– Pune mana pe copac. Asculta-l. Asculta-i inima batand. O simti?

– Eu simt doar scoarta. E aspra, zise Ananta

Ananta – Initierea

– E mult mai mult acolo decat scoarta, privete in profunzime. Nu-ti folosi doar simturile, treci prin ele dar du-te dincolo. Iti amintesti lectiile de dans cu sabia, cand invatai sa tintesti cu pumnul in spatele locului unde lovesti pentru a avea impact maxim?

– Imi amintesc!

– E la fel si aici. Scoarta, ceea ce percepi prin simturi este doar locul de contact, dar destinatia nu este acolo, ci in spate, mult in spate. Simturile iti sunt porti, dar portile sunt facute pentru a fi dechise si lasate in urma. Asculta, dar nu cu mintea, nu cu simturile, nu incerca sa cataloghezi, sa etichetezi informatia care iti vine prin piele, asculta ce vine din inima copacului catre inima ta, nu catre palmele tale.

– Nu sunt sigura ca inteleg ce spui, n-am mai trait niciodata experienta despre care imi vorbesti. Cum, mai exact vrei sa fac asta?

– Pur si simplu, fa-o! Nu exista nici un cum. Nu trebuie sa intelegi cum sa o faci, ci doar a o faci pur si simplu. Mintea ta se intreaba cum, incearca sa aibe o metoda, un drum, ceva sigur, niste pasi pe care sa ii urmeze pentru a ajunge la experienta. Pentru ea experienta este undeva acolo si tu esti undeva aici, iar intre aici si acolo este o distanta.

– Si vrei sa spui ca nu este?

– Intocmai. Nu este nici o distanta. Mintea ta, cea care se intreaba cum, este exact ceea ce se pune intre tine si ceea ce vrei sa simti. Actul de a simti in sine te previne de la a simti cu adevarat.

– Tot nu inteleg cum vine asta.

– Vei intelege cand vei simti, cand vei simti cu adevarat. Nu este ceva pe care mintea il poate intelege, desi odata ce il vei experimenta va reusi sa construiasca un rationament despre cum totul a fost posibil. Dar daca ar fi sa explici cuiva care, ca si tine acum, nu stie cum sa faca ce tu vei putea, nici el nu va putea ajunge la acea experienta prin intermediul mintii, nici prin intermediul simturilor, ci dandu-le la o parte.

– Bun, dar cum imi dau mintea la o parte, cum reusesc sa nu ma mai intreb cum sa reusesc?

– Buna intrebare. Vei reusi in momentul in care nu te vei mai intreba, ci vei face in schimb. Te las pentru 30 de minute, apoi ma voi intoarce la tine si voi vedea ce ai reusit sa faci.

Verde – Instinct, Forta, Vigoare, Transmutare

Se spune ca verde este culoarea neutralitatii. Este si culoarea naturii, a regnului vegetal, a fortei brute, a onestitatii, a instinctelor. Nu este deloc o culoare subtila, de fapt este opusul subtilitatii. Cand esti verde, totul este la vedere, esti cum te-a lasat Dumnezeu, in costumul lui Adam (sau al Evei).

Verde este culoarea holismului si a spiritualitatii, culoarea transmutarii. Clorofila transmuta energia luminoasa in materie. Este cea care asigura intreaga viata pe pamant, alaturi de apa si soare. Plantele sunt mancate de animalele ierbivore care sunt mancate de animalele carnivore care mor si sunt degradate de bacteriile din sol si redevin minerale care impreuna cu apa si clorofila, sub actiunea luminii devin din nou plante si ciclul se reia.

Spiritualitate si regenerare

Verdele este culoarea regenerarii. Ea trezeste instinctele adanc inradacinate in spiritul uman. Verdele trezeste spiritul din om, si apoi, spiritul salasluind in corp ii da corpului vigoare, energie, entuziasm, vitalitate, forta. Cand spiritul nu mai traieste atat de intens in corp, corpul este ca o masina fara benzina, vlaguit, slab, bolnavicios.

