E greu si asa sa traiesti in zilele noastre, fara sa iti mai ingreuneze si ceilalti viata. Daca si tie ti-e greu, te inteleg, suflete. Tuturora ne e. Si colac peste pupaza, ceilalti, in loc sa inteleaga ca avem si noi greutatile noastre si sa ne dea un pic de loc sa respiram, mai adauga la ale noastre si greutatile lor.

E normal, incercam cat putem, dar la un moment dat, cu toata bunavointa noastra, ni se epuizeaza si noua resursele si nu mai putem, clacam, ne prabusim. Nu doar atunci, ci si in restul timpului avem nevoie de blandete ca de aer. Atata doar ca avem cu totii nevoie de blandete dar se pare ca sunt putini cei care au atat de multa blandete pentru ei si atat de putina nevoie de ea incat au sa dea si la altii.

La noi, in societatea vestica, oamenii puternici, bogati, cu realizari, cu voci rasunatoare si staturi impozante sunt vazuti ca modele de ASA DA, iar celor supusi, smeriti, cu voci molcome, fara urme evidente de ambitie pentru a realiza ceva de seama li se spune ca sunt “blegi”.

Ia-o cum vrei dar nimanui nu i-ar placea sa se considere sau sa il considere altii “bleg”. Asa ca e cumva de asteptat ca nu vom vrea sa fim “cuminti”. Sa fim rebeli, nesupusi si de nesupus, salbatici, liberi, in control, independenti, capabili, sa nu ne spuna nimeni ce sa facem si spiritul nostru liber sa nu poata fi domesticit, asta este norma. Sa fim supusi, cuminti, blanzi, molcomi, in umbra, interdependenti, uneori incapabili sa ne descurcam de unii singuri, ei bine, asa nu.

Ce, noi suntem mai prosti decat cei care vor profita de blandetea si bunatatea noastra, care ne vor da cat considera ei ca meritam (de obicei putin) in schimbul supunerii si sustinerii noastre? Asta nu mai tine de nici un individ in particular. Este climatul cultural in care traim. Independenta = Bun, Dependenta = Rau. Puterea = Bun, Supunerea = Esti bleg.

Ei bine, eu nu cred asta. De ce? Pentru ca bunica mea a fost un om tare, tare supus, Dumnezeu s-o binecuvanteze. Si a fost tot timpul cea care a muncit cel mai mult, mai mult decat orice om pe care il cunosc, cel mai destoinic, cea al carei suflet exista doar ca sa ii slujeasca pe altii care rareori s-au indurat de ea.

Ea s-a indurat de toti, de ea nu s-a indurat nimeni. Dar datorita supunerii ei, blandetii ei, eu am avut norocul sa experimentez ce este iubirea adevarata. Am inteles ca adevarata putere nu este puterea vocii care tuna si fulgera, care e independenta si se poate descurca in orice circumstanta de una singura si pe care nu ai curaj sa o contesti de frica sa nu ii starnesti furia.

Adevarata putere pe care am simtit-o a fost cea a blandetii. Blandetea bunicii mele mi-a imblanzit inima, a domesticit-o, a facut-o ascultatoare, mai putin salbatica, mai putin nelinistita, mai putin dornica sa se lupte si mai dornica sa mangaie si sa iubeasca.

Am inteles ca exista o forta divina care este DJ-ul si el ne-a dat liberul arbitru de a fi propriul nostru DJ. Daca Dumnezeu este un DJ si ritmul este dansatorul, dragostea ar fi sa dansezi in ritmul pe care DJ-ul il canta in loc sa spui “Yo DJ, pune discul jos, e un alt DJ in club si eu am propriul meu ritm”. Am inteles ca atunci cand lasi cerurile sa te imblanzeasca, de fapt imblanzesti tu cerurile. Cand nu mai opui rezistenta vietii, viata nu iti mai opune rezistenta in plus.

Viata va opune totdeauna rezistenta, dar am inteles ca daca opunem si noi rezistenta rezistentei, nu facem decat sa o amplificam cu puterea noastra. Imi e tare, tare greu sa fiu supus intr-o lume de oameni pentru care supunerea e tot una cu slabiciunea, pentru ca inca mai cred si eu ca supunerea inseamna sa fii prost, slab, sa se profite de bunatatea ta si sa se rada ca nu lupti pentru ce e al tau. Totusi, consider ca de fapt, cei mai puternici oameni sunt frumosii oameni care au atat de multa libertate si independenta interioara incat pentru ei a fi supus nu mai inseamna a fi slab.

Mai am de crescut si eu. Mai am sa ma maturizez. Dar sper ca intr-o zi sa imi intre blandetea atat de adanc in sange incat sa dizolve si ultimele urme de rezistenta. Nu e un proces de pe o zi pe alta, nu e deloc usor, pentru ca implica efectiv sa renunta la mine, la “ritmul meu” si sa am incredere in alt ritm, in alt DJ decat eu.

Cred ca exista doua cai mari in lumea asta: Calea Puterii si Calea Blandetii. Calea puterii am incercat-o si m-a epuizat, Oricat de frica mi-ar fi, si chiar imi e, simt cumva ca locul meu e pe calea blandetii. De aici inainte, curaj sa am, ca voi avea nevoie de el. Si incredere ca nu e nevoie ca eu sa controlez procesul ca sa ma duca unde trebuie. Am nevoie sa cred intr-un alt DJ. Cine stie, poate chiar o voi face.