseamna ”O viata traita cu Demnitate”, ce inseamna ”Ce ai voie sa faci si ce n-ai voie sa faci in viata”.

Nu noi facem regulile. Noi doar le mostenim si le respectam, la fel cum si parintii nostri doar le-au mostenit si le-au respectat cat au putut de bine.

Cu cat le respecti cu mai multa asumare, sarguinta si efort, cu atat esti un membru ”mai bine integrat” si ”mai model” al tribului, fie el familie sau locul de munca.

Cu cat denunti si condamni regulile tribului, cu cat nu ti le asumi ca fiind ale tale, cu cat nu te straduiesti sa le respecti, ba mai rau, te straduiesti sa le darami si sa le schimbi cu altele, vei fi vazut ca un Rebel, ca un Inadaptat, ca o Persoana Non-Grata.

Si culmea, adolescentul care denunta sau respinge principiile primite de la parinti, nu o face obligatoriu pentru ca nu le crede principii bune, ci pentru ca, desi vede valoarea pe care ele o au pentru persoanele care le accepta, el are nevoie sa construiasca propriul lui sistem de principii, care sa defineasca esenta lui, nu pe a altcuiva.

Si asta nu poate fi facut decat de la 0, decat stergand complet orice reguli de viata a mostenit si scriind propria lui Constitutie, propriul lui Manifest.

Fiecare om este asemenea unei Natiuni in Sine. Si orice natiune are nevoie de o Constitutie a ei proprie. Desigur, se poate inspira din alte constitutii, dar nu le poate copia, nu poate copia nici macar un articol din ele. Asta ar fi Plagiat.

Si asta nu inseamna ca alte constitutii, ale parintilor de exmplu sunt gresite, sau mai putin valoroase decat a lui. Inseamna doar ca Constitutia lui e nevoie sa fie 100% a lui, nu 99,5%.

Si parintii, oricat de mult si-ar iubi copilul, au in genele lor intiparita aceasta frica a independentei totale a copilului, a taierii cordonului dependentei de normele, valorile si regulile lor.

Exemplul clasic este Statele Unite ale Americii si Marea Britanie.

America a fost initial o colonie a Marii Britanii si avea o mare independenta, mare, dar nu totala. Era, in ciuda independentei foarte mari, inca sub tutela si influenta Marii Britanii. Si desi orice parinte va jura pe ce are mai scump ca el vrea independenta pe toate planurile (financiar, emotional, social, etc) pentru copilul lui, el va fi inconstient ca este in postura Marii Britanii fata de America.

Daca adolescentul este vreodata sa devina propria lui persoana, nu independenta financiara sau intemeierea unei familii va taia cordonul ombilical. Toate acelea sunt bune si ok, dar Independenta autentica necesita o luare de la 0 si nu din punct de vedere al banilor, ci din punct de vedere al PRINCIPIILOR care iti ghideaza viata.

Aceasta este adevarata putere pe care parintii o au asupra copiilor lor. Poti sa ai toti banii din lume, tot succesul, toata faima, recunoasterea, respectul si independenta, cand ajungi acasa, parintii tai au, prin intermediul principiilor pe care ti le-au dat inca tutela asupra ta.

Mai mult decat sangele, ce te face in sufletul lor ”copilul lor” este cat de bine ti-ai insusit si traiesti dupa principiile de buna purtare pe care ei ti le-au dat. Aceasta e Mostenirea Lor. Aceasta face numele si amintirea lor sa dainuie.

Nu iubirea ta nemarginita,  nu respectul tacut pe care doar tu il stii in sufletul tau, nu admiratia secreta pe care le-o porti pentru cat te-au iubit, ci demonstrarea respectului si admiratiei prin trairea dupa principiile pe care ei ti le-au dat.

Ce-ar face-o pe mama sau tatal tau fericit ar fi ca intr-o zi, cineva care te cunoaste sa vina la ei si sa le spuna ”Ajunge intotdeauna la timp. Se tine de promisiuni. E tot timpul ingrijit. E foarte respectuos cu ceilalti. Sa fiti mandri, ati crescut un copil bun. Comportamentul lui va face cinste”

Asta mai ramane din ei dupa ce mor: Comportamentul tau. Tu esti amnitirea lor, garantia lor ca exista viata dupa moarte. Si de cat de bine intrupezi principiile pe care ei ti le-au lasat mostenire, asa vor fi ei vazuti si amintiti, atat cat traiesc, dar mai ales dupa ce ei nu vor mai fi.

E lesne de inteles atunci de ce ei au atatea vise si dorinte de la noi copiii: nu doar pentru ca ne iubesc si pentru ca vor sa ne fie bine, ci mai ales pentru ca ei ne vad drept ambasadorii lor in lume.