Copacul este o metafora minunata pentru verde. In jocul de unde v-am spus ca am gasit initial filosofia din spatele culorilor, Magic the Gathering, verdele este culoarea lucrurilor MARI, culoarea generatoare de mana (forta spirituala) si este si culoarea care poate genera orice alta culoare de mana. Verdele se poate preschimba in orice, abilitate pe care nici o alta culoare (in afara albastrului pe alocuri) nu o mai are.

Natura, spirit, mana

Natura este spirit si spiritul este mana. Ai mana, o poti transforma in orice, nu ai mana, nu prea ai ce transforma in nimic. Fiecare culoare este ea insasi si doar ea insasi. Verdele are si el niste caracteristici unice, dar este capabil sa se transforme in orice alt tip de energie spirituala. Asemenea, fiecare om este el insusi, dar oamenii verzi sunt atat ei insisi, dar au potentialitatea, daca vor sa fie si altcineva, sau macar sa aibe elemente din altcineva, pe cand ceilalti pot fi doar ei insisi.

In masura in care si tu poti in interiorul sufletului tau nu doar sa pricepi, sa intelegi, sau chiar sa simti, dar de-a dreptul sa fii pentru cateva secunde altcineva ramanand concomitent si tu insuti, ca si cand ai fi in doua locuri deodata, atunci canalizezi energia verde, energia naturii si a plantelor prin tine.

Un singur copac, multe ramuri

Verde intelege spiritul. Este singurul care intelege spiritul. In masura in care si tu intelegi spiritul, in acea masura esti si tu verde. Verdele intelege ce este un copac. Are radacini , un trunchi si ramuri. Celelalte culori sunt ramurile copacului, verdele este insusi copacul. N-ar fi verde fara sa aibe ramuri, dar unde celelalte culori vad parti si diferente, verdele vede unitate si asemanari si nu pricepe cum alte culori au constiinta atat de fragmentata, sau mai bine zis pricepe dar nu poate simti la fel.

Rosu ar afirma puterea emotiilor si a impulsurilor peste toate celelalte culori, albul ar pune protectia, respectarea regulilor si virtutea inaintea tuturor, albastrul ar pretui mentalul, cunoasterea abstracta, iluzia si artificiul mai presus de orice, iar dac-ar fi dupa negru, orice om ar avea voie sa foloseasca orice mijloace pentru a-si atinge scopurile caci ambitia ar fi valoarea suprema. Verdele vede individualitatea culorilor, a ramurilor, si le intelege pe toate. Fiecare isi afirma suprematia, verdele vede un ecosistem, un singur copac, un singur trunchi cu multe ramuri. El este trunchiul, din el toate pleaca si prin el seva ajunge la ramuri. La fel spiritul se exprima in corpul eteric, in cel mental, emotional si in cel fizic si prin intermediul spiritului si celelalte corpuri interactioneaza intre ele.

O mare inima

Verde este si chakra inimii, a compasiunii, a dragostei nu pasionale ci Christice, atotcuprinzatoare. Nu, nu este o dragoste Platonica deloc. Poate fi si foarte sexuala, si foarte emotionala, dar e mai mult decat atat. E o dragoste totala, combinata din toate celelalte tipuri de dragoste. Cand iubesti verde vrei sa vindeci si sa protejezi, cum face albul, iubesti mintea, ideile si intelectul, cum face albastrul, esti mandru, ai ambitii comune si iubesti spiritul asertiv al celuilalt, cum are negrul, iubesti emotiile, libertatea, neinfranarea, impetuozitatea si impulsivitatea celuilalt, cum face rosul si il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ca pe un prieten, ca pe un iubit, ca pe un tot, cum face verdele.

