In final exista atatea coduri etice cati oameni exista. Unele sunt mai permisive, altele mai stricte, dar fiecare merg pentru cel care le are.

Nu contest ca poate exista coduri etice mai permisive decat al meu si dupa ele par prea “rigid”, “dominator” sau “strict”

Nu contest nici ca exista alte coduri, mult mai stricte decat al meu, iar dupa ele par “infantil”, “copilaros”, “iresponsabil”.

Intr-un final nu este nici despre codul meu si nici despre al celui ce ma evalueaza, ci doar despre o perceptie, despre cum percepe el codul meu relativ cu al lui. Este “prea rigid”, este “prea permisiv”, sau o combinatie dintre cele doua, prea rigid unde ar trebui sa fie flexibil si prea flexibil unde ar trebui sa fie rigid?

Ar trebui intr-un final pentru ce? Poate doar ca sa existe o consonanta intre codurile noastre etice interne. Sa fie ambele stabile in privinta acelorasi lucruri si flexibile in privinta acelorasi lucruri. Sa nu ne trezim ca flexibilitatea mea va numi stabilitatea lui “rigida” iar stabilitatea lui va numi flexibilitatea mea “iresponsabila”.

Intre timp, voi incerca sa imi ingrijesc codul etic pentru a fi forjat dintr-un otel puternic, il voi ascuti pentru a avea oricand lama taioasa si gata de lupta, voi face dragoste cu el si il voi manui zi de zi asa cum spadasinul isi iubeste spada sau artistul arta.

Si fara sa contest frumusetea, delicatetea, puterea sau virtutea altor coduri prin ochii carora al meu va fi vazut, voi alege sa spun “Da, si tu ai un cod frumos, ma voi lasa inspirat de el si voi vedea catre ce din el este nobil sa aspir. Dar in final, codul meu va fi o reprezentare fidela nu atat de mult al eu celui care sunt, ci al lui eu cel care vreau sa devin“