Si sa ne ghidam viata dupa alte reguli, dupa alte principii decat ale lor, inseamna ca nu mai ramane nimic din ei dupa moarte si ca, atat cat traiesc, tu, ca ambasador al lor, nu vei fi o imagine prea fidela a genului de educatie pe care ei ti l-au oferit.

Frica lor este ca nu cumva sa se spuna ”Asa copil obraznic si neastamparat, egoist si arogant au crescut? Ce parinti prosti”.

Daca comportamentul tau este ghidat de alte principii, contrare cu ale lor, esti un ambasador prost, faci familia ”de rusine” si mai ales, ii faci pe ei insisi, ca parinti ”de rusine”.Despicable Me 3 film trailer

Asa ca da, vor fi ca Marea Britanie peste Statele Unite. Vor vrea sa fii absolut independent din toate punctele de vedere. Vor vrea sa ai propriile tale principii, proprii tai bani, propria ta siguranta, ATATA TIMP CAT PASTREZI SFINTE SI PRINCIPIILE DE LA EI.

Tot ce vor e ca principiile lor cele mai dragi (nu chiar toate) sa dainuie in tine. Asta e fericirea lor.

Totusi, orbiti de o frica absolut umana si naturala de a nu fi reprezentati prost in fata restului lumii de catre copilul lor, parintii vor pierde din vedere un adevar care poate periclita definitiv integritatea vietii copilului: Ca fundatia caracterului copilului lor trebuie sa fie 100% o opera Originala, ca directia vietii copilului trebuie sa fie 100% a sa.

Asta, pentru Parinti, la prima vedere, ar fi ceva normal si acceptabil. Dar in profunzime este mai aproape de o Erezie, pentru ca are potentialul sa intoarca directia vietii copilului chiar impotriva sistemului care i-a dat de mancare si l-a crescut.

Posibilitatea exista. Sa il iubesti, sa il cresti, si daca il lasi de capul lui sa isi faca propriul lui sistem de Principii, sa te trezesti ca el vrea exact pe dos fata de ceea ce l-ai invatat.

Ce dezamagire teribila ar fi in sufletul parintelui care ar constata stupefiat cum copilul lui nu a pastrat nimic din ce a fost invatat din tot sufletul timp de 20 de ani sau mai mult. Cata durere, cata neliniste si neimpacare.

Multi parinti nu pot tolera atat de multa deziluzie, atat de multa constientizare ca atat de putin din sistemul lor de valori a mai ramas in copilul lor. Nu este o moarte reala. Dar este o Moarte Simbolica, si mortile simbolice dor mult mai profund si mult mai puternic.

Experienta deziluziei si pierderii este chiar mai intensa si mai rascolitoare decat cand ai fi pierdut pe cineva extrem de drag. Asa ca nu e de mirare ca Adolescentul va fi incurajat prin orice mijloace necesare sa respecte regulile de viata pe care parintii s-au straduit din greu sa i le dea.

 

Sa zicem totusi ca ajungem, prin circumstante improbabile sa avem curajul propriului nostru sistem de valori, care probabil va fi foarte diferit de cel al parintilor nostri, va purta puternic amprenta noastra distincta si unica in alcatuirea lui, va captura esenta noastra si nu pe cea a celor care ne-au servit drept model de viata pana nu demult.

Care vor fi ”Izvoarele noastre de drept?” Care va fi baza constitutiei noastre? Care va fi sursa inspiratiei principiilor ce vor ghida existenta noastra, ce o vor construi si ii vor da aroma?

Putem intreba mai simplu ”Care va fi inspiratia pentru Filosofia noastra de viata?”

Deja daca spui ca exista Principii de inspiratie Divina si Principii Artificiale, ”fabricate” de catre mintea Umana, incepi sa iti iei priviri ciudate.

”Cum adica, principiile mele nu sunt bune si ale tale sunt poleite cu aur si Divine? Bine ca esti tu mare mot!”

E posibil ca unii oameni (nu tu) sa gandeasca asa. E vorba in final de un strat foarte profund al Sigurantei de Sine. Acesta este stratul care le creeaza pe toate celelalte. Este schema fundamentala a Personalitatii, a Realitatii si a Destinului tau. Este Samanta din care creste intreg copacul.

Aceste principii constituie lentila prin care vei vedea si vei interpreta realitatea. Ceea ce vei crede si vei simti depinde in mod direct nu atat de mult de credintele tale, cat de principiile care iti ghideaza viata.

Credintele tale sunt formate in jurul Principiilor, adica daca principiile au o origine cat mai pura, in mod natural si organic si credintele care se formeaza in jurul lor vor fi o oglinda fidela a puritatii principiului.