Poti fi alta culoare fara sa fii verde. Poti fi si verde fara sa fii alta culoare, dar verdele e sarac fara a recunoaste ca este si altfel. Verdele este copilaros, foarte copilaros, aproape infantil. Iubeste sa se distreze si se asteapta ca banii cresc in copaci si natura va avea grija de el. Nu vrea sa creasca, un om verde crede ca un copac, niste fructe de cules de pe jos si un trai minimal la modul absolut este deajuns pentru el. Sigur, daca vrei sa traiesti in societate trebuie sa devii si altceva, nu doar verde, pentru ca in societate banii nu cresc in copaci si daca vrei sa mamanci nu poti culege mancarea din copaci sau de pe jos.

Opozitia civilizatiei

Pentru verde civilizatia este o amenintare. Pentru civilizatie verdele nu este o amenintare ci o resursa. Civilizatia, asa cum o stim, ca sa-si dezvolte orasele, populatia, infrastructura, cultura, totul, a intrat pe teritoriul naturii. Inainte sa ne maturizam ca specie, erau numai cateva milioane de oameni, acum sunt 7 miliarde. Acesti oameni traiesc pe spinarea naturii, la fel cum copiii traiesc pe spinarea adultilor. Zonele verzi au scazut, zonele citadine au crescut.

Suntem oameni, credem ca totul ni se cuvine, ca suntem indreptatiti la spatiul pe care il avem, ca am muncit pentru el, am asudat, etc etc. Verdele este ingaduitor, nu poate lupta, natura ne da, pentru ca este abundenta, are de unde sa ne dea si mai face ca sa avem de unde lua, dar civilizatia este inamicul verdelui. Un om verde la suflet se opune fundamental civilizatiei si in spiritul lui stie ca locul lui este ca Mowgli, catarandu-se pe liane si mancand banane. Stie ca computerul de pe care citeste acest articol, hainele de pe spate, chiar si casa in care sta, desi a muncit pentru ele, nu sunt ale lui. Stie ca doar a imprumutat ceea ce are si ca de fapt chiar nu are nimic.

Inapoi la radacini

Desi cea mai fizica, instinctuala, primala dintre culori, culoarea care invigoreaza si gigantizeaza corpul fizic, verdele este cea mai spirituala culoare, cea care ne invita sa privim dincolo de materie si sa realizam ca suntem si noi doar parte a naturii si ca in ciuda emotiilor, senzatiilor si gandurilor noastre, existenta nu incepe si nu se termina cu omul, ci omul este doar o mica ramurica dintr-un mare copac, o ramurica atat de preocupata de propria sa importanta si infricosata de propriile nevoi si supravietuire incat ameninta sa preia intreg copacul.

Verdele este culoarea ecologiei si a intelegerii sinergiei, a lucrului impreuna cu ceilalti. Nu e usor deloc sa fii verde. Inseamna sa fii cum este natura pentru civilizatie: sa simti ca esti atat de abundent si ca ai atat de mult pentru tine insuti, ca poti sa mai creezi daca e nevoie, incat sa poti da din ceea ce ai fara sa te plangi ca esti ingradit sau sa ceri ceva in schimb. Cine ar trai de bunavoie in padure, precum in filmul Into the Wild? Cine si-ar parasi familia, iubita, prietenii, civilizatia insasi pentru a se cauta autentic pe sine? Numim acei oameni nebuni, antisociali, romantici, ticniti.

Nu voi pleca de la calculator ca sa traiesc in salbaticie, voi ramane parte din “civilizatie” si voi incerca sa aduc verdele in viata de zi cu zi, temperand instinctele, animalul necivilizat din mine. Exista o libertate in a nu fi ingradit de nimic, de a putea face orice, dar exista si o libertate de a alege de unul singur anumite responsabilitati care sunt limite auto-alese. Este liber si un cal complet liber si fara stapan care zburda unde vrea el, este liber si calul care de bunavoie si nesilit de nimeni isi alege un stapan bun, care sa aibe grija de el si sa il iubeasca.

Ananta – Epilog

– Ei, cum merge? intreba mentorul pe Ananta

– Au trecut deja 30 de minute? Tot nu reusesc sa trec dincolo de simturi. Aici e tot o scoarta care se extinde in sus si acopera ramurile si in jos sunt radacini. Mi-am adus aminte de mama. Si de bunica. Si de mine cand eram mica.

– Am vrut sa te las un pic sa meditezi asupra la ce ti-am zis. Inima are nevoie uneori de mult timp ca sa accepte ceea ce mintea deja stie, zambi mentorul. Inima conduce, nu mintea. Ea lasa mintea sa creada ca conduce, pentru ca ii serveste. Mintea crede ca stie totul si ca ceea ce crede / simte este adevarul, dar nu este asa. Ea deghizeaza gandurile, credintele si proiectiile ei drept sentimente autentice, iar inima, daca nu e atenta nu poate sa faca diferenta, deci vei crede orice mintea iti spune.

– Adica ce mi se infatiseaza simturilor nu este o scoarta de copac?

– Ba da! Si nu!

– Cum adica? Stiu ca esti intelept, dar nu mai vorbi in dodii, ca nu inteleg nimic. Vorbeste si tu pe intelesul meu, nu mai fa pe desteptul ca stiu ca esti!

– Ba da, este o scoarta de copac in fata simturilor tale. Doar ca mintea ta iti spune ca este doar atat, ca singurul lucru care ar putea fi acolo este o scoarta, sau ca dintre toate posibilitatile, aceasta este cea reala sau cea mai importanta, toate celelalte fiind inexistente sau ireale. Vezi crenguta aceea din varf? Imagineaza-ti daca ar avea constiinta de sine, dar nu si constiinta celorlalte crengute. Ar putea sa le vada, dar n-ar sti ca sunt crengute, ca si ea, ar vedea doar ca seamana fizic, dar nu ca sunt parte din intreg copacul. Ar putea ea sa creada ca ea este intreg copacul?

– Ar putea, dar n-ar avea dreptate, asa-i, asa-i?

– Faci primii pasi spre a intelege Ananta, asa-i! Exista multe crengi sub ea, si multe crengi sub acele crengi. Totusi, ce ai tu de simtit e mai mult de atat. Poti sa iti inchipui ca fiecare rand de crengi isi inchipuie ca este singurul rand de crengi care exista, ca nu se trag de nicaieri si ca nu se duc nicaieri. Lumea simturilor exista, scoarta exista, dar este doar un rand de crengi, exista si alte lumi inaintea ei si alte lumi dupa ea, dar nu sunt de acelasi fel cu ea, deci pentru lumea simturilor par ca nu exista.

– Asta vroiai sa spui prin “Priveste dincolo de scoarta”? Adica nu te refereai sa tai efectiv scoarta si sa vad lemnul de sub ea, ci sa imi deschid mintea la posibilitatea ca mai exista si alte lumi in spatele scoartei, care sunt la fel de parte din acest copac ca si scoarta, dar nu sunt de aceeasi natura ca scoarta deci par ca nu exista?

– Da, cam asa ceva, incepi sa intelegi! Ok, acum vreau sa iei copacul in brate, apoi sa vizualizezi in centrul trunchiului o inima mare batand, in ea venind vene de lemn din radacini si urcand vene de lemn catre fiecare dintre ramuri. Apoi asculta-ti inima ta. Daca ai ganduri, da-le voie sa existe dar in loc sa le dai atentie lor, da atentia inimii tale. Asculta-i bataile, simte-i ritmul si ramai asa pana incepi sa simti ceva. Nu iti spun ce trebuie sa simti, doar ca vei sti cand il vei simti.

Dupa o ora, mentorul reveni. Se misca incet, folosind lianele, spre a nu fi auzit. Ramase pe o ramura mai inalta a unui alt copac.