E mult mai la indemana, mult mai rapid si de multe ori mult mai comod pe termen imediat sa iti construiesti viata pe principii artificiale. Si tendinta oricui va fi sa creada ca ”Principiile mele sunt pure, inspiratia lor este modelul Divin, nu sunt deloc fabricate si artificiale”.

Nimeni nu va vrea sa se auto-denunte ca si-a construit viata pe principii contrafacute, fabricate, plagiate, asa ca baza pentru stima de sine este sa credem ca principiile noastre sunt de inspiratie divina.

Si totusi, in adancul nostru, stim daca principiile noastre sunt Autentice sau Contrafacute, daca avem curajul sa ascultam acea voce.

 

Cei care nu vor sa se confrunte cu posibilitatea ca principiile lor sa se dovedeasca Contrafacute adopta ca principiu calauzitor scepticismul, cinismul sau ateismul. Ei pretind ca scepticismul, ateismul sau nihilismul ii previne de la a fi dogmatici si aroganti si atunci se refugiaza in ignorare.

”Nu-mi pasa daca exista un model divin sau nu! Poate exista, poate nu. Eu tot ce stiu e ce simt, cine sunt si ce vreau. O fi, n-o fi Dumnezeu… o fi! Dar chiar si daca e, eu tot eu sunt” e viziunea tipica a cuiva care ignora intrebarea daca principiile lui calauzitoare au ca sursa Autenticitatea sau Contrafacerea.

Acel om crede despre sine ca e Sceptic, dar de fapt ”indoiala” lui este doar o fatada care ascunde un dogmatism puternic. Dar nu este un dogmatism fatis care afirma ”Divinitatea exista si principiile dupa care imi ghidez viata sunt principii de bun simt pentru oricine inspirate de acel model”. Este un dogmatism mai fin, mai subtil, ascuns. Este dogmatismul lui ”Nu-mi pasa daca Dumnezeu Exista, normele mele si principiile mele sunt normele mele si principiile mele. Nu am nevoie de nici un model. Modelul meu sunt Eu!”. Este tot o forma de absolutism, insa in loc sa fie o absolutizare a divinititatii, sub aparenta relativizare absoluta se ascunde o absolutizare a propriei persoane.

 

La polul opus Nihilistului este Absolutistul sau Dogmaticul, cel care chiar are credinta, dar in loc ca acea credinta sa aiba o flexibilitate naturala, acest gen de persoana crede ca principiile sale sunt Absolut Pure si inspirate de cel mai inalt principiu existent.

Ei vor fi evanghelistii ”Bunului Simt” si al ”Promisiunilor Respectate”, care, considera ei, sunt exemple perfecte care ilustreaza ca intr-adevar sursa principiilor lor este cea mai inalta ordine cosmica.

Insa aura oficiala de ”Institutie Divina” domneste peste ei si pentru cei care se uita, senzatia nu este una de Sfintenie, ci mai degraba de ”prea a luat-o pe aratura cu moralismul asta”.

Din punctul lor de vedere, al dogmaticilor, ei nu se considera deloc dogmatici. In ochii lor sunt persoane perfect rezonabile, iar ceilalti sunt exagerati. Convingerea lor nu este ceva relativ, ci este Absoluta.

Ei nu au incredere, ei sunt Absolut Convinsi de propria lor propaganda si incearca apoi sa evanghelizeze ca un bun credincios ”Codul Bunelor Maniere” in care ei cred vazand ca ”Pacat” tot ceea ce nu se conformeaza codului care, spun ei, nu e al lor personal, e de bun simt, e al tuturor, e al oricui, ei fiind doar niste buni credinciosi care isi asuma regulile de bun simt.

Daca Nihilistul afirma ”O exista Dumnezeu, dar nu-mi pasa daca exista sau nu, asta nu afecteaza cu nimic cine sunt si care e directia mea”, Dogmaticul afirma ”Oh, cum sa nu, Dumnezeu Exista! La fel si Bunul Simt, care este expresia practica a legilor lui Dumnezeu. Si este de datoria oricui sa se comporte conform cu regulile de bun simt”.

Nihilistul te lasa in pace sa fii si tu la fel de nihilist ca el. El nu se baga in calea ta daca tu nu te bagi in calea lui. Problemele incep cand intri in lumea lui si ii spui ”Nu-i bine asa, esti prea nihilist”. Atunci ai dat de belea. Nu s-o lua el de tine, dar totul pana la directia lui. Ai voie sa zici orice, dar nu te iei de Principiile Lui.

Dogmaticul te lasa in pace… daca nu te cunoaste sau nu te considera un ambasador de-al lui. Daca te cunoaste sau considera ca il reprezinti in lume, nu vei mai avea pace. Principiile lui, vrei-nu-vrei trebuie sa traiasca in tine. Pentru ca nu sunt principiile lui (cel putina sa sustine el), ci sunt principii Universale, sunt de ”Bun Simt”, oricine le respecta, nu doar tu!