– Nu te poti ascunde ZikSaka, nu e nevoie sa te aud ca sa te simt. Coboara

– Doar o ora? Esti cea mai rapida dintre initiatii pe care i-am avut vreodata. Tuturor le ia minim 3 ore ca sa stapaneasca la nivel de baza tehnica. Ce-ai facut tu este ceva pentru clasa de avansati.  Ceilalti Elfi te vor ridica in slavi cand vor afla ce ai reusit.

– Nu te supara, dar daca se poate, as vrea ca asta sa ramana numai intre noi. Pentru toti ceilalti, vreau sa fiu una de-a lor, nimic special.

– Nu doar priceputa, dar si inteleapta. Cu siguranta natura te-a inzestrat cu multe daruri. Hai sa vedem cum te descurci cu urmatorul set de exercitii. Vreau sa restabilesti legatura ta cu copacul si sa vezi daca poti sa simti curentii invizibili de mana verde care circula prin intreaga padure

– Am reusit sa simt sufletul copacului si sa realizez conexiunea lui cu intreaga padure, am simtit inima padurii si am simtit conexiunea ei cu inimile tuturor animalelor din padure , cu inima mea si chiar cu a ta, dar era mai mult un fel de senzatie-intuitie in interiorul corpului meu, insa nu stiu ce-i aia mana.

– Mana e energia pura din care totul este facut, chiar si tu si intreaga padure. Unii o pot vedea, altii o pot simti cam cum ai simtit tu conexiunea cu copacul, iar cativa, doar din randul celor chemati, o pot chiar manipula. Cauta ceva in spatele conexiunii pe care ai simtit-o cu inima padurii. Asa cum ai folosit simturile ca o poarta spre a descoperi acea conexiune, fa acelasi lucru acum cu ea. Patrunde prin acea usa si cauta ceva in spatele ei. Cand ai simtit inima padurii, ai trecut dincolo de corp si minte si ai descoperit inima, acum e nevoie sa treci chiar dincolo de inima si sa descoperi Spiritul.

Dupa alta ora ZikSaka se intoarse si spre surprinderea placuta a lui vazu ochii Anantei stralucind de energie verde. O vedea, o simtea, curgea prin ea. Ea era fara indoiala aleasa generatiei ei, prima in 300 de ani. Pentru un Elf 300 de ani nu e mare lucru, dar in anii oamenilor, este o eternitate.

– Vezi copacul acela care a pierdut doua crengi puternice lovite de fulger in furtuna? Concentreaza-te pe locurile lovite de fulger, vizualizeaza crengile crescand puternice si apoi asculta-ti inima , cheama mana in tine, apoi fa-o sa circule prin radacini catre radacina acelui copac, apoi prin trunchi, catre locul ars de fulger, si sa formeze noi ramuri, groase si puternice.

Ananta executa, cu miscari gratioase, demne de un Elf din casta Splendizilor, si crengile copacului odata ars incepura sa creasca. Ramase uimita. Ea facea toate astea sa se intample, ea, care cu cateva ore inainte nu era in stare sa simta mai mult decat scoarta copacului pe care il atingea.

– Acum concentreaza-te pe vlastarul acela tanar si da-i energie, stimuleaza-i instinctul de crestere si fa-l sa devina un copac mare.

Ananta simti cum, in timp ce directiona mana verde spre vlastar, muschii i se dilatau, deveneau mai puternici, capata ea insasi mai multa forta. Energia trebuia sa vibreze in ea inainte de a trece spre vlastar. Tot ce vroia sa ii faca vlastarului trebuia sa isi faca ei insisi intai. Ca sa stimuleze forta interioara a vlastarului, propria forta trebuia sa creasca. Fara sa vrea, simti cum, pe masura ce energia curgea prin ea, in vlastar prin radacinile din pamant, prin coroana vlastarului, apoi prin aer si coroanele celorlalti copaci, energia se intorcea inapoi prin crestetul capului in ea si intretinea ciclul. Vedea cercul de mana verde devenind din ce in ce mai intens pe masura ce energia continua sa curga.