 

Ei bine, dogmaticii sunt Prea-Prea. Nihilistii sunt Foarte-Foarte. Calea de mijloc ar fi nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Cum dai atunci de Inspiratia Divina pentru Principiile tale?

Nihilistul ti-ar zice ca nu exista asa ceva si ca daca pretinzi ca ai gasit-o e dintr-o nevoie patologica de a fi mai bun decat cei ce n-au gasit-o.

Dogmaticul ti-ar zice ca bineinteles ca exista, dar ce-o mai cauti in alta parte, daca spui ceva diferit de ce crede el, aia nu e vocea lui Dumnezeu, bineinteles, aia e o inchipuire, o erezie, nu e nimic de ”bun-simt” acolo.

Dupa oricare te-ai lua, ai incurcat-o.

Paradoxal, daca intr-adevar principiile care iti ghideaza si iti coloreaza existenta chiar sunt de inspiratie Naturala, Autentica si Divina, vei banui oarecum sursa lor, dar vei fi cu adevarat sceptic, adica vei fi sceptic de scepticismul tau.

Nu vei putea afirma cu certitudine nici ca ele sunt de inspiratie divina, dar nici ca nu sunt.

Daca te intalnesti cu un Nihilist, iti va spune ca sa pretinzi ca Principiile tale sunt de inspiratie divina e o nerozie, ca vrei doar o justificare ca sa te crezi mai bun decat altii pentru ca simti ca nu ai suficienta stima de sine.

Tu ii vei spune ca n-ai de unde sa stii ca inspiratia ta pentru principii nu e de origine Divina. Dar prin asta nu afirmi ca intr-adevar ele sunt de inspiratie Divina, ci doar te indoiesti de absolutizarea verdictului ca ”Nu sunt”.

Daca vine un Dogmatic la tine iti va spune ca sigur ca exista o inspiratie Divina, ca si Principiile lui sunt de inspiratie Divina, dar ca ale tale sunt un pic pe dos, pentru ca nu seamana si pentru ca ”Dumnezeu n-ar zice niciodata asta!”

Tu ii vei spune ca nu stii daca Dumnezeu exista sau nu, ca tu crezi in El, dar ca desi crezi, nu poti sti exact ce crede El si ce nu, asa ca n-ai nici o certitudine ca principiile tale sunt de inspiratie Divina sau cum ar suna inspiratia Divina.

Tot ce ai pe calea de mijloc nu e nici certitudinea Nihilistului ca o exista n-o exista Dumnezeu, nu conteaza, nici certitudinea Dogmaticului ca Dumnezeu Exista si el ii stie cu exactitate definitia vointei lui si a ”Bunului Simt”, ci doar increderea ta.

Dar increderea nu e bazata pe nici o certitudine, demonstratie sau justificare, ci doar isvoraste din interior, dintr-o incredere si o deschidere nativa.

Increderea ta nu vine din vreo cunoastere prealabila, ci este doar o expresie a deschiderii si credintei tale in iubire.

Astfel, atat pentru Nihilist, cat si pentru Dogmatic, devii un Paradox. Ei sunt capetele spectrului, pe cand tu esti fix in mijloc.

Dar chiar daca esti in mijloc, stii ca esti in mijloc dupa faptul ca inca te intrebi, inca esti nesigur. ”Oare, aici o fi mijlocul?”, iti zici. Esti un paradox pentru ei. Dar inainte de toate esti un paradox pentru tine.

Nu stii nici ca stii, nici ca nu stii. Nu stii de unde vin principiile tale. Stii doar ca au un fel de magie in ele, un fel de echilibru intern, un fel de unitate organica. Un fel de ceva, pe care cu cat incerci sa il definesti in cuvinte, cu atat simti ca iti scapa mai mult printre degete.

Si in loc sa incerci sa elimini incertitudinea, asemenea Dogmaticului sau sa faci incertitudinea irelevanta, asemenea Nihilistului, tu plonjezi in ea, te imbibi cu ea si intr-un final te dizolvi in ea si devii una cu ea.

 

Si mintea celor din jur se va simti confuza si perplexa uitandu-se la tine. In unii vei genera consternare. In altii ingrijorare. In altii furie. Toti vor incerca sa iti dea de capat, sa iti gaseasca tiparul.

Dar cum ar putea sa o faca daca nici tu nu ai idee dupa ce reguli functionezi, dar poti sa simti un curent viu, organic, magic, dincolo de orice limbaj care te poarta unde te poarta dupa reguli numai de el stiute?

Pentru cei din jur asta e o nebunie curata. Si tu nu ii crezi pe ei nebuni. Nici pe tine. Tu doar te bucuri de calatorie, in timp ce ei se uita mirati.