Atunci simti cu adevarat intelesul expresiei “Suntem cu totii conectati”. Pe masura ce dadea din energia disponibila pretundeni, prin ea, catre vlastar, aceeasi energie incepea sa se potenteze pe ea insasi si se intorcea din nou catre ea, potentand ciclul. Se simti una cu toata padurea, cu vietatile din ea, cu viata si pentru o clipita doar, putut sa vada alti oameni, alte locuri, alte timpuri, putea in acelasi timp sa zboare, sa innoate, sa alerge foarte repede, sa auda ganduri, sa omoare, sa vindece. Apoi fu smucita la realitate si acea clipa care i-a parut o eternitate ramase in trecut.

– Felicitari Ananta, zise ZikSaka, ai reusit! Ai reusit sa faci mana verde sa te asculte! Stii, nu oricine poate, tu esti prima in 300 de ani care a reusit. Mana are o minte proprie, nu raspunde oricui. Vad de ce te-a ales pe tine ca sa o canalizezi. Esti blanda, vrei sa o folosesti ca sa faci bine, ca sa cresti si ca sa vindeci si mai ales esti smerita si discreta cu puterile tale. Ai preferat ca ceilalti elfi sa nu stie despre talentele tale speciale, in loc, sa stai in umbra si sa ii protejezi fara ca ei sa stie prea multe si fara sa primesti prea multa publicitate. Ai un spirit liber si iti cunosti propria putere, iti imbratisezi instinctele, dar preferi sa le folosesit pentru pace decat pentru propriul beneficiu sau pentru razboi.

Esti exact ca si mana pe care o directionezi: salbatica, de nedomesticit, puternica, instinctuala, neingradita, dar cu intentii de pace. Rolul tau va fi sa iti folosesti intelepciunea pentru a mentine, asemenea tuturor druizilor echilibrul intre fortele naturii, ale vietii si ale mortii, ale binelui si ale raului. E o misiune grea, care necesita multa intelepciune si extraordinar sacrificiu personal. Viata ta nu mai este a ta, este in slujba echilibrului padurii, al naturii si al lumii in totalitatea ei. Va trebui sa ai grija  ca nici una din forte sa nu iasa de sub control. Pretuieste viata si bunatatea, fireste, dar ai grija ca prea multa viata poate dauna vietii altora, la fel de mult ca si moartea. Prea multi lupi de exemplu pot fi o amenintare serioasa la adresa populatiei de iepuri. La fel si prea multa bunatate, poate incuraja pe cei care o primesc la lene, indolenta si o mentalitate de intretinuti. Asta ii face vulnerabili la a fi furati, neproductivi si poate fi mai rau decat daca ar avea cu totii un inamic care desi “rau” le sporeste coeziunea interna si ii face mai blanzi si responsabili intre ei.

Va trebui sa fii apta sa cercetezi toate posibilitatile, sa vezi toate ramificatiile si din multitudinea de viitoruri posibile sa il alegi pe cel care pastreaza cel mai bine echilibrul perfect. Va trebui sa vezi dincolo de bine si de rau, pentru a vedea Binele Mai Mare. Cred de asemenea ca peste cativa ani va trebui sa parasesti aceasta padure si sa faci o calatorie in munti pentru a afla mai multe despre tine si de ce ai parul rosu in loc de blond, ca restul elfilor. Am un prieten pe care va trebui sa il intalnesti in munti. Il cheama Kateru

Multumesc ca ai ramas cu mine pana la final draga cititorule. Pentru mai multe noutati ai mai jos link-ul catre newsletter-ul Loveinlife si iti urez ca de obicei ZAMBESTE DIN INIMA!